Gândul: Cauciucurile de iarnă nu vor fi obligatorii anul acesta

Ziarul Financiar 11.11.2010

Ministerul Transporturilor dă înapoi în privinţa legislaţiei care îi obligă pe şoferi să îşi pună cauciucuri de iarnă, scrie Gândul.

Vor fi însă buni de plată, dacă provoacă accidente, sau, rămân înzăpeziţi. În schimb, din noiembrie 2011 absolut toţi şoferii trebuie să îşi echipeze regulamentar automobilele, dacă vor sa circule pe drumurile naţionale şi judeţene.

Prevederile nu se vor aplica în oraşe.

Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a declarat, la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, că obligativitatea echipării maşinilor cu anvelope de iarnă nu va fi aplicată din acest an, ci începând de anul viitor. "Obligativitatea anvelopelor de iarnă nu va fi aplicată în intervalul 1 noiembrie 2010-31 martie 2011, acestea fiind necesare doar în condiţii meteo nefavorabile. Astfel, dacă se va întâmpla un blocaj sau se vor produce pagube din cauza faptului că maşinile nu sunt echipate corespunzător pentru iarnă, atunci şoferii vor suporta o amendă de 2.000 de lei", a declarat Hagiu. Citiţi mai multe pe www.gandul.info.