Coaliţia de guvernare examinează din nou ipoteza reducerii CAS cu 3%

Autor: Iulian Anghel 17.11.2010

Coaliţia de guvernare a luat în discuţie ipoteza reducerii contribuţiilor de asigurări sociale cu trei procente, însă, dacă o astfel de măsură va fi acceptată la nivel guvernamental, ea nu va intra în vigoare mai devreme de a doua jumătate a anului viitor.

Ipoteza reducerii cotelor de contribuţii la asigurările sociale a fost examinată şi luna trecută în timpul vizitei la Bucureşti a delegaţiei Fondulul Monetar Internaţional (FMI).

"Fondul a spus atunci că, în principiu, este de acord, dar mai întâi vrea să vadă o consolidare fiscală. Dacă acum Guvernul va lua această decizie, ea trebuie comunicată Fondului care, eventual, va face observaţii. Noi am discutat în coaliţie (marţi seară - n.n.) această posibilitate, dar măsura, dacă va fi acceptată de FMI, ar putea intra în vigoare abia în a doua jumătate a lui 2011", spune deputatul UDMR Petre Lakatos, membru al comisiei de buget a Camerei.

Premierul se întâlneşte în această după-amiază cu parlamentarii coaliţiei pe subiectul legii salarizării unitare care ar putea fi aprobată apoi în şedinţa de guvern. La şedinţa Cabinetului care începe la ora 15.00 participă şi preşedintele Traian Băsescu. Principalele probleme discutate: legea salarizării, legea bugetului pe 2011 şi situaţia pregătirii pentru Schengen.