Activele Rompetrol Rafinare rămân sub sechestru după ce instanţa a respins contestaţia companiei

Autor: Marius Radu - Mediafax 09.11.2010

Judecătoria sectorului 5 a respins luni contestaţia Rompetrol Rafinare la decizia ANAF de a institui sechestru asigurator asupra unor active ale companiei, pentru a preveni înstrăinarea respectivelor bunuri, în condiţiile în care compania are de plătit datorii istorice de peste 500 milioane euro, scrie Mediafax Business.

ANAF a instituit, în 10 septembrie, sechestru asigurator asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare, precum şi asupra participaţiilor în filialele sale, pentru a preveni înstrăinarea bunurilor respective, în condiţiile în care compania are de achitat datorii istorice reprezentând obligaţiuni ajunse la maturitate.

Instanţa urmează să trimită părţilor şi motivarea deciziei, în funcţie de care va fi stabilită şi calea de atac.