UPDATE: Cine e Severina Pascu, noul şef al UPC: Nu sunt genul de director financiar care mută cifrele din stânga în dreapta

Autor: Adrian Seceleanu 11.11.2010

Severina Pascu, 36 de ani, a absolvit Academia de Studii Economice şi a lucrat pentru KPMG, Metromedia şi CAIB România înainte de a deveni, în martie 2008, director financiar al UPC - o companie cu peste un milion de clienţi şi venituri anuale de peste 100 mil. euro.

Ea şi-a început cariera în 1996 în cadrul KPMG România şi şi-a continuat-o ulterior în Marea Britanie, unde activitatea sa a fost concentrată pe companii locale şi multinaţionale din domeniul producţiei şi din sectorul serviciilor.

Între 2000 şi 2005, Severina a lucrat în cadrul Metromedia International Telcell, companie americană de telecomunicaţii prin cablu, unde a deţinut o serie de funcţii de conducere, atât în România cât şi în Londra. Ea a început ca Director Financiar pentru România şi Moldova, iar în 2001 s-a mutat la Londra. Ea a contribuit la dezvoltarea şi extinderea business-ului companiei la nivel regional asigurând coordonarea activităţilor financiare a 13 subsidiare din 8 ţări ale grupului. Între 2003 şi 2004, a fost numită Director General pentru Lituania al Metromedia International.

După acumularea unei experienţe de peste 5 ani pe plan internaţional, Severina Pascu a ales să se întoarcă în România, ca Director în cadrul CAIB România, una dintre principalele bănci de investiţii din Europa Centrală şi de Est. Activitatea la CAIB a continuat până în 2008, cand s-a alaturat echipei UPC România.

În ce priveşte rolul său la UPC, Severina Pascu spunea într-un interviu acordat ZF la începutul acestui an, că acesta nu este unul clasic, de raportare. "Nu îmi place o poziţie de director financiar în sensul de raportare. Nu am fost niciodată atrasă de o poziţie de genul asta şi nici nu voi fi. Nu îmi place să iau cifrele din stânga şi să le pun în dreaptă", explica ea, adăugând că acest lucru nu se întâmplă la UPC.

"Sunt implicată în strategia companiei, iar până anul trecut în octombrie am coordonat şi retailul, care aduce 75% din vânzările UPC. E puţin spus că sunt CFO. Sunt implicată în setarea strategiei, în identificarea optimizărilor de costuri - în ceea ce înseamnă operaţiuni."

Întrebată dacă nu e o responsabilitate prea mare ea răspundea că nu "dacă îţi place acest stil de viaţă", adăugând că acesta este cazul său: "La două săptămâni şi jumătate după ce am născut, îmi citeam deja e-mail-urile, iar după două luni şi jumătate am fost înapoi la birou".