Guvernul de la Budapesta prelungeşte cu doi ani perioada de aplicare a suprataxelor

Autor: Andreea Mioara Neferu 10.11.2010

Proiectul de buget pe 2011 al Ungariei include proiecţii până în 2014 privind veniturile obţinute din taxele speciale aplicate industriilor financiar-bancare, de retail, telecom şi energetică, potrivit unui material publicat pe site-ul oficial al parlamentului maghiar, scrie Bloomberg.

Guvernul maghiar, condus de premierul Viktor Orban, anunţase iniţial că aceste taxe vor fi introduse doar pe perioada a trei ani, între 2010 şi 2012.
Gyorgy Kopits, directorul consiliului fiscal din Ungaria, a confirmat prelungirea perioadei în care va fi aplicată taxa specială. "Ştiam deja că se plănuia o creştere a veniturilor echivalentă cu 5% din PIB pentru finalul perioadei luate în calcul. Ceea ce nu ştiam însă, şi ministerul (economiei - n. red.) şi nimeni nu a discutat despre acest lucru, este că aceste taxe speciale vor fi menţinute până în 2014".

Directorul consiliului fiscal a mai spus că guvernul intenţionează să reţină în bugetul de stat 380 de miliarde de forinţi (1,4 miliarde de euro) pe an din contribuţiile angajaţilor maghiari la fondurile de pensii private obligatorii chiar şi după 2011, când actuala reglementare care suspendă transferurile către fondurile private va expira.
Budapesta estimează că va obţine venituri de 348 miliarde de forinţi (1,27 miliarde de euro) în 2011, de 260 de miliarde de forinţi (950 de milioane de euro) în 2012 şi de câte 179 miliarde de forinţi (650 de milioane de euro) în fiecare din anii 2013 şi 2014 din taxele speciale aplicate sectoarelor financiar, de retail, telecom şi energetic.
La finalul săptămânii trecute, ministrul ungar al economiei Gyorgy Matolcsy a anunţat că guvernul de la Budapesta nu are altă variantă decât să limiteze puterile Curţii Constituţionale, în caz contrar aşa-numitele "taxe de criză" ar putea fi declarate neconstituţionale.

Oficialul de la Budapesta a estimat de asemenea că, până în 2015, în economia maghiară se vor mai crea încă 400.000 de locuri de muncă şi a declarat că guvernul din care face parte a hotărât să creeze un sistem de pensii pe două piloane. Ministrul maghiar a confirmat faptul că bugetul pe 2011 este construit practic pornind de la trei premise: creştere economică de 3%, inflaţie anuală de 3,5% şi datorie publică mai mică.

Erste reduce cu 9% personalul din Ungaria din cauza suprataxei
Subsidiara ungară a băncii austriece Erste Bank îşi va reduce personalul cu 250 de angajaţi, sau 9% din total, deoarece capacitatea unităţii de a genera venituri este limitată de suprataxarea sistemului bancar şi de criza economică, potrivit publicaţiei Napi Gazdaság, preluată de Portofolio.hu. Suprataxarea sistemului bancar şi criza economică afectează, totdată, şi activitatea de creditare a subsidiarei ungare a Erste. Grupul austriac a anunţat că reducerea costurilor şi controlarea mai strictă a acestora va trebui coroborate cu diminuarea personalului pentru a da băncii posibilitatea să-şi susţină operaţiunile pe termen lung, în condiţiile actualului mediu economic şi de afaceri. Taxa suplimentară impusă băncilor de guvernul de la Budapesta este o povară extraordinară pentru Erste şi pune în pericol operaţiunile pe termen lung ale instituţiei de credit, potrivit Erste Ungaria. K&H Bank, unitate a grupului belgian KBC, are în vedere reduceri drastice de personal printre posibilele soluţii necesare amortizării impactului noii taxe bancare, notează Napi Gazdaság.