Guvernul nu are un site oficial de promovare a turismului în România

Autor: Mirabela Tiron 18.11.2010

România nu are la această oră un site turistic oficial, deşi Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale are programe de zeci de milioane de euro pentru promovarea turismului. Spre comparaţie, ţări precum Bulgaria, Slovenia sau Croaţia au site-uri oficiale de turism al căror conţinut este tradus în cel puţin patru limbi străine.

Mai mult, oficialii Ministerului Turismului au anunţat recent că sunt programate parteneriate cu facebook, un site inovator de reţele sociale, în condiţiile în care prima condiţie pentru a "exista" pe internet este un site oficial al turismului românesc.

Întrebaţi de ZF care este site-ul oficial turistic al României, oficialii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) au transmis că deţin mai multe site-uri, realizate de birourile de promovare din străinătate, enumerând adresele: romania.travel.com, romaniatourism.com, rumanitour.com, romaniatravel.ru, romania.it, rumaenien-info.at, rumaenien-tourismus.de, guiderroumanie.com. Problema este că aceste site-uri sunt dedicate anumitor pieţe, cum ar fi cea din Italia sau cea din Rusia, şi permit vizualizarea conţinutului doar într-o singură limbă. Nici măcar unul dintre site-urile menţionate de MDRT nu oferă posibilitatea vizualizării conţi­nu­tului în limba română. Mai mult, fiecare din aceste

site-uri prezintă elemente diferite de conţinut şi de grafică, spre deosebire de site-urile altor ţări europene.

Toate ţările din jurul României au un site turistic oficial. Site-ul oficial al Bulgariei este bulgariatravel.org (care poate fi tradus în patru limbi străine), al Ungariei este hungary.com, al Croaţiei este croatia.hr. De asemenea, Marea Britanie are site-ul visitbritain.com, iar Franţa are francetourism.com.

"La ora actuală, când internetul a devenit o sursă foarte importantă de informare, realizarea unui site oficial complex ar trebui să fie primul element la care să se gândească cineva care vrea să se promoveze. Este absolut dezarmant şi dezamăgitor faptul că România nu are un site ca al Bulgariei sau cel al Croaţiei, accesibil tuturor străinilor, care să înglobeze informaţii despre zonele cu potenţial turistic din ţară şi care să fie recunoscut datorită unor elemente specifice", a declarat Radu Enache, proprietarul lanţului hotelier Continental, care operează 14 hoteluri pe piaţa românească.

El a mai spus că pentru agenţii economici privaţi din turism este foarte important ca România să fie promovată în străinătate şi să transmită informaţii oficiale despre zonele turistice ce pot fi vizitate.

"Ministerul are obligaţia să creeze o informare oficială şi generală cu privire la potenţialul turistic al ţării. Este nevoie de un site bine conceptualizat şi care să fie accesibil cât mai multor turişti", a spus el, adăugând că este trist că Bulgaria şi Croaţia au învăţat să se promoveze, iar România nu.

Vecinii noştri bulgari îşi promovează ţara printr-un site care apare în primele cinci rezultate afişate de motorul de căutare Google, atunci când dai căutare după cuvântul "Bulgaria". Site-ul, care oferă informaţii despre produsele turistice din Bulgaria şi care prezintă galerii foto cu zone turistice, permite vizualizarea conţinutului în engleză, rusă, germană şi bulgară, fiind administrat de Ministerul Economiei, Energiei şi Turismului din Sofia, şi nu de un birou de promovare din străinătate. Mai mult, site-ul are o hartă interactivă, date legate de cursul de schimb şi galerii video.

Şi Croaţia are un site turistic oficial care permite accesul la aceeaşi prezentare a ţării în 15 limbi diferite şi care îşi păstrează acelaşi conţinut şi aceeaşi grafică, deşi este tradus în mai multe limbi. Pe de altă parte, unul dintre site-urile care promovează România, romaniatourism.com, realizat de biroul de promovare din New York, prezintă informaţii doar în engleză, fiind adresat pieţei din Sua.

"Realizarea unui site este un detaliu de execuţie foarte important şi trebuie făcut foarte repede. Cred că în prezent Ministerul Turismului este între etapa de proiect şi etapa de construcţie, de aceea nu are încă un site nou. Există un site mai vechi făcut de un birou de promovare din străinătate, pe care Ministerul Turismului

l-a schimbat grafic însă care nu este exact ceea ce trebuie să aibă România", a declarat Sorin Ionescu, reprezentantul companiei de consultanţă în turism Fivestar Hospitality, adăugând însă că este un pic devreme să vorbim de un site oficial, în condiţiile în care abia a fost finalizat brandul turistic şi urmează să se facă o strategie de promovare. Pe de altă parte, Alin Burcea, şeful agenţiei de turism Paralela 45, consideră că nu este rău că birourile de promovare au realizat site-uri dedicate anumitor pieţe, însă ar fi bine să se realizeze şi un site mai complex. Oficialii Ministerului Turismului şi al Dezvoltării Regionale au transmis că viitoarele campanii de promovare vor conţine şi componenete de comunicare online.

Recent, Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi al turismului, a anunţat că destinaţia turistică România va fi promovată online printr-un parteneriat cu Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, cu 500 de milioane de utilizatori. Acesta va consta în elaborarea unei strategii de comunicare integrate de social media (new media), stimularea dezvoltării programelor turistice româneşti prin adoptarea celor mai noi inovaţii din industria internetului.

Oficialii MDRT nu au oferit informaţii legate de suma alocată pentru această colaborare şi au transmis că se află abia în faza de stabilire a unor obiective şi a unui plan de acţiune.

Ministerul Turismului a lansat în iulie anul acesta brandul turistic de ţară, realizat cu 900.000 de euro bani europeni. Astfel că logoul prin care se va promova destinaţia turistică România este reprezentant de o frunză verde cu albastru, iar sloganul este "explore the Carpathian garden". Aceste elemente de identitate vizuală a brandului au fost preluate deja de site-ul turistic al ţării realizat de biroul de promovare din SUA.