Regenerarea artei degenerate/ de Daniel Nicolescu

Autor: Daniel Nicolescu 18.11.2010


Sculpturile dintre ruine

În 1937, sub flamura celui de-al Treilea Reich, a fost organizată la Berlin expoziţia de tristă celebritate "Arta degenerată" ("Entartete Kunst" - foto 1). Exponatele erau opere de index, modele de "aşa nu", exemple de artă modernă nocivă, ce contraveneau artei clasice care simboliza idealurile naziste şi puritatea rasei. Unsprezece dintre sculpturile (în bronz sau lut ars) expuse atunci, puternic inspirate de arta primitivă şi realizate de către Otto Freundlich, Edwin Scharff şi Otto Baum, au fost recent descoperite, după mai bine de 70 de ani, cu ocazia unor lucrări de amenajare executate în preajma sediului Primăriei din Berlin. Operele se aflau îngropate printre rămăşiţele unei clădiri bombardate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fundaţia pentru patrimoniul cultural prusac a anunţat că cele unsprezece sculpturi (dintre care trei n-au fost încă identificate) şi despre care se credea că au fost distruse după închiderea expoziţiei din 1937, sunt expuse publicului, începând din 9 noiembrie a.c. la Neues Museum din Berlin (foto 2-3). Expoziţia este însoţită de o amplă documentare privind istoricul operelor.

Suavul Modigliani, vândut cu 49 de milioane de euro

Business-ul american de pe piaţa de artă şi-a reintrat în drepturi, mai ales după marile vânzări de artă impresionistă şi modernă de la New York. Insensibili, parcă, la criză, la alegeri şi la ameninţările teroriste, pe scurt, la dereglările actualităţii, achizitorii s-au bătut pe lucrări în cadrul primelor sesiuni de licitaţie ale lunii (cele mai importante ale anului în curs), consfinţind o creştere cu 86% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. Cei doi mari auctioneers, Christie's şi Sotheby's, au înregistrat scoruri aproape egale, adunând împreună circa 459 de milioane de dolari (istoricul perioadei similare marchează, în 2008, 370 de milioane de dolari, iar în 2007, ultimul an excelent pe piaţa de artă, 664 de milioane de dolari). Optând pentru o strategie mai selectivă (lucrări puţine la preţuri mari), Sotheby's a avut parte şi de un record: pânza "La belle romaine" ("Frumoasa romană", foto 4) pictată de Amedeo Modigliani în 1917, a atins preţul de 69 de milioane de dolari (circa 49 de milioane de euro), adică cel mai mare preţ plătit vreodată la o şedinţă de licitaţii pentru o lucrare a artistului. Dezamăgirea (dacă poate fi numită aşa) a privit un "Iaz cu nuferi" al lui Monet, care nu a reuşit să depăşească estimarea preliminară medie, de 24,7 milioane de dolari. Casa Sotheby's a crezut că ciocanul va cădea undeva dincolo de estimarea maximă, de 30 de milioane de dolari.