Ce se mai pregăteşte la Editura Meronia/ de Stelian Ţurlea

Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale "Ziarului de Duminică", care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La "Cartea de literatură" sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie.

La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica "Avanpremieră". În sfârşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită.

Ramon Llull - Cartea păgânului şi a celor trei înţelepţi

Figură emblematică a lumii mediteraneene medievale, catalanul Ramon Llull (Raimundus Lullus) (1232-1316), Doctor Illuminatus, cum i s-a spus, christianus arabicus, cum s-a numit el însuşi, este şi astăzi o personalitate fascinantă. S-a născut în 1232, la Palma de Mallorca, într-o familie catalană creştină, la doar trei ani după ce regele Iacob I de Aragon cucerise oraşul din mâinile arabilor. O lume multiculturală, cu o componentă creştină încă neconsolidată, o solidă componentă arabă, şi una, minoritară, ebraică. Mai mult, o lume desfăşurată în jurul Mediteranei, un ax al contactelor curente de toate felurile ─ comercial, diplomatic, cultural ─ între Africa şi Europa. De aici poate şi originalitatea personalităţii lui, unică printre intelectualii europeni ai vremii printr-o altfel de imagine a "celuilalt", non-creştinul.

Predestinat prin naştere unei vieţi tipice de aristocrat, a avut o tinereţe tumultuoasă, pe care o va caracteriza el însuşi, după convertirea mistică, ca desviada, plină de "pasiuni dezordonate". La 30 de ani, după propriile mărturisiri, în urma unor experienţe spirituale, viaţa i s-a schimbat radical. A abandonat viaţa de familie şi de curte şi, fără a intra într-un ordin religios (deşi apropiat de franciscani), până la moarte, la vârsta de 84 de ani, s-a consacrat unui singur ţel: cunoaşterea şi manifestarea devoţiunii faţă de Dumnezeu, creşterea zelului creştin şi, mai ales, convertirea necredincioşilor la adevărata credinţă. Între 1271 şi 1315 a scris neobosit, enorm (265 de cărţi păstrate, ale căror manuscrise se află în biblioteci din diverse ţări europene şi care, tipărite, însumează mii de pagini), în latină, catalană şi arabă, în funcţie de publicul pe care îl viza. În clasificările care li se fac astăzi sunt încadrate domeniilor filosofie, teologie, geometrie, medicină, astronomie, retorică, literatură, logică etc, iar, ca formă de expresie, aparţin tuturor genurilor de creaţie ale timpului său ─ proză, poezie, aforistică, dialoguri, predici etc. ─ integrate astăzi literaturii. Pentru el însă toate au fost doar instrumente ale transmiterii mesajului mântuirii.

Ţelul suprem i-a fost să scrie cea mai bună carte din lume, aptă să ducă la convertirea necredincioşilor, o Artă, desăvârşită. Cuprinzând un set de principii, definiţiile lor şi condiţiile operaţionale, Arta sa, o limbă perfectă cum au numit-o unii comentatori sau o logică formală cum am numi-o astăzi, mereu revizuită şi rafinată în mai multe versiuni (de la prima, Art abreujada d'atrobar veritat, 1274, până la l'Art general i última din 1308) era menită să asigure cunoaşterea întregii realităţi, unitară în calitate de creaţie a lui Dumnezeu.

În jurul acestor versiuni ale Artei, precum cercuri concentrice, se situează toate celelalte lucrări, "domeniale", aplicări ale principiilor generale la domenii particulare, analoge ca manifestări ale lui Dumnezeu în univers. Căci convingerea lui era că raţiunea este darul divin prin care fiinţa umană poate ajunge la cunoaşterea adevărului unic, al Dumnezeului unic şi întreit al creştinilor. Dacă evreii şi musulmanii o resping este pentru că nu o înţeleg. Iar această înţelegere nu se poate realiza din afara sistemului propriu de referinţă, prin recursul la autorităţi. Arta era menită să înlăture orice suspiciune de posibilă manipulare, în condiţiile, obligatorii, de onestitate intelectuală. Puntea care făcea posibil dialogul şi înţelegerea era asigurată de credinţa, comună evreilor, musulmanilor şi creştinilor, într-un singur Dumnezeu. Convins că Quia nolunt dimittere credere pro credere, sed credere per intelligere, nimeni nu-şi va abandona credinţa, ci va ajunge să creadă în Dumnezeul creştin doar înţelegându-l, Ramon Llull este un fervent adept al dialogului interreligios.