Poveşti de viaţă şi de moarte la Hanul Kretzulescu/ de Emanuel Bădescu

Puţini bucureşteni îşi mai aduc aminte că Biserica Kretzulescu a fost până în anul 1938 ascunsă privirii de o clădire cu etaj şi cu un turn interesant_, nu prea semeţ, din care, atunci când se îndura primăria, răzbătea ticăitul unui orologiu.

Clădirea cu turn, demolată pentru "lărgirea şi aerisirea laturii sudice a Palatului Regal", a aparţinut mânăstirii-han Kretzulescu. Zi­direa acestui complex monahalo-comercial, întâmplată pe o lungă perioada de timp, are o istorie bogată.

Se spune - în cronici şi în hrisoave - că în anul 1700 Constantin Brâncoveanu şi-a căsătorit a patra dintre fiice, pe Safta, cu nepotul său, Iordache Kretzulescu. Conform obiceiului, Domnitorul le-a făcut danii însemnate, între acestea şi un loc de 28 de stânjeni pe Uliţa cea Mare, prima denumire a Căii Victoriei. Pe acest loc, ginerele a sţrămutat biserica de lemn, mică şi probabil foarte veche, din satul Kretzuleşti, "fiind scumpă inimii sale, căci în ea primiseră Botezul strămoşii".

Fericirii, de scurtă durată, i-au urmat ani de bejenie şi de permanente pericole din cauza pârârii Cantacuzinilor la Sublima Poartă. Întorcându-se din Veneţia, unde îşi găsise refugiu după executarea socrului său, Iordache Kretzulescu a intrat re­pede în graţiile lui Nicolae Mavrocordat, ajungând la rangul de mare vornic. Va fi contribuit la grăbirea carierei sale politice şi enorma avere - parte din dota cuvenită soţiei - pe care reuşise s-o smulgă din ghearele bancherilor veneţieni.

Banii nu au asigurat numai liniştea şi bunăstarea familiei, ci şi săvârşirea unei lucrări de pomenire a celor cinci răposaţi atât de înfricoşător la Constantinopol. "Din dumnezeiască râvnă îndemnaţi", soţii Kretzulescu au purces la zidirea unei "biserici de piatră" în locul celei de lemn şi a unei mănăstiri împrejur. Sprijiniţi cu danii de Vodă Mavrocordat - 19 stânjeni din pământul domnesc -, ei au reuşit să sfinţească, la 30 septembrie 1722, "biserica şi chiliile şi bolţile dinspre uliţă".

Până în l746, anul morţii marelui vornic, s-au făcut toate completările trebuincioase, iar în anul următor, Safta Kretzulescu stipulează într-o diată că inima ctitoriei, "biserica care am făcut-o noi, după cum a lăsat-o soţul meu, aşişderea las şi eu să nu se închine nicăierea, ci să fie deasupra copiilor mei, să-i poarte de grijă şi să ia seama".

Această poruncă a fost respectată cu sfinţenie până în 1950, deşi nu de puţine ori au apărut fel de fel de situaţii vitrege. Ast­fel, într-o plângere din 19 ianuarie 1838, descoperită de profesorul George Potra, o parte dintre chiriaşii hanului aduc la cunboştinţa Sfatului Orăşenesc că, în urma teribilului cutremur, comisarul oraşului le-a pus în vedere să-şi părăsească locuin­ţele, "deoarece construcţia este ameninţată de prăbuşire". În încheiere cereau Sfa­tului Orăşenesc să cerceteze cazul cu atenţie, "ca să vază cât de tirană năpăstuire ne face domnul comisar".

Reparaţiile s-au făcut târziu, în l852, o anomalie dacă ţinem seama că moşiile bisericii însumau peste 200.000 de pogoane şi fonduri existau din belşug. Dar, începând din 1852, Hanul Kretzulescu figura printre cele 10 hanuri de căpetenie ale Bu­cureştilor. Biserica a fost restaurată în sil neoclasic, i s-a construit o turlă de lemn acoperită cu tablă, iar pictura i-a fost refăcută de Gheorghe Tattarăscu. Lucrările de restaurare, încheiate la 186o, schimbaseră în mod radical înfăţişarea ansamblului de la Kretzulescu, cu un plus de gust în as­pectul hanului, devenit destul de atrăgător. Acest fapt trebuie să-1 fi atras şi pe comerciantul francez Lemonnier Jobin, care, în 1864, a deschis aici o prăvă­lie cu "articole de Paris" devenită celebră prin mănuşile fine şi ţilindrele ajunse accesorii obligatorii în lumea bună. Sora lui, Victorine Jobin, a fost mai puţin norocoasă cu magazinul închiriat la Hotelul Broftt, dând fa­liment în 1869 şi "murind de supărare" în 1873, anul de glorie a fratelui!

Şirul de case boiereşti de-a lungul Podului Mogoşoaiei, vecinătatea Pa­latului Domnesca Pasajului Român şi a Teatrului cel Mare, precum şi a Cişmigiului asigurau oricărui negustor cu prăvălie la Hanul Kretzulescu un procent de câştig mult mal ridicat decât în alte vaduri comerciale ale Capitalei. Din acest motiv, chiria prăvăliei şi preţurile produselor erau mult mai ridicate decât în altă parte. Excelau în lux şi în scumpete prăvălia doamnei Briol şi foarte cunoscutul - pe vremuri - magazin Paradisul Copiilor.

Singură biserica - aşezământ care, în zilele lui faste găzduise corul bărbătesc condus de Anton Pann - distona cu opulenţa şi rafinamentul din jur! În urma unor unor minuţioase cercetări, arhitectul Ştefan Balş a pornit - ajutat fi­nanciar de către epitropi - lucrările de restaurare în conformitate cu forma iniţială. Cu acest prilej bisericii i s-a deschis pridvorul, i s-a refăcut turla de zid şi i-a fost redată fresca originară prin înlăturarea picturii lui Tattarescu. Doi ani mai târziu, în 1938 toamna, "totul s-a dărâmat din ordinul stăpânirii", nota cu amărăciune contemporanul Gheorghe Crutzescu. N-a mai rămas în picioare decât biserica. Atunci epitropia a hotărât să clădească aici case noi, acestea fiind după exproprierea din 1920 singura avere a bisericii.

Arhitectul G.M. Cantacuzino ridică armonioasa clădire cu arcade care adăposteşte librăria Bucholz - astăzi Dacia - şi atâtea alte "prăvălii frumoase". Sub ocupaţia comunistă, şi această unică sursă de venit a fost confiscată - zice-se "în numele poporului^" - spre a fi dăruită Securităţii. Oare "Aşezământul Kretzulescu" nu a fost zidit să slujească poporului? În anii din urmă Dumnezeu s-a îndurat şi clădirea a fost recuperată de biserică.

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romåne. Licen]iat în istorie la Universitatea Bucure[ti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" [i la "Ziarul de Duminic`". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti [i Imnurile na]ionale la romåni. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucure[tii \n imagini \n vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).