Rostul criticii în 2010/ de Lidia Vianu

Ziarul Financiar 11.11.2010

Critica literară se luptă de multă vreme, fără succes, pentru statutul de activitate creatoare. Matthew Arnold i-l nega în secolul al XIX-lea, T.S. Eliot în secolul XX. Universitatea din Bucureşti, împreună cu British Council şi Institutul Cultural Român m-au împuternicit să întemeiez Editura Online pentru Literatură Contemporană, Contemporary Literature Press, http://editura.mttlc.ro/. Am ales să public aici volumul lui C. George Sandulescu The Joycean Monologue* tocmai pentru că acesta pledează în favoarea statutului de creator al criticului literar.

Când s-a afirmat Modernismul - în 1922, cu Ulysses de James Joyce şi The Waste Land de T. S. Eliot - el s-a bazat pe o idee centrală, şi anume că Tradiţia Basmului şi-a pierdut capitalul estetic. În 1937, Nabokov îi reamintea lui Joyce - într-o conversaţie reluată de Richard Ellmann în 1959 şi pe care G. Sandulescu o citează chiar pe prima pagină a studiului său - că şi-a construit Ulise pe mitul homeric, la care Joyce replica: "Un capriciu." Când Nabokov îi aminteşte că el însuşi l-a încurajat în 1930 pe Stuart Gilbert în această direcţie, Joyce clasează subiectul spunând: "Mare greşeală. O reclamă pentru roman, pe care o regret amarnic." Aceeaşi este şi atitudinea lui Eliot în ce priveşte Notele la The Waste Land: în articolul "Critica criticului", pe care îl scrie în 1961, el neagă importanţa surselor literare ale poemului în înţelegerea textului şi îşi cere scuze că şi-a trimis cititorii "după cai verzi pe pereţi". Doar că Eliot recunoaşte acest lucru la patruzeci de ani de la publicare, pe când Joyce la numai cincisprezece...

Ceea ce au făcut Joyce şi Eliot prin scrisul lor în anul 1922 a fost să destabilizeze tradiţia estetică a basmului, care se baza pe aventurile sentimentului (esenţiale pentru perpetuarea speciei) şi pe ideea că orice text trebuie ordonat după principiul succesiunii cronologice. Nu au făcut-o cu unelte teoretice. Amândoi au respins o tradiţie care îi stânjenea, atacând naraţiunea în categoriile ei fundamentale, în uneltele ei: cronologie, eroi, limbaj narativ. Joyce şi Eliot au observat că, în realitate, nu există un trecut care să fie cu adevărat cauza prezentului şi că nici prezentul nu duce logic la un anume viitor. Pentru Modernişti, timpul fie era un veşnic prezent, fie devenea irelevant. Trecutul şi viitorul deveneau "acum" la modul foarte liric. Pierderea acestor două dogme narative - succesiunea cronologică şi naraţiunea sentimentului - expuneau povestirea în mod primejdios influenţelor lirismului, cu toate că atât Joyce, cât şi Eliot erau obsedaţi de acţiune, de intrigă. Pentru a o păstra, ei au recurs la monologul interior, printre altele.

The Joycean Monologue este un ghid în înţelegerea romanului Ulise din acest punct de vedere. Volumul demitizează textul lui Joyce. Sigur, tiparul homeric e un mod de a-l analiza. Eliot a fost primul care a făcut acest lucru în recenzia lui. Cu toate acestea, la douăzeci de ani după moartea lui Joyce, el îşi reorientează atenţia către text. Aceasta e şi direcţia urmată de George Sandulescu. The Joycean Monologue se opune dogamtismului în critica joyceană. El conduce lectura spre o abordare fără idei preconcepute a textului joycean. Orice dogmatizare a textului literar pentru a servi demonstraţiei critice se face în defavoarea lecturii. Criticul este cel care trebuie să se adapteze operei discutate şi nu invers. G. Sandulescu scrie acest ghid critic pentru a reîmprospăta lectura lui Ulise şi a o elibera de dogmele pe care critica le tot acumulează de aproape un veac.

Scopul Editurii Online Contemporary Literature Press este să formeze la masteranzii programului pe care îl coordonez (MTTLC - Traducera Textului Literar Contemporan) o atitudine critică. Am convingerea că educaţia pierde constant din bagajul nostru de cunoştinţe. Părinţii mei ştiau greacă şi latină, de pildă - eu nu. Pierderea intelectuală e constantă. Pierdem lucrurile vechi, dobândim altele noi, cum sunt computerul, cum este însăşi această editură online. Compensăm pierderile cum putem, dar nu în totalitate. Ceea ce m-a atras la The Joycean Monolgue este felul cum contracarează criza educaţiei, oferind ca remediu o viziune nouă despre rostul criticii.

Studiul lui G. Sandulescu se sprijină pe o excelentă cunoaştere a criticii, lingvisticii, analizei discursului, filozofiei limbajului. El este în acelaşi timp un îndreptar în slujba gândirii independente pe marginea textului literar. Textul de faţă este la fel de provocator cum a fost Joyce atunci când a atacat Tradiţia Basmului. El este de asemenea şi o incursiune seducătoare, fascinantă, sfâşietor de umană şi mereu proaspătă a inteligenţei. Ne găsim în faţa unui text prin care criticul se scrie pe el însuşi, rescriindu-l pe autor. G. Sandulescu ne convinge că rostul criticii este să recreeze opera iar şi iar. Iată deci că - în 2010 - criticul e pe cale de a dobândi statutul de creator...

*) C. George Sandulescu, The Joycean Monologue, volum publicat online de EPLC/Contemporary Literature Press, http://editura.mttlc.ro/joyce.sandulescu.html

C. George Sandulescu este critic, profesor universitar, autor şi editor de volume critice tipărite în Anglia, Franţa, Italia, Monaco. In postura de director al Bibliotecii Princess Grace din Monaco, a organizat conferinţe internaţionale importante axate pe opera autorilor William Butler Yeats, Oscar Wilde, Samuel Beckett, toate publicate în volume de congres.