O picătură într-un ocean. Recolta de grâu este bună în 2010, dar e suficientă?

Veştile bune au ocolit agricultura ani în şir, iar 2010 se încadrează în aceeaşi linie. Ploile prea multe sau prea puţine, inundaţiile sau canicula, plata cu întârziere a subvenţiilor agricole sau anularea unor ajutoare cum sunt cele pentru îngrăşăminte sunt doar câteva din problemele cu care se confruntă agricultura.

Din producţia totală a ultimului an, de 5,7 milioane de tone, fermierii au vândut până acum la export 1,2 milioane de tone de grâu şi au încasat 200 de milioane de euro, scrie revista BUSINESS Magazin (www.businessmagazin.ro).

Chiar dacă recolta din acest an este mai mare cu 10% faţă de anul trecut (5,2 milioane de tone), este departe de a fi una dintre cele mai bune - pentru comparaţie, acum doi ani era de 7,2 milioane de tone.

Fermierii români au preferat să exporte deja din recoltă pentru că preţul grâului pe pieţele internaţionale a explodat în august, ajungând chiar şi la 200 de euro pe tonă, aproape dublu faţă de preţul practicat cu câteva luni mai devreme. Cauza, cum ştim, a fost seceta care a compromis recoltele din Rusia (ce produce 9% din grâul consumat la nivel mondial) şi Ucraina.

E puţin, e mult?

Foarte puţin, raportat la volumul de importuri de alimente pe credit, răspunde Ioan Niculae, preşedintele InterAgro şi unul dintre cei mai mari proprietari de teren din ţară.

"România nu vrea decât să importe, bani pe care va trebui la un moment dat să-i dea înapoi şi nu se ştie de unde", spune Niculae, care completează că, în raport cu potenţialul agricol, inclusiv marii latifundiari practică o agricultură tot în sistem de subzistenţă, nu de performanţă. Niculae, care are 50.000 de hectare de teren şi o voce foarte sonoră când e vorba să critice politicile statului în domeniu (declara recent că în agricultură e nevoie de investiţii masive şi de o strategie, dar "toate guvernele din ultimii 20 de ani nu au făcut decât să distrugă domeniul"), este un exponent al fermierilor puternici, aşa cum sunt şi Mihai Anghel, Culiţă Tărâţă, Adrian Porumboiu sau Ştefan Poienaru. Împreună, cei cinci controlează aproape o zecime din suprafaţa de aproape 7 milioane de hectare de teren cultivat din ţară.

Agricultorii şi-au văzut anul trecut afacerile scăzând vertiginos, cu procente cuprinse între 10 şi 70%, iar la începutul acestui an conformarea la reglementările UE a dus la sistarea ajutoarelor de stat.

"Tăierea subvenţiilor este o crimă pentru tot poporul român, nu doar pentru agricultură", repetă Ioan Niculae. Situaţia este însă cu adevărat tragică în cazul celor aproape un milion de fermieri care practică agricultura de subzistenţă în sensul propriu al cuvântului, având proprietăţi mici, majoritatea lucrate ineficient. Productivitatea fermierilor români este slabă faţă de alte ţări: producţia medie la hectar la grâu se plasează la 2.500 kg, de peste trei ori mai puţin decât în Olanda, de pildă. Iar la nivelul întregii ţări sunt 1,1 milioane de proprietari de teren care deţin 9,65 milioane de hectare de teren arabil, foarte fragmentat. În aceste condiţii, "nu există nicio şansă de creştere a producţiei din agricultură, nici calitativ (spre exemplu, grâu corespunzător pentru panificaţie) şi nici cantitativ", declară profesorul Ioan Nicolae Alecu din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Bucureşti.

Stimulentele, insuficiente

În opinia lui, cea mai mare problemă actuală este lipsa pârghiilor care ar putea determina creşterea suprafeţelor agricole. Odată cu sistarea ajutoarelor de stat a fost suspendată şi primirea de noi cereri pentru sistemul rentei viagere, cu remuneraţii oferite proprietarilor de teren incapabili să-şi lucreze singuri pământul - 100 de euro la hectar pentru cei care acceptau să vândă şi 50 de euro pentru cei ce dădeau terenul în arendă. Alecu apreciază că aceste stimulente erau oricum insuficiente, considerând că abia la o retribuţie de 350 de euro pe hectar proprietarii ar fi stimulaţi să susţină comasarea terenurilor.

În plus, proprietarii care acum nu produc eficient nu contribuie în niciun fel la buget, pe când exploataţiile mari, visul neatins al tuturor guvernărilor de după 1990, ar pune în funcţiune un întreg angrenaj care ar "urni" mediul rural - de la locuri de muncă în agricultură şi în domeniile conexe (ca service-uri pentru tractoare şi maşini agricole) şi până la plata taxelor şi a contribuţiilor către stat.

Agricultura are unul dintre cei mai mari factori de multiplicare a numărului de locuri de muncă, dar şi a încasărilor din taxe şi impozite, cu condiţia industrializării ei, remarca recent şi fostul ministru al economiei, Adrian Videanu. Concentrarea proprietăţilor, despre care ex-ministrul agriculturii Mihail Dumitru aprecia că în lipsa unei politici naţionale ar putea dura cel puţin o generaţie, ar putea ajuta la crearea unor suprafeţe de 20-30 de hectare de teren, care ar putea fi lucrate de tineri.

Aceştia nu au numai forţa, dar în bună măsură şi cunoştinţele necesare pentru a creşte cantitatea şi calitatea producţiei la hectar.

"Ţăranul nu poate fi eutanasiat, ci trebuie folosite pârghiile necesare pentru a schimba din temelii sistemul în care funcţionează acum agricultura", mai spune Alecu. În cele din urmă, o măsură a reuşitei ar fi scăderea populaţiei ocupate în domeniu: în Vest, deşi 60% dintre europeni trăiesc în mediul rural, doar 5% dintre ei lucrează în agricultură, în timp ce în România, spune prof. Alecu, prea puţini sunt locuitorii din mediul rural care au altă sursă de venit decât exploatarea propriei ferme.

Culturile de rapiţă pentru biodiesel, o altă nişă

"Sunt nişe însă în domeniul agricol unde am putea înregistra performanţe", susţine Alecu, dând ca exemplu cultura inului pentru fibra vegetală. Acest domeniu, cu tradiţie în România, ar putea fi exploatat cu bune rezultate, pentru că există o tendinţă mondială a producătorilor din industria auto de a înlocui masele plastice cu fibre vegetale din in şi "indiferent cât de mare ar fi producţia mondială, nu ar putea să acopere cererea." O altă nişă în care fermierii români ar putea face performanţă ar fi culturile de rapiţă pentru biodiesel.

În zona zootehniei "nu avem nicio şansă să câştigăm bătălia cu ţări ca Olanda sau Danemarca în zona creşterii de porci", dar şanse există în zona creşterii de bivoliţe. "Avem cele mai grozave populaţii de bivoliţe, deşi din păcate, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul cailor de rasă, am trimis peste hotare cele mai bune exemplare", afirmă prof. Alecu.

Absorbţia redusă a fondurilor europene este o altă problemă gravă a domeniului: dintre cele peste opt miliarde de euro garantate de Bruxelles ca fonduri europene disponibile pentru agricultura românească, doar 1,7 mld. euro au fost atrase de proiecte eligibile până la sfârşitul anului trecut. La capitolul investiţiilor realizate, situaţia este chiar şi mai proastă: doar 100 mil. euro au fost folosite, pentru că majoritatea fermierilor nu au acces la finanţare şi nu trezesc interesul bancherilor pentru a putea pune în practică proiectele.

În replică, Daniela Giurca, director general al Direcţiei Generale de Politici Agricole din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, arată că statul acordă o serie întreagă de ajutoare, începând de la subvenţionarea dobânzilor la creditele contractate de fermieri până la finele anului 2010 şi continuând cu subvenţionarea accizei la motorină, subvenţia pentru păsări şi porcine, plata unică pe suprafaţă (care în 2010 este în cuantum de circa 80 euro/ha) şi plăţi naţionale directe complementare pentru sectorul vegetal, ovine şi caprine.

La acestea se adaugă schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate, ajutoarele pentru agricultură ecologică, sprijinul pentru producătorii de lapte şi produse lactate, plata pentru tomatele destinate procesării şi sprijinul pentru sectorul apicol şi viticol.

Viitorul stă în asociere

"Organizarea şi consolidarea formelor asociative, în baza iniţiativei producătorilor agricoli, reprezintă viitorul agriculturii româneşti", susţine Giurca, adăugând însă că în România există un număr foarte mare de exploataţii mici, care nu au posibilitatea reală de restructurare şi care "au o importantă componentă socială, care nu poate fi neglijată, ele fiind deţinute în general de persoane vârstnice, fără alte venituri, care au ca principală preocupare mica lor gospodărie". Prin urmare, statul a vrut să includă şi aceste exploataţii de semisubzistenţă în programul de ajutoare. De pildă, spune Daniela Giurca, "ele pot accesa, pe bază de proiect, sprijinul nerambursabil destinat fermelor mici ce valorifică o parte din producţie pe piaţa locală, în cuantum de 1.500 euro/fermă/an pe o perioadă de cinci ani".

Noul ministru de resort Valeriu Tabără pare să se bazeze foarte mult pe susţinerea UE, judecând după cele mai importante declaraţii făcute în ultima vreme. Vrea să ceară UE o primă legată de perioada de arendare a terenurilor, aşa încât să intre în producţie şi terenurile proprietarilor incapabili sau nedoritori să-şi lucreze terenul, şi să solicite de la Bruxelles facilităţi de creditare a agricultorilor, mizând în acelaşi timp pe posibilitatea dezvoltării relaţiei cu CEC Bank, singura mare bancă de stat, pentru canalizarea fondurilor UE şi pentru creditarea agricultorilor.

La ora actuală, aproape jumătate din plăţile de subvenţii directe pentru fermieri se derulează prin CEC Bank, care a dat până acum credite de peste 42 de mil. lei, în baza adeverinţelor de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, care certifică suprafeţele agricole exploatate. Creditele acoperă până la 70% din valoarea subvenţiilor pentru 2010. "În momente de criză, banca este una dintre cele mai bune soluţii, chiar şi pe termen scurt", spune Valeriu Tabără.