Dicţionar universal al spionilor (XI). Cea mai periculoasă cârtiţă/ de dr. Alexandru Popescu

Intenţia autorului, istoric, etnolog şi diplomat, este de a oferi un instrument de lucru pentru specialiştii activităţilor informative, ca şi pentru istorici, politologi, sociologi, precum şi un "ghid" în "lumea spionajului" adresat unui public larg, interesat, dincolo de clişee, mistificări şi exagerări, de trecutul, dar şi de prezentul, probabil şi de viitorul unui domeniu care se împleteşte atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria şi existenţa noastră cotidiană…

P

PACK, Amy Thorpe ("Cynthia") (1910-1963), spioană engleză (Secret Service) în timpul celui de al doilea război mondial.După ce în tinereţe voise… să se călugărească, P. se căsătoreşte cu diplomatul Arthur Pack, care va fi numit la post la Washington. După ce este recrutată de Secret Service (sub numele de cod "Cynthia") şi parcurge pregătirea de agentă, P. îşi urmează soţul la Washington, cu misiunea de a face tot posibilul pentru a procura codurile secrete ale Marinei Italiene, a cărei forţă prezenta interes în perspectiva războiului. Folosindu-şi farmecele, P. obţine de la Alberto Lais, ataşatul pentru Marină al Ambasadei Italiei, codurile secrete şi informaţia după care navele Italiei, aflate în porturile SUA, urmau să fie scufundate. Bineînţeles, autorităţile americane iau măsurile necesare pentru a preîntâmpina această acţiune. În continuare, Serviciul Secret britanic îi încredinţează o nouă misiune: aflarea codurilor secrete ale flotei de care dispunea guvernul progerman de la Vichy. P. reuşeşte să intre în relaţii foarte "apropiate" cu Charles Brousse, ataşat al Ambasadei Franţei la Washington, şi să-l convingă să pună la dispoziţie codurile Marinei Franceze. Mai târziu, P. se căsătoreşte cu Brousse, care se înrolează în forţele de Rezistenţă din Franţa. Ultima parte a vieţii şi-o petrece la castelul familiei nobile a soţului ei. Unul dintre biografii săi consideră că P., deşi a acţionat ca o prostituată, a desfăşurat operaţiuni care "au schimbat cursul războiului".

PENKOVSKI, Oleg Vladimirovici (1919-1963), colonel GRU, spion pentru Anglia în timpul războiului rece. A fost considerat cel mai important agent dublu din perioada războiului rece. După ce face parte din Armata Roşie în timpul celui de al doilea război mondial, P. urmează Academia Militară Frunze (1945-1948) şi este integrat serviciului militar de informaţii GRU, în cadrul căruia primeşte gradul de colonel. În 1960, P. este numit director adjunct al Comitetului pentru coordonarea cercetării ştiinţifice, care avea atribuţia de a obţine informaţii din acest domeniu din SUA, Marea Britanie şi alte ţări vestice. Deziluzionat de sistemul politic al URSS sub conducerea lui N.S. Hrusciov, P. îşi oferă colaborarea serviciului de informaţii englez, prin intermediul unui om de afaceri, Greville M. Wynne, în 1961. În perioada, aprilie 1961 - august 1962, P. transmite peste 5.000 de documente şi fotografii clasificate din domeniul militar, politic şi economic privind sistemul informativ al Angliei şi al SUA. Unele dintre aceste date permit SUA să afle de desfăşurarea de rachete sovietice în Cuba. P. este arestat la 22 octombrie 1962, în plină desfăşurare a "crizei rachetelor". Este judecat, condamnat şi executat pentru trădare în mai 1963. După unele informaţii, s-ar fi sinucis. În 1965, este publicat jurnalul său, "The Penkovskiy Papers", a cărui autenticitate este contestată de unii cercetători.

PHILBY, Harold Adrian Russel (1912-1988) ("Kim", "Synok", "Stanley", "Tom"), diplomat, agent SIS, spion pt URSS (KGB) din Grupul de la Cambridge în timpul celui de al doilea război mondial şi al războiului rece.

Considerat "cea mai periculoasă cârtiţă (agent infiltrat sovietic) din toate timpurile" a fost recrutat pentru URSS la începutul anilor 1930. De-a lungul vremii, a îndeplinit misiuni de mare importanţă în directă legătură cu activitatea de spionaj. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost, succesiv, şeful Secţiei a IX-a din cadrul SIS (contrainformaţii pe spaţiul sovietic), şef de "antenă" în Turcia şi ofiţer de legătură la Washington. După război, P. activează în domeniul diplomatic în Turcia, Albania, iar, din 1949, este secretar I la Ambasada Marii Britanii în SUA.Profitând de poziţiile sale, P. reuşeşte să ia cunoştinţă de informaţiile care ar fi putut să îl identifice ca agent pentru URSS pe el şi pe ceilalţi membri ai Grupului de la Cambridge şi să evite demascarea lor destul de multă vreme. Astfel, când, în 1945, Konstantin Volkov de la consulatul URSS la Istanbul a oferit MI6 o listă cu numele unor agenţi pentru URSS care lucrau în Ministerul de Externe, printre care şi P., acesta reuşeşte să evite demascarea, ba chiar să transmită către KGB locul de unde provenea lista. Volkov este rechemat la Moscova şi executat. În ianuarie 1949, guvernul britanic e informat că, potrivit datelor furnizate de "Operaţiunea Venona", o serie de "secrete nucleare" fuseseră transmise Uniunii Sovieice prin intermediul unor persoane din interiorul Ambasadei Marii Britanii la Washington. Cel care a fost însărcinat cu depistarea "cârtiţelor" nu a fost nimeni altul decât... P. care bineînţeles că îl avertizează pe Maclean. În sfârşit, în 1951, CIA ajunge la concluzia că P., precum şi alţi membri ai Grupului de la Cambridge, Maclean şi Burgess, sunt vinovaţi de deconspirarea "Operaţiunii Venona". Cei trei sunt expulzaţi, dar nu sunt inculpaţi. P. reuşeşte să atenueze bănuielile că ar fi fost agent KGB într-o conferinţă de presă desfăşurată în 1955, dar se simte periclitat când un defector KGB, Anatoli Goliţin, pune la dispoziţia agenţiilor de informaţii occidentale date despre unii membri ai Grupului de la Cambridge. Chiar în aceste condiţii, în 1955, guvernul britanic dă publicităţii un raport în care se afirmă că nu există dovezi că P. ar fi acţionat ca spion. Totuşi, este demis datorită relaţiilor sale cu Burgess. Evenimentele se precipită însă atunci când, în 1962, un alt membru al Grupului de la Cambridge, George Blake, confirmă că P. a fost "agent sovietic". În ianuarie 1963, P. dispare de la Beirut, unde era corespondent de presă, iar guvernul sovietic anunţă că a cerut azil politic în URSS. Se pare că fuga lui P. în URSS a fost înlesnită de viitorul consilier al lui Gorbaciov şi ministru de Externe, Primakov, care îndeplinea, la rândul lui, la acea dată, misiuni informative la Beirut. Abia după aceste evenimente, guvernul britanic admite că P. lucrase pentru URSS încă înainte de 1946. La Moscova, P. primeşte gradul de general KGB şi este decorat cu medalia "Steagul Roşu" (fusese decorat şi cu "Ordinul Imperiului Britanic", în 1946!). Câţiva ani mai târziu, va deveni redactor la agenţia "Novosti" şi profesor la Institutul Andropov. În legătură cu P., Graham Greene, care i-a fost apropiat şi i-a prefaţat volumul de memorii, arată: "Şi-a trădat ţara, probabil că a făcut-o, dar cine dintre noi nu a trădat ceva sau pe cineva mai important decât o ţară?"

PONTECORVO, Bruno (1913-1993), fizician italian, "spion atomic" pentru URSS (NKVD) în timpul celui de al doilea război mondial. Considerat părinte al fizicii experimentale neutronice, P. s-a născut în Italia, într-o bogată familie evreiască. Studiază la Pisa şi îşi ia doctoratul cu Enrico Fermi, în 1934. P. este unul din descoperitorii efectului neutronilor lenţi în producerea reacţiilor atomice. După 1934, lucrează la College de France cu Joliot-Curie. Se căsătoreşte cu suedeza Marianne, de asemenea specialistă în fizica nucleară, activă în mişcarea antifascistă şi procomunistă. În 1940, P. emigrează în SUA, ocupându-se, la început, de afaceri cu petrol. În 1943, obţine un post la Grupul British/Canadian Atomic Research din Montreal, iar apoi se mută la Chalk River (Ontario), unde se construia un reactor nuclear cu apă grea. Investigaţiile au arătat că P. a colaborat cu alţi "spioni atomici", ca fizicianul Nunn May, precum şi cu Harry Gold, David Greenglass şi soţii Rosenberg. Încă în anii 1930 fusese contactat în Italia de rezidentul sovietic care îl pusese în legătură cu soţii Curie, membri ai Partidului comunist francez. În 1943, transmite la Moscova primul său raport important despre reuşita experimentelor lui Fermi, desfăşurate la Chicago, care făceau posibilă construirea unei pile atomice şi deci a bombei atomice. În 1945, P. transmite unui agent sovietic în SUA detalii despre bomba atomică americană. În 1949, se mută în Anglia, lucrând la Harwell Atomic Research Centre. Este naturalizat cetăţean englez şi obţine un post la Universitatea din Liverpool. În 1950, după demascarea celui mai important "spion atomic", Klaus Fuchs, P. admite că a avut "legături comuniste". Părăseşte Anglia, călătorind în Franţa, Italia, Suedia. În aprilie 1950, informează familia soţiei sale că va face o călătorie în Finlanda şi... dispare. Plecarea din Anglia poate fi pusă în legătură cu denunţarea sa ca agent NKVD de către un fost membru al Partidului comunist englez. În 1955, P. îşi face apariţia în URSS, unde, într-un articol publicat în "Pravda", afirmă că a plecat deoarece "atmosfera devenise irespirabilă". Îşi continuă cariera profesională la Institutul de fizică atomică. Este ales membru al Academiei de Ştiinţe a URSS. Ulterior, P. călătoreşte în Italia, fiind declarat doctor honoris causa al Universităţii din Ferrara. În apropiere de Dubna, P. îşi construise o vilă de 1.000.000 de dolari, scandalizându-şi vecinii cu un mod de viaţă luxos. După ce citeşte memoriile lui Fuchs, P. consideră arestarea acestuia drept o provocare anticomunistă.

POPOV, Dusan "Dusko"( (1912-1981) ("Tricycle"), agent dublu pentru Anglia (MI5) şi

Germania (Abwehr) în timpul celui de al doilea război mondial. Născut în Serbia (în acea perioadă parte a Austro-Ungariei), se mută împreună cu familia în Croaţia. Fratele său, Ivo, a acţionat de asemenea ca agent dublu. Vorbitor fluent de germană, P. este recrutat de serviciul militar de informaţii al Germaniei, Abwehr. La scurtă vreme, îşi oferă colaborarea şi serviciului de informaţii al Marii Britanii, MI5, care acceptă ca P. să acţioneze ca agent dublu. Se stabileşte la Londra, sub acoperirea de comerciant, ceea ce îi dă posibilitatea să facă dese vizite în Portugalia, ţară neutră importantă pentru activitatea serviciilor de spionaj în timpul celui de al Doilea Război Mondial. De acord cu MI5, P. furnizează informaţii "fabricate" de această agenţie, dar plauzibile, ceea ce îi menţine credibilitatea faţă de Abwehr, care îl plăteşte substanţial. În schimb, află de la germani informaţii strategice de mare importanţă pentru Anglia aflată în război. Numele de cod "Tricycle" se datorează comportamentului său sexual ("partide" cu trei parteneri). În 1941, este trimis de Abwehr în SUA, pentru a crea o reţea de agenţi. De asemenea, i se cer informaţii despre baza militară americană de la Pearl Harbor. D. contactează FBI, relatând despre interesul germanilor (şi foarte probabil al Japoniei) pentru aceste informaţii care puteau sugera un atac asupra bazei militare, dar şeful agenţiei, J. Edgar Hoover, nu-şi informează superiorii, din motive care au rămas necunoscute. În 1944, P. este integrat "Operaţiunii Fortitude" care urma să inducă în eroare Germania cu privire la locul debarcării forţelor Aliate în Franţa, ceea ce se reuşeşte. După arestarea ofiţerului său de legătură german (care era şi el agent dublu), P. îşi pierde, într-o oarecare măsură, credibilitatea faţă de englezi, situaţie care va fi corectată ulterior. În 1974, P. îşi publică memoriile, "Spy, Counterspy".

Din volumul în pregătire la Editura Meronia