Analiză Stratfor: Tragedia geopolitică a României este că nu a fost apărată nici măcar de munţii Carpaţi! De aceea a încercat întotdeauna să se subordoneze cuiva

Motto: "I am a master of my fate, I am the captain of my soul"

Într-o vizită prin regiune, economistul George Friedman fondator şi director executiv al Institutului Stratfor a păşit şi pe pământ românesc. Într-un serial dedicat fostelor state socialiste, pe care le-a vizitat, atunci când vorbeşte de România el îşi începe prezentarea cu un vers. Despre poemul Invictus mulţi au auzit, însă nu mulţi mai ţin minte cum se încheie, apoteotic ar spune unii: "I am a master of my fate, I am the captain of my soul" ("Eu îmi conduc viaţa, sunt căpitanul sufletului meu")

"Acest vers este moştenirea pe care un gentleman britanic i-o lasă unui om de afaceri american", spune el.

"Pentru România ea nu are nicio rezonanţă".

Nimic din istoria României nu indică faptul că ea însăşi îşi conduce viaţa sau este căpitanul propriului suflet, continuă el, explicând faptul că lecţia de istorie naţională ne arată nouă cum am fost fie victimele sorţii fie ale istoriei. Ca naţiune, românii au speranţe modeste şi aspiraţii pe care şi le temperează atunci când se uită în urmă.

"Nu sunt un insensibil", continuă el. "Părinţii mei au supravieţuit lagărelor naziste, s-au întors în Ungaria unde au încercat să îşi reclădească viaţa, pentru a cădea apoi în ghearele comuniştilor. Când au sosit în America aveau vise modeste, chiar foarte modeste, îmi dau seama acum când privesc în urmă. Îşi doreau siguranţă şi un loc de muncă de unde să primească bani pentru a putea trăi. Niciodată ei nu s-au crezut stăpânul propriei vieţi".

Făcând o paralelă între părinţii săi şi români el afirmă că principala problemă a României este că lumii îi pasă de ea. Mai exact, ţara noastră s-a aflat la intersecţia intereselor marilor imperii, marilor puteri. Un ultim exemplu în acest sens este Războiul Rece.

În prezent, continuă el, lucrurile par mai roz, sau mai puţin disperate. Totuşi România ajunge din nou în prim plan deoarece pe scena lumii apar din marile puteri, care încearcă să îşi împartă lumea în sfere de influenţe.

"Nu înţeleg de ce românii acceptă însă modificarea viziunilor geopolitice ale statului lor. Ei cred că se pot ascunde în sânul Europei, şi poate chiar pot, însă eu cred că istoria îşi va pune din nou amprenta asupra Europei".

"Atunci când te gândeşti la România, îţi vine în cap sintagma <<prizonier instituţionalizat>>", spune Friedman, explicând că, în Statele Unite, termenul desemnează acea persoană care stă o vreme îndelungată în închisoare şi care după ce este eliberat, nu mai poate înţelege modul în care funcţionează o lume în care nu există cineva care să îi spună ce trebuie să facă. În cazul României, Friedman foloseşte sintagma pentru a arăta că suveranitatea naţională a reprezentat mereu un proces de acomodare şi de subordonare la imperiile şi naţiunile mai puternice.

"După 1991, România a căutat pe altcineva în faţa căruia să se subordoneze. Mai exact, România a considerat alte entităţi ca având puteri extraordinare. Cu alte cuvinte, odată ce am intrat în NATO şi în Uniunea Europeană, totul va fi bine", notează Friedman.

El arată că NATO reprezintă pentru români o "iluzie confortabilă" şi că în ceea ce priveşte apartenenţa la Uniunea Europeană, există o tensiune structurală profundă, ce afectează ţări precum România. Astfel, ţara noastră trebuie să-şi exploateze avantajele pe care le are din faptul că salariile sunt mai reduse, fapt ce ar ajuta România să-şi stimuleze exporturile. Cu toate acestea, Europa este dominată de marele exportator Germania şi astfel, există "puţin spaţiu de manevră pentru România pentru a-şi dezvolta economia".

Germania este o ţară exportatoare care exportă de asemenea în România, deşi în momentul de faţă ţara noastră ar trebui să înregistreze un excedent comercial, în special cu nemţii, dar nu este cazul, apreciază economistul. "În timp ce economia germană creşte din nou, în România nu se întâmplă acelaşi lucru", spune Friedman. De asemenea, el arată că România este o ţară de mici antreprenori, lucru absolut normal de altfel, însă critică faptul că majoritatea lor nu se supun reglementărilor europene sau româneşti.

"Am întâlnit un antreprenor român care promova produse industriale. Într-o discuţie cu el, am ridicat problema reglementărilor ce îi guvernează industria şi modul în care le-a administrat. Nu a existat un răspuns clar sau, mai bine zis, nu am înţeles răspunsul său decât abia mai târziu", declară Friedman, susţinând că în România există reglementări şi relaţii, ultimele subminându-le pe cele dintâi. "În Germania aceasta s-ar putea numi corupţie. În România, este supravieţuire", potrivit lui Friedman.

Pentru România, suveranitatea a fost întotdeauna rezultatul unui compromis cu naţiunile mai puternice şi cu imperiile.

Oamenii politici din România sunt conştienţi că apartenenţa la UE şi la NATO nu aduce beneficiile aşteptate, dar nu există pur şi simplu alternativă, spune Friedman în analiza pentru Stratfor. Pentru populaţie, UE şi NATO ţin departe "diavolii democraţiei": "Prin apartenanţa la cele două instituţii, România şi-a afirmat modernitatea şi instituţiile democratice."

Ce nevoie are România de F 16? Nici una. Are nevoie de nave!

Potrivit autorului articolului, garanţiile de securitate din partea NATO nu sunt veritabile, dar preţul pe care trebuie să-l plătească Bucureştiul este foarte mare.

Bucureştiul are de ales între a cumpăra 24 de avioane multirol fie de la Grippen de la Eurofighter. Poate opta, de asemenea, pentru avioanele F-16 americane la mâna a doua. Numai că România nu are bani pentru aşa ceva, mai mult, nu acestea sunt măsurile de apărare de care nevoie pentru că avioanele nu ar rezolva marea problemă militară a României care vine din Răsărit.

"Crearea unei forţe mobile pentru apărarea graniţei de Est este lucrul de care România are nevoie cu adevărat. Alternativa ar fi aceea de a achiziţiona nave militare pentru a contracara flota rusă de la Marea Neagră.

"Dar dacă România nu are bani pentru 24 de avioane, navele ies din discuţie", scrie autorul articolului. Cum trebuie privită România ca aliat? Iată ce spune Friedman: "Când sovieticii au contraatacat la Stalingrad, au lansat operaţiunea în zona trupelor române şi ungare. Românii s-au văzut în situaţia de a muri pentru germani şi apoi şi-au primit răzbunarea când sovieticii i-au măcelărit pe nemţi".

Făcând o analiză care depăşeşte graniţele simplelor observaţii, Fredman susţine că, munţii Carpaţi sunt cei care definesc România, însă în mod cu totul bizar, pentru că, în loc să protejeze fontierele ţării o divid în trei părţi; "Aceasta este tragedia geopolitica a Romaniei".

Când a fost România unită înaintea secolului al 19-lea? Atunci când a fost cucerită complet, spune Friedman. Când s-a întâmplat asta? Când un imperiu a vrut să aibă Carpaţii drept scut de apărare!

Cum s-a ajuns la situaţia în care românii caută pe cineva cărora să li se subordoneze?

Dacă ungurii sau cehii s-au ridicat împotriva sovieticilor şi au fost zdrobiţi, românii au obţinut un grad de autonomie prin crearea unui regim mai rigid decât cel din URSS la acea vreme: "România a păstrat o politică externă independentă, însă cu preţul pierderii libertăţilor individuale şi a bunăstării economice".

"Este ca şi cum preţul autonomiei ar fi fost ca ţara să se lovească în faţă în continuu. Chiar şi căderea comunismului a urmat un scenariu românesc. Nu a fost o revoluţie de catifea, ci una sângeroasă", arată Friedman.