Opinie Lucian Croitoru: Vom putea creşte producţia potenţială?

Pare să fi devenit clar pentru aproape oricine că reluarea creşterii economice în România depinde de capitaluri străine. Acestea sunt abundente şi caută destinaţii de investire. În mod corect, autorităţile au făcut din crearea condiţiilor pentru intrarea capitalurilor în sectorul privat o prioritate. Ajustările prevăzute în acordul cu UE şi FMI sunt esenţiale în acest sens. Concomitent, se intensifică eforturile pentru atragerea fondurilor nerambursabile de la UE. Ceea ce pare să nu fie clar încă este că reluarea intrărilor de capital privat şi a creşterii economice va crea nu numai locuri de muncă, dar şi probleme în lipsa unor reforme structurale care să asigure creşterea produsului potenţial şi care merg mult dincolo de ajustările fiscale programate.
Într-adevăr, în perioada 2004-2008 intrări mari de capitaluri au supraîncălzit economia şi au creat dezechilibre mari. Acum însă, chiar intrări relativ mici de capital ar putea crea dezechilibre mari deoarece criza a schimbat structura economiei şi a redus atât nivelul potenţial al PIB, cât şi rata sa potenţială de creştere. Cu un potenţial scăzut, economia este mai vulnerabilă la inflaţie şi la dezechilibrul extern.
Aşa cum s-a demonstrat în cazul mai multor ţări, postcriză sunt posibile trei scenarii relativ la nivelurile producţiei potenţiale care ar fi existat în lipsa crizei. În cazul fericit, dacă rata potenţială este mai mare decât rata potenţială precriză, atunci pierderea de nivel potenţial se recuperează, fără să apară o pierdere permanentă de potenţial. Un scenariu mai puţin bun este acela în care rata potenţială se stabilizează la nivelul precriză, ceea ce face ca pierderea de nivel să fie cvasipermanentă. În sfârşit, în cel de-al treilea şi cel mai rău scenariu, rata potenţială rămâne permanent sub nivelul pre-criză şi pierderea de potenţial este crescătoare.
Acest ultim scenariu este cel mai plauzibil în cazul României deoarece este probabil ca deteriorarea în condiţiile de finanţare induse de criză (acces, cost, deleveraging) să fie cvasipermanentă. Această deteriorare ar reduce mai ales contribuţia productivităţii totale a factorilor la formarea ratei potenţiale de creştere. Pe termen lung, unele estimări dau o rată de creştere a PIB potenţial de 2-3 procente, ceea ce este deja o revizuire în jos de la 5-6 procente înainte de criză.
Pe termen scurt însă, este posibil ca potenţialul de creştere să fi scăzut, sub influenţa crizei, chiar şi mai mult. Modelele noastre ne ajută prea puţin să identificăm cu cât. Dar ştim că structura pieţei muncii, ritmul investiţiilor şi viteza progresului tehnologic (creşterea productivităţii totale a factorilor-TFP) au fost profund afectate de criză. Probabil că potenţialul de creştere a TFP a devenit profund negativ, ca şi potenţialul forţei de muncă, şi este posibil să rămână aşa pentru câţiva ani. De asemenea, potenţialul de creştere a capitalului s-a redus foarte mult.
Aceasta înseamnă că însăşi creşterea PIB potenţial ar putea rămâne pentru câţiva ani cu mult sub ce suntem obişnuiţi să gândim. Îndrăznesc să spun că pentru următorii câţiva ani, rata de creştere a PIB potenţial se situează între zero şi 1 procent. La fel cum în 2008 era greu de acceptat că în 2009 economia va scădea cu 7,1 procente, tot aşa astăzi este greu de acceptat că, pe termen scurt, rata de creştere a PIB potenţial a scăzut dramatic.
Cum s-ar explica acest lucru? Boom-ul economic a provocat modificări mari pe piaţa muncii şi în structura stocului de capital. Criza face ca mismatch-urile pe piaţa muncii să crească din moment ce sectoarele care cresc nu utilizează lucrători care şi-au pierdut locurile de muncă odată cu spargerea bulei din domeniul imobiliar. De asemenea, forţa de muncă mai vârstnică, sau cea relativ tânără, dar care a stat mult timp în şomaj, nu mai găseşte de lucru uşor.
La fel se petrec lucrurile şi cu stocul de capital. S-ar putea ca reluarea creşterii economice să se datoreze creşterii cererii în alte sectoare decât sectorul imobiliar sau decât sectoarele legate de acesta pe lanţul de producţie. Să le spunem acestor sectoare "sectoarele noului motor de creştere" (SNM), care cuprind şi sectoarele exportatoare. Revenirea cererii în sectoarele SNM lasă neutilizate utilajele din sectorul imobiliar şi din alte sectoare care au crescut foarte mult datorită legăturilor cu sectorul imobiliar. În acest caz, potenţialul de creştere economică rămâne relativ scăzut.
Dacă atât rata potenţială de creştere, cât şi nivelul potenţial al PIB sunt foarte scăzute, atunci reluarea creşterii economice la rate relativ înalte va crea nu numai locuri de muncă, dar şi probleme. Gap-ul negativ actual al producţiei (producţia efectivă minus producţia potenţială) s-ar închide relativ repede şi producţia efectivă va depăşi nivelul potenţial pentru o anumită perioadă de timp. Cu un gap pozitiv, în perioada respectivă, tipul problemelor depinde de volumul intrărilor de capital în sectorul privat. Dacă acestea ar fi semnificative, atunci ar apărea presiuni inflaţioniste concomitent cu deteriorări ale contului curent. Dacă însă nu ar exista intrări semnificative de capital, atunci gap-ul pozitiv ar produce doar presiuni inflaţioniste.
Oricare dintre situaţii ar pune probleme politicilor macroeconomice. Cu inflaţie crescătoare, politicile monetare şi fiscale ar deveni restrictive. Rezultatul ar putea fi o creştere economică relativ redusă şi o rată a şomajului relativ mare până când potenţialul de creştere ar re-atinge valori relativ înalte. Dar dacă pierderea de PIB potenţial este permanentă sau în creştere, atunci această perioadă ar putea fi foarte lungă, alterând convergenţa cu nivelul de trai din UE. Prevenirea unui astfel de scenariu face necesar ca măsurile de reformă să meargă mult dincolo de ajustarea fiscală şi să devină profunde pe piaţa muncii, să stimuleze inovarea şi cercetarea-dezvoltarea, de care depinde potenţialul de creştere.
Evitarea scenariului al treilea descris mai sus depinde mult de răspunsul politicilor. Pentru a creşte potenţialul PIB este nevoie de evitarea repetării unor greşeli din trecut şi de reforme vaste. În sectorul financiar contează să se evite orice măsură care ar împiedica sectorul să se reformeze şi să se recapitalizeze pentru a-şi relua funcţia vitală de intermediere. Pe piaţa bunurilor, creşterea competitivităţii cere eliminarea reglementărilor care încă mai împiedică intrarea/ieşirea uşoară de pe piaţă şi concurenţa între firme.
Pe piaţa muncii e nevoie de măsuri care să stimuleze participarea forţei de muncă, redusă de îmbătrânirea demografică. Pentru a stimula eficienţa este nevoie de reducerea protecţiei oferite celor angajaţi în defavoarea celor care caută de muncă, şi de programe care să pregătească mai bine forţa de muncă pentru operarea pe o piaţă a muncii mai flexibilă. Sistemul de impozite şi beneficii sociale, inclusiv cele legate de şomaj, trebuie reformat pentru a reduce dependenţa de ajutoare şi a creşte atractivitatea muncii. Este esenţial, de asemenea, să se egalizeze vârsta de pensionare între bărbaţi şi femei la niveluri mai înalte şi să se revizuiască schemele de pensionare timpurie sau pe caz de boală.

Lucian Croitoru - consilier al guvernatorului BNR