Opinie Sorin Pâslaru: Banii încep să îşi piardă valoarea în faţa resurselor

Două tendinţe mari sunt la această oră în lume, iar România trebuie să deschidă bine ochii pentru a vedea cum se poate proteja de eventualele efecte negative sau chiar cum le poate folosi.

Pe de o parte scumpirea mărfurilor pe plan internaţional, de la aur şi argint până la grâu şi soia, dar şi la carne, cafea sau petrol. Este o tendinţă motivată în mod fundamental de cele două miliarde de chinezi, indieni şi alţi locuitori ai ţărilor emergente care intră în clasa mijlocie şi încep să consume. Şocul Lehman Brothers din toamna anului 2008, care a dus la prăbuşirea comerţului internaţional cu 30%, a întrerupt această tendinţă. În 2010 a reînceput însă.

Pe de altă parte, a doua tendinţă majoră este injectarea în pieţele financiare a unor cantităţi imense de bani. Chiar în această săptămână, Rezervele Federale, banca centrală a SUA, au anunţat că vor împrumuta 600 miliarde de dolari direct Trezoreriei SUA până la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului viitor, câte 85 mld. lunar. Mişcarea a fost criticată în toată lumea, din Germania până în China, dar este apărată de oficialii americani.

În debutul crizei economice, în ianuarie 2008, cu opt luni înainte ca toată lumea financiară să fie aproape dărâmată de şocul Lehman Brothers, scriam în ZF: "Banii încep să nu mai aibă valoare, în timp ce aurul, petrolul, grâul, cimentul şi oţelul au explodat în ultimii 10 ani. Oamenii care manipulează banii pierd, câştigă cei care stăpânesc marfa. În lume sunt tot mai căutaţi oamenii care transformă lucrurile, inginerii, în dauna finanţistilor. Alchimia transformării banilor din bani, folosirea resurselor şi competenţelor pentru a născoci produse financiare tot mai sofisticate îşi pierde magia odată cu marea criză a creditelor ipotecare din SUA".

Ideea era că scoaterea zăgazurilor politice de acum 20 de ani - căderea Zidului Berlinului - şi revoluţia telecom au permis joburilor să se mute din Nord şi Vest în Est şi în Sud, iar scăderea salariilor din Vest a dus la criza financiară.

În aceste condiţii, de tendinţă de egalizare pe termen lung între plata forţei de muncă între Bangalore şi New York, resursele geografice vor face diferenţa.

Adică atunci când forţa de muncă va deveni egal plătită va conta doar ce mai are fiecare pe acasă. Apă, vânt, pământ, păduri, petrol.

Ce scrie Martin Wolf, unul dintre editorialiştii Financial Times, într-un comentariu intitulat: "De ce au fost resursele naturale scoase din teoria economică neoclasică?": "Nu există nici economie, nici umanitate fără un influx constant de resurse naturale în sistem: ceea ce este deasupra capetelor noastre - soarele şi atmosfera, ce este lângă noi -pământul, marea şi locul în sine şi ceea ce este dedesubt - metale, petrol sau minerale. Umanitatea nu a creat aceste lucruri, ci le exploatează. Împuţinarea resurselor va deveni un factor mai important pentru evoluţia economiei în următorul secol decât în trecut."

Paradoxal, geografia - adică locul cu tot ceea ce are - devine mult mai important într-o lume globalizată, deschisă, decât într-una cu un zid la jumătate, cum a fost înainte de 1990.

Iar un fost ministru indian amintea recent într-un articol despre expansiunea Chinei o veche axiomă: "Geografia este determinantul real al istoriei şi, prin urmare, determinantul politicilor externe şi al securităţii".

Numai cei fără ţară susţin că geografia şi resursele nu mai au importanţă în noua ordine a lumii. Atenţie maximă la acest discurs periculos. Semnele timpului trebuie văzute la vreme, pentru că altfel se răzbună.