Mechel a urcat afacerile Laminorul Brăila de zece ori la nouă luni, la 73 mil. euro

Autor: Adrian Ionut Cojocar 14.11.2010

Afacerile combinatului metalurgic Laminorul Brăila (LMRU) s-au majorat de aproape zece ori în primele trei trimestre ale anului şi au ajuns la 307,9 mil. lei (73,6 mil. euro), după ce compania a fost preluată în primăvara acestui an de grupul rus Mechel. Totuşi Laminorul a continuat să înregistreze pierderi care s-au cifrat la 8 mil. lei, de peste trei ori mai mici decât în primele nouă luni ale anului precedent. Laminorul Brăila a produs în primele nouă luni din acest an circa 92.000 de tone de profiluri laminate, volum în creştere de trei ori faţă de aceeaşi perioadă din 2009.