Cu salariul pe 15 ani poţi cumpăra un apartament cu două camere în Vitan. Au devenit locuinţele din Bucureşti mai accesibile?
Scăderea preţurilor la locuinţe cu circa 40% în ultimii doi ani le-a făcut mai accesibile, dar o bună parte din efecte au fost anulate de scăderea salariilor şi deprecierea monedei naţionale.
Astfel, cu salariul mediu din Bucureşti, estimat la circa 380 de
euro net, poate fi achiziţionat un apartament cu două camere în
cartierul bucureştean Vitan în decurs de 15 ani, alocând toate
veniturile, ţinând cont de un preţ de circa 65.000 de euro, cât cer
în prezent proprietarii din zonă.
Calculele sunt pur teoretice şi arată relaţia dintre salariile
medii nete la un moment dat şi preţurile apartamentelor, care se
pot transpune într-un indice al accesibilităţii.
Locuinţele medii din Bucureşti, cum pot fi considerate
apartamentele cu două camere dintr-un bloc vechi din Vitan, au
devenit mai accesibile decât în urmă cu doi ani, când pentru
aceeaşi locuinţă trebuiau alocate salariile pe 200 de luni (17
ani), dar rămân departe de nivelul din 2002, când erau necesare 66
de salarii medii lunare (cinci ani şi jumătate).
Cu alte cuvinte, degeaba au scăzut preţurile în Vitan cu 30% dacă
şi salariile în Bucureşti au fost reduse cu 20%, potrivit
estimărilor ZF.
Institutul Naţional de Statistică şi Comisia Naţională de Prognoză
nu mai oferă informaţii defalcate privind veniturile lunare pe
regiuni.
La nivel naţional însă, veniturile în euro ale populaţiei au scăzut
cu peste 20% în ultimii doi ani, de la circa 413 euro lunar la 320
de euro lunar. Extrapolând, salariile medii din Bucureşti au ajuns
probabil la circa 370-380 de euro lunar, faţă de 460 de euro în
2008, înainte de debutul crizei.
În acelaşi timp, pentru apartamentele care costau 90.000 de euro
proprietarii au ajuns să ceară 65.000 de euro, tranzacţiile putând
fi realizate la valori chiar mai mici.
În 2002 salariul mediu din Bucureşti era de circa 188 de euro, dar
un apartament cu două camere costa 12.500 de euro în Vitan, bani cu
care nu poate fi cumpărată acum decât o garsonieră confort trei în
cartierul Ferentari.
Acestea au fost calculele teoretice. Practic, o persoană care
câştigă salariul mediu în Bucureşti, circa 400 de euro, nu poate
cumpăra un apartament în Vitan nici măcar în 30 de ani. De ce? Rata
la un credit pe 30 de ani de 60.000 de euro prin programul Prima
casă este de aproximativ 280 de euro lunar, potrivit aplicaţiei de
calculare a ratelor de pe site-ul raiffeisen.ro, dar băncile
acceptă astăzi un grad de îndatorare de maxim 50% pentru acest gen
de împrumuturi, respectiv maxim 200 de euro lunar.
Este adevărat însă, datele statistice nu surprind toate veniturile
obţinute de populaţie. Astfel, potrivit unui sondaj realizat de un
site de recrutate, unul din trei români declară că are venituri şi
din activităţi prestate "la negru", fără forme legale, bani care
pot fi folosiţi în consum.
La fel de adevărat este însă faptul că aceşti bani nu sunt luaţi în
calcul de bănci la întocmirea unui dosar de credit, motiv pentru
care numărul aplicanţilor care se pot încadra în prezent pentru
obţinerea unui credit ipotecar este redus.
Drept dovadă, soldul total al creditelor pentru locuinţe a crescut
în luna septembrie cu doar 14 milioane de euro, până la 6,57
miliarde de euro, în condiţiile în care clienţii sunt mai degrabă
interesaţi să îşi refinanţeze datoriile decât să acceseze
împrumuturi noi.