Experţi ai CE vin la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresul în 7 domenii

Autor: Mediafax 08.11.2010

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a declarat, luni, la Cotroceni, că principalul obiectiv al României trebuie să rămână implementarea măsurilor structurale şi de consolidare fiscală, menţionând că experţi ai CE vor veni la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresul în şapte domenii, informează Mediafax.

"Fără măsuri, ţara nu va putea progresa din punct de vedere economic şi nu va putea depăşi această situaţie", a spus Barroso.

Oficialul european a spus că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre modul în care pot fi protejate cel mai mai bine grupurile cele mai vulnerabile din societate şi cum se poate investi în creştere, el adăugând că, în această privinţă, fondurile europene pot juca un rol crucial în stimularea economiei şi, prin urmare, în reducea sărăciei.

"Trebuie să grăbim fluxul de fonduri europene astfel încât ele să poată să fie folosite la capacitate maximă", a arătat Barroso.

El a opinat că trebuie să fie dat un nou impuls printr-o nouă iniţiativă privind investiţiile Uniunii Europene."Aceasta implică un plan de acţiune pentru o supraveghere politică mai sporită şi o asistenţă tehnică ulterioară din partea Comisiei pentru a îmbunătăţia capacitatea de administrare la toat nivelurile", a subliniat preşedintele CE. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.