Trei cărţi despre Eugeniu Carada/ de Stelian Ţurlea

Săptămâna trecută s-a desfăşurat la Banca Naţională a României un simpozion cu tema Eugeniu Carada. Comemorarea a 100 de ani de la moartea ctitorului B.N.R. Cu acest prilej a fost lansat şi volumul omagial "Eugeniu Carada 1836-1910", apărut la Editura Institutului Cultural Român, un volum, fără dubiu, de referinţă.

A fost "o legendă vie" - aşa îl numea Constantin Stere pe Eugeniu Carada în 1906, când acesta împlinise 70 de ani. Era omul care se confunda cu istoria de până atunci a Băncii Naţionale. Refuzase orice demnitate în stat, refuzase să fie chiar şi guvernator al Băncii ale cărei temelii le aşezase cu un sfert de veac mai înainte, nu acceptase decât funcţiile de director şi membru al Consiliului de administraţie. Dar a fost tot timpul adevăratul conducător al Băncii. Era omul din umbră. Toată viaţa, iarnă şi vară, sosea la Bancă la aceeaşi oră, pleca la aceeaşi oră, îmbrăcat aproape întotdeauna la fel, un anteriu lung, albastru închis. Mergea întotdeauna pe jos, niciodată cu trăsura. Nu se ducea în vizite şi rar primea vreuna. Dar, odată pe săptămână, mereu în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, era oaspetele Brătienilor. Nu se ducea la spectacolele teatrale sau la concerte. Când acorda audienţe - şi se întâmpla rar - o făcea numai între orele trei şi patru după-amiază.
Se trăgea dintr-o familie de macedoneni şi se născuse la Craiova. A fost prieten apropiat al lui Ion C. Brătianu, alături de care a lucrat fără preget la ridicarea regatului României, chiar dacă rămăsese un republican şi nu se înţelegea cu regele Carol I. După războiul de neatârnare, din 1877, el este cel care secondează în plan economic opera lui I.C. Brătianu în plan politic. El este acela care creează Banca Naţională, a cărei putere nu a încetat s-o sporească cu marea sa forţă de muncă şi pricepere. A activat în administraţia băncii, în funcţia de director, din 1883 până la moarte, în 1910. "Prin cunoştinţele sale întinse şi competinţa sa - se spunea în Omagiul Consiliului de Administraţie -, prin activitatea sa neobosită, prin puterea sa de muncă, inteligentă şi practică, Eugeniu Carada a contribuit mai mult ca toţi la progresele realisate de Banca Naţională şi a lucrat din toate puterile sale pentru rădicarea instituţiunei noastre la locul pe care îl ocupă."
Institutul Cultural Român a avut ideea de salutat de a reuni într-un singur volum cele trei micromonografii dedicate personalităţii lui Eugeniu Carada, publicate în perioada interbelică. Este vorba de M. Theodorian-Carada, "Eugeniu Carada (1836-1910)", apărută în 1922 la Tipografia Gutenberg, de Mihail Gr. Romaşcanu, "Eugeniu Carada (1836-1910)", ediţie publicată sub auspiciile B.N.R., în 1937 şi de Constant Răutu, "Eugeniu Carada. Omul şi opera (1836-1910)", apărută la Editura Ramuri din Craiova, în 1944. Cele trei micromonografii sunt precedate de un cuvânt înainte al guvernatorului Băncii Naţionale a României, acad. Mugur Isărescu ("Eugeniu Carada - un om pentru toate anotimpurile"), istoricul Ion Bulei ("Eugeniu Carada - o legendă vie") şi poetul şi economistul George Virgil Stoenescu ("La început a fost Carada"). Volumul apare cu prilejul sărbătoririi a 130 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României şi comemorării a 100 de ani de la moartea lui Carada.
De ce considerăm această apariţie una de excepţie? Din mai multe motive, cel mai important fiind următorul: toate cele trei micromonografii şi cu deosebire cele trei ample texte introductive demonstrează nu numai că Eugeniu Carada a fost pe drept considerat întemeietorul Băncii Naţionale, cu toate că n-a fost niciodată guvernator, nu numai că a fost un spirit liberal, un economist cu geniu, un administrator perseverent şi îndrăzneţ, cu o proverbială tărie de caracter, ci şi un model de urmat. Într-o perioadă de criză cum este cea prin care trecem şi mai ales de lipsă de repere, umbra lui poate fi un model care să ne ajute de trecem Styxul.
Rămâne ca acest volum să se mai şi difuzeze în spaţii cât mai largi.