România a înregistrat cea mai abruptă scădere economică din UE în trimestrul al treilea

Autor: Mediafax 12.11.2010

România este una dintre cele trei ţări din UE care au înregistrat contracţie economică în trimestrul al treilea faţă de perioada aprilie-iunie, iar singurul stat membru unde Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut mai abrupt este Grecia, reiese din datele prezentate vineri de Eurostat, informează Mediafax.

Datele privind PIB-ul pe trimestrul trei nu sunt disponibile pentru şapte state membre, respectiv Danemarca, Irlanda, Luxembourg, Malta, Polonia, Slovenia şi Suedia. Dintre acestea, numai Irlanda a înregistrat scădere economică în trimestrul al doilea.

Astfel, scăderea de 0,7% a PIB-ului României din trimestrul trei este depăşită doar de contracţia de 1,1% raportată de Grecia. Cea de-a treia ţară cu cifră negativă în perioada analizată este Olanda (-0,1%).

Economia UE a crescut cu 0,4% în perioada iulie-septembrie, la fel ca cea a zonei euro, cele mai puternice creşteri fiind înregistrate în Finlanda (1,3%), Cehia (1,1%) şi Slovacia (0,9%).