Guvernul vrea să urce la 50.000 euro pragul veniturilor pentru care TVA devine obligatorie

Ziarul Financiar 17.11.2010

Guvernul va cere Consiliului de Miniştri ai Uniunii Europene să aprobe creşterea de la 35.000 de euro la 50.000 de euro a pragului cifrei de afaceri sau a veniturilor peste care firmele sunt obligate să se înregistreze şi să plătească TVA, informează Mediafax citând din scrisoarea suplimentară convenită cu Fondul Monetar Internaţional după încheierea ultimei misiunii de evaluare a acordului.

"După cum am agreat cu FMI şi Comisia Europeană, vom cere Consiliului de Miniştri ai UE o modificare a pragului obligatoriu de TVA la 50.000 de euro, studiind în acelaşi timp şi opţiunile de a simplifica taxarea pentru pentru contribuabilii mai care se încadrează sub acest plafon", se arată în scrisoare.

În scrisoarea Guvernului către FMI de la misiunea de evaluare anterioară, Guvernul se angajase să ceară Uniunii Europene majorarea plafonului la 100.000 de euro. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.