Soluţia Doctorului Doom la criza din zona euro - schimbarea datoriilor suverane cu alte active

Autor: Adrian Voicu 16.11.2010

Uniunea Europeană ar trebui să studieze exemplele oferite de ţări precum Pakistan, Ucraina şi Uruguay, care au schimbat datoriile suverane cu alte active, este de părere economistul care a previzionat criza economică globală, Nouriel Roubini.

Supranumit Doctor Doom pentru predicţiile sale nu prea optimiste, Roubini a declarat pentru Financial Times că dacă UE nu va adopta o astfel de soluţie se va confrunta cu pericolul de a pune pierderile băncilor private în cârca contribuabililor, guvernele din UE riscând să intre în insolvenţă.

"În curând va fi nevoie de restructurări ale datoriilor publice" în Irlanda, problema principală pentru oficialii UE fiind modalitatea prin care această restructurare va avea loc, este de părere Roubini.

Acesta a menţionat că, chiar dacă nu există un mecanism legal de restructurare a datoriilor, astfel de operaţiuni se pot face în mod tradiţional prin oferte de schimburi de obligaţiuni, nefiind necesar un mecanism formal.