Vizita doamnei Muller/ de Constantin Stan

Herta Muller a venit la Bucureşti. Laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, scriitoarea germană de origine română -aşa cum este cunoscută şi după cum se prezintă - a avut o conferinţă publică la Ateneul Român şi o sesiune de autografe la Librăria Humanitas.

De fapt, conferinţa a fost un dialog cu Gabriel Liiceanu, diectorul editurii care a iniţiat seria de autor Herta Muller, un dialog din care presa a înţeles şi a relatat că a fost o punere la punct a lui Liiceanu.

Am citit ample fragmente şi am urmărit cele declarate de doamna Muller nu numai pe scena Ateneului. M-a entuziasmat şi pe mine ca pe alţi români faptul că domnia-sa nu a uitat limba română, fapt remarcabil pentru un scriitor care a trăit (primii) 35 de ani în România şi (următorii) 23 în Germania. Civilizaţia puternică se amprentează nu numai în conştiinţa, în sufletul, dar şi în bagajul lingvistic: "mici", "lubeniţe", "zacuscă" şi "căcat" au fost nu numai cuvintele de care şi-a amintit foarte bine, ci şi conceptele-cheie pentru a defini civilizaţia românească, raporturile scriitoarei cu ţara în care s-a născut şi amintirile de neuitat.

Faptul că funcţionarele de la poştă se uitau la doamna Muller în anii '80 ca la un "căcat" - mă văd nevoit să o citez spre a nu deforma spusele unui laureat al Premiului Nobel - a produs traume adânci de felul celora în care un strălucit savant nu va uita niciodată că un profesor i-a dat o notă mică în clasele primare. Din păcate, lumea românească nu a evoluat, iar cei prezenţi la Ateneu au venit la conferinţa doamnei Muller ca la "circ", iarăşi citez exact.

În fapt, viaţa însăşi în România a fost pentru Herta Muller un imens şi necontenit supliciu. Hărţuită de securitate, izolată de oamenii de cultură -care nu au avut curajul de a face disidenţă -, nu a primit recunoaşterea binemeritată. Nici atunci, nici acum. Pentru că România nu s-a lepădat încă de securiştii ei. Securiştii din România - mai precis, securiştii români - sunt tot ceea ce detestă, urăşte mai aprig scriitoarea pe lumea asta. Pe bunul său prieten Oskar Pastior -şi el turnător la securitate - îl înţelege pentru că "dacă refuzai să scrii ce îţi spuneau ei puteai înfunda chiar şi puşcăria". Slavă Domnului că lui Pastior bunul Dumnezeu i-a arătat calea spre a nu ajunge acolo, adică la puşcărie. În cel mai pur stil umanist, Herta Muller nu îşi poate blama prietenul despre care şi cu care a scris o carte. Părinţii ni-i dă Dumnezeu, prietenii ni-i alegem.

Vizita doamnei Muller la Bucureşti a semănat izbitor, pentru mine, cu o piesă a lui Friedrich Durrenmatt. Piesa se chema "Vizita bătrânei doamne". Ea descrie drama trăită de Carla Zachanassian, acum o femeie in vârstă, bogată şi cochetă, ce se reintoarce intr-un sat, Gullen, din Elveţia, de unde cu mulţi ani în urmă fusese părăsită de iubitul ei, după o poveste de dragoste. Rămasă însărcinată, fusese marginalizată, ostracizată şi nevoită să fugă la oraş pentru a-şi câştiga existenţa.

Rămasă văduvă în urma decesului soţului ei, un miliardar cu care se căsătorise in oras, se întoarce in Gullen cu dorinţa de răzbunare împotriva fostului iubit Serge Miller, acum un bărbat matur şi oarecum realizat financiar, şi a sătenilor. Ea promite că va finanţa satul, va ajuta la prosperitatea acestuia, ii cumpără incetul cu incetul pe "mai-marii" satului, inclusiv pe paroh, şi nu cere nimic in schimb decât moartea bărbatului Serge Miller.

Sigur, sunt şi nişte mici deosebiri: Herta Muller nu a trăit nicio poveste de dragoste cu cel/cei pe care îi pune acum la zid, nu a promis nicio finanţare şi a fost cam departe de interpretarea lui Ingrid Bergman din filmul care, în bună măsură, a făcut celebră piesa de teatru.

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţii de Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj", în Ziarul de Duminică.

Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.