Opinie: Isărescu descoperă cât este de greu să faci afaceri în România. Să vedem ce va spune când va ajunge la inflaţie, cursul de schimb sau dobânzile mari la credite

După 20 de ani în care s-a dat drumul la afaceri individuale şi după doi ani de când şi-a făcut propria firmă- are o mică podgorie şi vinde vin - guvernatorul Băncii Naţionale descoperă şi se minunează de cât de greu este să faci afaceri în România. Cinstite.

Câte taxe trebuie să plăteşti, cât de absurdă este birocraţia actelor care trebuie depuse la administraţiile financiare, cât de mulţi oameni inutili sunt la ghişee, cu firme obligate să aibă calculator, dar care nu pot trimite pe calculator situaţiile cerute de Fisc decât personal. Doar trăim în ţara lui Eugen Ionesco, comentează guvernatorul.

Acum, când face şi el afaceri, confruntându-se mai mult cu legislaţia şi cu administraţia financiară decât cu piaţa şi cu gusturile clienţilor cum ar fi normal, guvernatorul dă dreptate oamenilor de afaceri, directorilor, consultanţilor, care de ani de zile se plâng sau "trăncănesc" în presă, la televiziuni, la seminarii, la conferinţe, pe unde apucă, de birocraţia statului şi modificările fiscale nesfârşite. Pentru că oamenii de afaceri vorbesc şi despre legislaţie grea şi absurdă, şi despre ce se întâmplă efectiv în economie, în piaţă, în stradă, nu doar trăncănesc despre creşteri de preţuri. O ştire de senzaţie nu mai este de mult o creştere de preţuri, pentru că de 20 de ani se întâmplă acest lucru, ci faptul că în 2009 aveam şi credeam în creştere economică când ea nu era sau faptul că nu aveam nevoie de banii de la FMI când am avut nevoie de ei.

Săptămânile trecute şeful BNR spunea că şi taxele pe muncă sunt mari, adică cele din contribuţii sociale. Acum, când trebuie să plătească şi el taxe din ceea ce vinde (o sticlă de vin costă la guvernator 15 lei, dar în restaurante ajunge la 60 de lei, diferenţa aparţinând lanţului, nu guvernatorului), adică din propriul buzunar, îl doare sufletul să plătească aşa de mulţi bani la stat şi să nu se vadă nimic concret în economie, în infrastructură.

Tot e bine că guvernatorul BNR de 20 de ani nu s-a plâns de inflaţie, de comisioanele bancare, de dobânzile mari la creditele de acum (în special la cele în lei) sau de cursul valutar, alte obsesii de ani de zile ale oamenilor de afaceri. Şi guvernatorul nu a ajuns la faza în care ar vrea să se extindă şi se duce la bancă după împrumut, iar aici aude că business-planul nu e bun sau că trebuie să mai aducă garanţii la credite. Sau când banca va majora dobânzile la credite pentru că CDS-ul a urcat. Guvernatorul este încă la început cu afacerea, nu ştie ce-l aşteaptă.

Chiar Mugur Isărescu spunea că i-a semnalat lui Sebastian Vlădescu, care a fost de două ori ministru de finanţe, ce a constatat în calitate de proprietar al unei afaceri de care se interesează pentru a avea unde să se ducă la pensie, iar acesta i-a răspuns că lucrurile se vor rezolva, dar că mai durează. Guvernatorul aşteaptă de numai doi ani să se rezolve ceva, dar ceilalţi oameni de afaceri aşteaptă de vreo 15 ani.

Pentru cei care conduc şi au condus România din punct de vedere politic şi pentru care statul plăteşte lunar toate taxele- deci ei nu trebuie să se îngrijească de ele- aceste plângeri ale oamenilor de afaceri nu înseamnă nimic politic, pentru ca marea parte a voturilor nu de acolo vin. Din business vin banii, pentru că un telefon, un contract, o pilă pusă se plătesc. Iar dacă politicienii au şi ei firme, ele prosperă "de la sine", în spatele cortinei. Nu degeaba se spune că politicienii sunt cei mai buni oameni de afaceri, nu cei care sunt efectiv în afaceri.