Dicţionar universal al spionilor (XII). Înfricoşătorul sfârşit al soţilor Rosenberg/ de dr. Alexandru Popescu
Intenţia autorului, istoric, etnolog şi diplomat, este de a oferi un instrument de lucru pentru specialiştii activităţilor informative, ca şi pentru istorici, politologi, sociologi, precum şi un "ghid" în "lumea spionajului" adresat unui public larg, interesat, dincolo de clişee, mistificări şi exagerări, de trecutul, dar şi de prezentul, probabil şi de viitorul unui domeniu care se împleteşte atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria şi existenţa noastră cotidiană…
R
RADO, Sándor Alexander (Radolfi) (1899-1981) ("Sissy", "Dora"), jurnalist, geograf, agent pentru URSS în Elveţia în timpul celui de al doilea război mondial. După ce face parte din armata Austro-Ungariei în timpul primului război mondial, R. se înscrie, în 1918, în partidul comunist maghiar. Activează în armata guvernului comunist instaurat la Budapesta (martie 1919). După căderea acestui regim, se refugiază în Austria şi Germania, unde se implică în pregătirea de către Comintern a unei insurecţii la Leipzig. După ce conduce, în anii 1920, o agenţie de presă sovietică la Viena, studiază, la Berlin, geografia şi se stabileşte la Paris, unde deschide agenţia de presă Impress. Ulterior, R. devine membru corespondent al prestigioasei "Royal Geographical Society" din Marea Britanie. După o vizită la Moscova în 1935, R. acceptă să activeze pentru spionajul sovietic. În 1936, se stabileşte în Elveţia, la Geneva, unde înfiinţează agenţia Geo-Press, care editează ziare şi materiale cartografice. Din grupul său de agenţi, constituit în 1940, fac parte Alexander Foote şi Ruth Kuczynski. Informează Moscova de iminenţa atacului german împotriva URSS, dar Stalin nu acordă atenţie acestei informaţii, ca şi aceleia transmise de Richard Sorge. Folosind agenţi din Franţa şi Germania, R. transmite Marelui Stat Major sovietic informaţii despre intenţiile şi mişcările armatei germane. Colaborează cu Rudolf Roessler, un emigrant politic german în Elveţia. Are contacte cu reţeaua "Orchestra Roşie" condusă de Leopold Trepper. În 1943, Germania face presiuni asupra Elveţiei pentru a neutraliza reţeaua lui R. Sunt arestaţi o serie de membri ai acestei reţele. R. şi alţi membri ai grupului se refugiază în Franţa, integrându-se în Rezistenţă. În 1945, R. (ca şi Trepper) este transportat în URSS. Solicită azil politic, dar este refuzat, ceea ce îl face să încerce să se sinucidă. În 1946, este condamnat pentru spionaj la zece ani de închisoare. După moartea lui Stalin, R. este eliberat şi reabilitat. Se stabileşte în Ungaria, unde conduce serviciul cartografic şi predă la universitate. În 1971, îşi publică memoriile, dar manuscrisul original, necenzurat, apare abia în 2006.
REDL, Alfred (1864-1913), colonel în armata Austro-Ungariei,
spion pentru Rusia în preajma primului război mondial. Cel care a
fost considerat "probabil, cel mai important agent din întreaga
Europă a generaţiei de dinaintea primului război mondial" provenea
dintr-o familie de funcţionari şi a fost absolvent al Şcolii de
Război. Întreprinde mai multe călătorii în Rusia pentru a se
familiariza cu limba şi, mai ales, cu organizarea armatei ţariste.
În 1900, R. este încadrat în serviciul de informaţii militare,
Biroul de Evidenţă, în secţia care se ocupa de Rusia. Ulterior,
datorită calităţilor şi străduinţelor sale, va fi transferat la
secţia de sinteză a acestui Birou, unde va avea posibilitatea să
cunoască cele mai secrete documente ale "spionajului ofensiv", ca
şi planurile de desfăşurare ale armatei dublei monarhii. Intră în
atenţia spionajului rusesc şi agentul care este trimis la Viena
descoperă că R. întreţinea relaţii homosexuale cu un tânăr dragon
(vină pentru care, în armata Imperiului, risca cinci ani de
închisoare), aflându-se de aceea într-o permanentă nevoie de bani.
Este ameninţat de agent că va fi divulgat şi acceptă să spioneze
pentru Rusia. Încă din 1907, a transmis documente secrete din
Biroul de Evidenţă şi Ministerul de Război al Austro-Ungariei,
între care lista spionilor din Rusia, ceea ce a dus la demascarea
întregii reţele, precum şi date personale despre ofiţerii de
informaţii din armata austro-ungară. Va mai furniza şi date de mare
interes, provenind de la Statul Major: planuri de mobilizare, hărţi
etc. La Viena, continua să fie considerat drept cel mai bun expert
în chestiuni de spionaj pe care îl avea Austro-Ungaria. Timp de nu
mai puţin de 12 ani a acţionat R. pentru Rusia, fiind considerat
spionul cel mai eficient al perioadei. Între altele, această
activitate a lui a dus la distrugerea reţelei de spionaj austriece
în Rusia şi la transmiterea unor informaţii extrem de preţioase,
mai ales într-o perioadă în care se profila un conflict între cele
două imperii, referitoare la sistemul de apărare, precum şi la
planurile de mobilizare şi ofensive ale armatei Austro-Ungariei. În
această activitate, R. s-a dovedit deosebit de lucrativ, recompensa
fiind pe măsură.
A început să ducă o viaţă de lux, pretextând că banii ar proveni
dintr-o moştenire. În ciuda abilităţii sale, R. a fost uneori în
pericol de a fi demascat. În 1909, un diplomat austriac a primit de
la un coleg englez informaţia confidenţială că în Statul Major al
armatei austro-ungare se afla un agent ("cârtiţă"). Transmisă la
Viena, această informaţie a fost ignorată de conducerea Biroului de
Evidenţă, care avea o încredere desăvârşită în R.. În 1912, R. este
avansat la gradul de colonel şi transferat ca şef al Statului Major
al corpului de armată de la Praga, calitate care îi oferea şi mai
multe posibilităţi de a cunoaşte planurile ofensive ale armatei
austro-ungare. Primii paşi în demascarea lui R. s-au făcut în
Germania. În aprilie 1913, un funcţionar poştal deschide un plic
trimis post-restant, adresat unui anume Nikon Nizetas, care
conţinea, în afară de o sumă de bani substanţială, şi informaţii
secrete, dintre care unele se refereau la obiective din Germania,
ceea ce a născut suspiciunea că este vorba de un agent secret.
Această informaţie este transmisă de maiorul Walter Nicolai, şeful
serviciului de informaţii al armatei germane, Biroului de Evidenţă
de la Viena, unuia dintre cei mai valoroşi profesionişti pe care îi
avea contraspionajul austro-ungar, maiorul Ronge. Pus în faţa
probelor, Biroul de Evidenţă acceptă să colaboreze cu
contraspionajul german în organizarea operaţiunii prin care se
urmărea identificarea agentului din interiorul său. Din Berlin,
este trimis către Viena un plic adresat persoanei fictive pe numele
căreia fusese depusă, la post-restant, corespondenţa descoperită
anterior. Este organizată o supraveghere permanentă a ghişeelor
Poştei Centrale din Viena. La 25 mai 1913, se prezintă la ghişeu o
persoană care, datorită prezenţei de spirit a funcţionarei, Betty
Österreicher, este urmărită în taxiul în care se urcase, dar
acestuia i se pierde urma. În cele din urmă, e stabilit hotelul în
care intrase persoana urmărită. Atunci când au ajuns să identifice
numele acestei persoane, agenţii poliţiei de stat au rămas
înmărmuriţi, căci era vorba de însuşi colonelul R. În momentul în
care agenţii au pătruns în camera hotelului, R. nu a încercat în
nici un fel să protesteze: "Domnilor, ştiu de ce aţi venit. Mi-am
distrus existenţa şi vă rog să îmi daţi posibilitatea să mă despart
de viaţă. Sunt victima unei pasiuni cumplite". Cere un revolver şi
se sinucide. Deşi autorităţile încearcă să păstreze secretul asupra
cazului, chiar a doua zi după demascarea lui R., apar informaţii în
presă. Extrem de afectat a fost împăratul Franz Josef, căruia nu
i-a venit să creadă că, în Imperiul său, s-a putut petrece acest
caz. "Cazul Redl" a declanşat o adevărată psihoză în Austro-Ungaria
şi o intensă vânătoare de spioni. Era însă prea târziu: peste un an
Austro-Ungaria a intrat în război cu Rusia, care deja îi cunoştea
cele mai importante planuri militare. "Legenda Redl" avea să fie
destrămată de investigaţii mai atente. S-a dovedit că, de fapt,
"spionul secolului" acţionase în unele situaţii ca un diletant,
nerespectând cu stricteţe regulile conspirativităţii.
ROESSLER, Rudolf (1897-1962) ("Lucy"), şef de
reţea în Elveţia ("Orchestra Roşie") pentru URSS (GRU) în timpul
celui de al doilea război mondial. Originar din Germania, unde
desfăşurase activitate de editor de piese de teatru, R. se
exilează, în 1933, din cauza opiniilor sale antinaziste, în
Elveţia, la Lucerna. Aici creează o altă editură, desfăşoară
activitate de ziarist. În acelaşi timp, R. lucrează pentru
serviciul de informaţii elveţian, ca evaluator pentru situaţia
politică din Germania. Şeful acestui serviciu, pentru a păstra
echilibrul între beligeranţi, facilitează membrilor uneia dintre
reţelele GRU contactarea lui R. În această calitate, R. primeşte
numele de cod "Lucy" şi furnizează informaţii de mare importanţă,
devenind conducătorul reţelei "Orchestra Roşie". Spre exemplu, în
iunie 1941, transmite informaţii despre "Operaţiunea Barbarossa",
invadarea URSS de către armata Reich-ului. De asemenea, transmite
date precise despre mişcările trupelor germane, ceea ce va
contribui la victoria sovieticilor la Kursk. Până în momentul de
faţă, nu s-a putut stabili cu precizie care au fost sursele
informaţiilor furnizate de R. Între altele, este amintit şi spionul
elveţian De Lucas. Este posibil ca această acţiune să fi constituit
o operaţiune indirectă a serviciilor de informaţii britanice care
reuşiseră să "spargă" codul "Enigma", pentru a pune indirect la
dispoziţia aliatului sovietic informaţii obţinute pe această cale.
În 1943, autorităţile elveţiene dispun internarea întregii reţele,
în afara lui R. După război, R. a revenit la activitatea editorială
la Lucerna, dar, suferind eşecuri financiare, a acceptat să lucreze
iarăşi pentru sovietici, fără aprobarea elveţienilor. Transmite,
prin colete poştale (!), ştiri, pe care le adună din ziare, despre
forţele armate aliate din Europa şi serviciului de informaţii din
Cehoslovacia. Contraspionajul elveţian se alertează şi R. este
arestat şi condamnat la un an închisoare, în 1952. Apoi rămâne în
Elveţia, datorită serviciilor pe le care făcuse serviciului secret
elveţian.
ROSENBERG, Julius (1918-1953) ("Antena", "Liberal") şi Ethel (1915-1953), "spioni atomici" americani pentru URSS în timpul celui de al doilea război mondial şi al războiului rece. După studii strălucite ca inginer electronist, Julius R. se înscrie în partidul comunist american, ca şi Ethel. Ei sunt recrutaţi în 1938 de Gaik Avakian, rezident NKVD ("Semionov") care avea sarcina de a recruta oameni de ştiinţă americani care lucrau la proiectul bombei atomice. În 1940, J.R. este angajat în armată, dar e concediat în 1945 datorită apartenenţei sale la partidul comunist. În această perioadă, furnizează informaţii referitoare la materialele ce urmau să fie folosite la fabricarea bombei atomice şi serveşte ca intermediar pentru alţi "spioni atomici", între care cumnatul său Davis Greenglass, tehnician militar. După arestarea acestuia (mai 1950), soţii R. sunt puşi sub urmărire şi arestaţi. În cursul procesului, care începe în mai 1951, David Greenglass a afirmat că sora sa nu făcuse decât să bată la maşină texte care conţineau informaţiile nucleare secrete. Celălalt acuzat, Morton Sobell, a admis că el şi J.R. s-au făcut vinovaţi de spionaj, în vreme ce E.R. nu a participat direct la asemenea acţiuni. Comunist convins, J.R. refuză să dezvăluie numele agenţilor cu care colaborase, astfel încât preşedintele Eisenhower nu face uz de dreptul său de graţiere. Dacă iniţial, în opinia publică şi în presă, nu au fost exprimate dubii cu privire la vinovăţia soţilor R., odată cu apariţia unui articol în ziarul "The National Guardian", care punea sub semnul îndoielii activitatea lor informativă, s-a dezlănţuit o adevărată campanie internaţională, orchestrată de mişcarea comunistă, în apărarea lor, la care au participat personalităţi de seamă, mai ales ale vieţii culturale, între care Jean-Paul Sartre, Albert Einstein, Dashiell Hammett, Jean Cocteau, Diego Rivera şi Pablo Picasso. Chiar papa Pius XII s-a exprimat împotriva condamnării la moarte a soţilor R. La 19 iunie 1953 au fost executaţi pe scaunul electric în închisoarea Sing Sing. E.R. nu a decedat la primul şoc electric, astfel încât a fost nevoie ca execuţia să fie repetată. În decembrie 2001, David Greenglass a declarat unui cotidian american că a făcut depoziţii care demonstrau implicarea sorei sale, E.R., în acte de spionaj în schimbul promisiunii că soţia sa nu va fi implicată în proces. În 2008, ziarul "New York Times" publică informaţia după care E.R. a fost acuzată de spionaj în speranţa că instinctul său matern o va face să-i denunţe pe ceilalţi spioni, dar ea a respins propunerea.
Din volumul în pregătire la Editura Meronia
În imagini: 1. Julius şi Ethel Rosenberg; 2. Rudolf Roessler