Astăzi se decide dacă UDMR va rămâne la guvernare. Marko: Legea educaţiei nu este un pretext de a ieşi din coaliţie

Ziarul Financiar 06.11.2010

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, înainte de şedinţa Consiliului Permanent, că pentru el Legea educaţiei nu este un pretext de a ieşi din coaliţie, ci un punct extrem de important în programul de guvernare, informează Mediafax.

"Legea învăţământului în continuare este cheia soluţiei sau situaţiei şi vrem să se găsească zilele următoare garanţii pentru a adopta Legea învăţământului. Sunt preşedintele UDMR şi încerc să fac declaraţii în numele acestei organizaţii, în rest colegii au posibilitatea să îşi spună propria opinie. Domnul Frunda voia să ne scoată din această coaliţie de la început, eu nu vreau să ies din coaliţie, ci vreau să găsesc soluţii inclusiv pentru Legea învăţământului. Pentru mine Lege învăţământului nu este un pretext de a ieşi din coaliţie, ci este un punct extrem de important în programul de guvernare. Dacă reuşim în continuare să adoptăm această lege este în ordine, dacă nu, acest lucru înseamnă că nu s-a îndeplinit programul de guvernare", a spus Marko Bela.

Întrebat dacă are vreo recomandare pentru Consiliul Permanent, Marko Bela a subliniat că intenţia cu care a convocat acest for este de a se face o analiză foarte serioasă a situaţiei. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.