Cu torentul la bursa: un portal de internet din Rusia care se listează la Londra, acuzat de piraterie

Autor: Radu Racu 05.11.2010

Grupul de internet rus Mail.ru, care se listează vineri la bursa londoneză, este acuzat că postează conţinut piratat pentru a atrage vizitatori, situaţia care a creat deja terenul pentru o posibilă avalanşă de procese, scrie Financial Times.

Mail.ru, o divizie a grupului omonim, a fost ţinta unor acţiuni juridice, cel mai recent din partea casei de discuri EMI. Gala Records, o divizie a casei de discuri, susţine că siteul rus oferă gratuit conţinut protejat de drepturi de autor, situaţie care intră sub incidenţa legislaţiei de protejare a proprietăţii intelectuale.

O sursă din cadrul companiei ruse a recunoscut că procesele de piraterie reprezintă un risc, însă susţine că aceleaşi dificultăţi legislative au apărut şi în cazul You Tube, care s-a apărat cu succes într-un proces în care grupul Viacom îi cerea daune de 1 miliard de dolari.