Îndoctrinare ca la carte/ de Călin Hentea

Cum a fost oare posibil ca doar o mie de comunişti ilegalişti, atât cât număra Partidul Comunist din România la 23 august 1944, să ajungă în doar câţiva ani la sute de mii de membri de partid, majoritatea semidocţi şi semianalfabeţi care să îndoctrineze un întreg popor? În anii 70 şi chiar 80 în armată - corpul social poate cel mai puternic îndoctrinat de dogmele comuniste - mai erau încă activi pe funcţii din unităţile operaţive, cu grade de locotenent-colonel (pentru grade mai mari era nevoie fie de studii superioare, fie de un dram de inteligenţă) mulţi foşti copii de trupă, muncitori necalificaţi sau ţărani scăpătaţi, care nu avuseseră niciodată parte de carte, ci doar de ascultare cuminte a învăţăturii de partid.

Broşurele tipărite pe hârtie subţire de ziar de Editura Militară a Ministerului Forţelor Armate, intitulate "Material pentru lecţiile politice", conţineau tot ceea ce trebuia să ştie şi să înţeleagă un cadru de nădeje al partidului în uniformă militară.

Într-o astfel de broşură tipărită în 1965 şi destinată soldaţilor ciclului II şi gradaţi şi pentru cei din unităţile din frontieră ale trupelor de grăniceri erau explicate şi argumentate trăsăturile de seamă, precum şi calităţile morale şi de luptă ale militarilor armatei noastre: cinstea, sinceritatea şi modestia, completate de dârzenie, curaj, iniţiativă şi hotărâre, pentru ca în final să fie lămurit rolul opiniei colective drept "puternica forţă educativă a societăţii noastre socialiste". Astfel militarului venit dintr-un sat sau colţ de oraş din cealaltă parte a ţării pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu i se spunea de către tovarăşul propagandist că, sub conducerea înţeleaptă a Partidului Muncitoresc Român, "în ţara noastră a luat naştere şi se dezvoltă tot mai mult o morală nouă, socialistă, o nouă atitudine faţă de muncă, faţă de bunurile obşteşti şi îndatoririle sociale, noi relaţii de întrajutorare tovărăşească între cei ce muncesc". Pentru ca militarii să-şi poată îndeplini misiunea de apărători ai cuceririlor revoluţionare ale poporului, ei aveu nevoie de "o bună pregătire politică, militară şi de specialitate şi o înaltă ţinută morală; i se cere să fie cinstit, sincer şi modest."

Pentru întărirea expunerii despre dârzenie, curaj, textul broşurii recurgea mai întâi la un citat din Alexandru Vlahuţă care se întreba retoric şi cu tâlc: "Ce popor a avut pe lume o soartă mai aprigă şi mai zbuciumată, ce neam de oameni a stat mai viteaz şi mai întreg în faţa atâtor dureri...?", pentru ca apoi să puncteze felul cum "oamenii muncii conduşi de partid au dovedit dârzenie, curaj şi hotărâre pentru instaurarea şi consolidarea puterii populare în înfâptuirea obiectivelor trasate de partid", ceea ce trebuie să facă şi militarii sub conducerea comandanţilor, organelor şi organizaţiilor de partid şi UTM.

În fine, delicata problemă a opiniei coletive (şi nu publice) era lămurită pornind de la constatarea că "partidul a creat posibilitatea ca mase din ce în ce mai largi de oameni să participe nemijlocit la conducerea treburilor statului să ia parte activă la soluţionarea unor probleme privind ordinea socialistă şi normele de convieţuire socialistă". Ca urmare critica tovărăşească sinceră şi concretă "contribuie la educarea oamenilor care nesocotesc interesele generale, îi determină să înţeleagă necesitatea de a respecta ordinea publică, normele de comportare în societate", opinia colectivă contribuind la "atitudinea înaintată faţă de muncă şi avutul obştesc, respectul şi ajutorul reciproc tovărăşesc, răspunderea pesonală pentru îndeplinirea sarcinilor, spiritul critic şi autocritic, cinstea şi sinceritatea".

Este surprinzător şi de neînţeles cum acei care au făcut armata în anii 60 şi 70 şi au trecut în tinereţea lor prin astfel de lecţii şi învăţăminte, au ajuns ca la vârsta cincizeci de ani şi ceva să se creadă buricul pământului, să dea mereu vina pe altul, să şmecherească cât se poate atât legea, cât şi pe vecinul sau colegul său, să încerce să se căpătuiască la fel ca ultimul mic-burghez, să nu-i pese de ce zice lumea dacă lui îi merge bine, să-i fie frică să încerce ceva nou sau să gândescă altfel: este românul verde, alegătorul din 90, 92 şi 96, sunt copiii acestuia care au tras lecţia corespunzătoare din ceea ce au văzut la părinţii lor şi care au votat apoi mai departe în 2000, 2004, 2008...

CĂLIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) şi doctor (Magna cum Laude) în ştiinţe militare, a fost ofiţer în cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presă scrisă şi apoi ca ofiţer specialist PSYOPS in Statul Major General. A efectuat misiuni NATO în Kosovo şi Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic şi istorie militară în România şi Statele Unite. Din 2007 este colaborator al "Ziarului de Duminică" şi al revistei "Flacăra", iar din 2010 al revistelor "Istorie şi civilizatie" şi "Historia".