Au început subscrierile pentru primul IP după doi ani şi jumătate

Autor: Roxana Daniela Pricop 12.11.2010

Oferta publică iniţială de vânzare de acţiuni (IPO) în vederea listării la Bursă, derulată de producătorul de pompe hidraulice Hidraulica UM Plopeni, a început astăzi, compania propunându-şi să atragă de la investitori între 10,7 şi 12,2 milioane de lei.

Acesta este primul IPO care are loc pe piaţa locală de capital de la oferta derulată de Teraplast Bistriţa în luna aprilie 2008.

"Avem un proiect cu fonduri europene care vizează producţia de energie electrică din surse regenerabile care este aprobat şi avem nevoie de finanţare. Considerăm că listarea la Bursa de Valori este o alternativă viabilă pentru a ne cofinanţa proiectul", a declarat Ionel Dinu, preşedintele consiliului de administraţie al Hidraulica.

Compania vinde 97 de milioane de acţiuni reprezentând 41% din capital, la un preţ cuprins între 0,11 şi 0,125 lei/acţiune. Oferta de acţiuni se încheie pe 3 decembrie şi este intermediată de firma de brokeraj Confident Invest.