Un consultant român atacă firmele din Big Four, pe care le acuză de "ipocrizie fiscală"

Am petrecut câte 5 ani de-o parte şi de alta a baricadei fiscale din România, atât ca ministru cu atribuţii de control în domeniul fiscal, cât şi consultant financiar, pentru companiile clienţi, poziţie în care mă aflu şi astăzi.

Experienţa şi expertiza dobândite în aceste calităţi mă conduc la o primă concluzie, referitor la ceea ce se declamă, însă mai important, la ceea ce se realizează astăzi în sistemul fiscal românesc şi anume că există multă ipocrizie, am numit-o fiscală, din partea celor două grupuri de interese: cei care impozitează şi cei care sunt impozitaţi, împreună cu consultanţii fiscali care îi deservesc.

Sunt nume mari, "big four", "big seven" sau "big ten" şi aş putea continua, care acuză Guvernul, Autoritatea Fiscală a statului, că nu reuşesc să colecteze venituri mai mari de 30% din PIB la bugetul consolidat, faţă de alte state din UE, la care nivelul de 40-45% reprezintă regula şi nu excepţia.

În acelaşi timp, aceste mari nume de consultanţi fiscali, companii renumite pe plan internaţional şi naţional, nu precupeţesc niciun efort ca armatele proprii de specialişti să ofere clienţilor acestora, contra unor remuneraţii pe măsură, consultanţă şi asistenţă în domeniul evitării cât mai legale, însă cât mai profunde, a plăţii taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.

În acest domeniu, tehnologia de cea mai înaltă clasă şi anume "transfer pricing" sau "preţuri de transfer", ca formă supremă a marii evaziuni fiscale, produce ravagii la nivelul veniturilor la bugetul de stat.

De fapt, asistăm la o luptă inegală: marile companii, consiliate de consultanţi fiscali plătiţi "regeşte" cu mii sau zeci de mii de euro pe lună, beneficiind în special de procedura "preţurilor de transfer" , care include folosirea "paradisurilor fiscale", contra unui sistem de control fiscal demotivat, fără salarii decente şi mai ales fără importantul "bonus de performanţă", care să-l energizeze în aşa măsură încât să lupte curajos şi eficient împotriva flagelului.

Abia din anul 2008, Autoritatea Fiscală Română şi-a stabilit modul de luptă împotriva procedeului de "transfer pricing". Era foarte târziu, deja marile corporaţii existente în România îşi desăvârşiseră modelele de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin aceste modalităţi.

Bugetul de stat pierde aprox. 5 miliarde de euro în urma aplicării de către marile companii a metodei "transfer pricing". Este dificil să protejezi bugetul de stat de aplicarea acestei metode "de puritate 100%" pe piaţa marii evaziuni fiscale, atâta timp cât obligatoriu sunt folosite zonele "offshore", aşa cunoscutele "paradisuri fiscale".

Acestea sunt supapă permisă, la nivel mondial, de cei care declamă democraţia şi libertatea ca forme supreme ale existenţei umane, însă pe de altă parte asigură cadrul necesar, intangibil, de formare şi acumulare de bani negri şi, mai grav, de evazionare fiscală a unor bugete sărace, din state mai puţin dezvoltate, în beneficiul corporaţiilor transnaţionale, la rândul lor fideli donori şi susţinători financiari pentru protectorii lor.

O a doua concluzie şi ultima care se degajă, este că statul nostru a 27-a roată la trailerul european, are şanse reduse să lupte eficient împotriva acestei modalităţi de evaziune fiscală, fără riscul de a deranja mai mult decât se permite, interesele marilor companii transnaţionale prezente şi în România.

Aşa că ne vom complăcea mai departe în ipocrizie fiscală, în a mima lupta împotriva marii evaziuni fiscale, de fapt continuând să rămânem "în umbra" marilor interese corporatiste, care au acaparat spaţiul economic românesc, aşa cum au făcut-o pe toate coordonatele lumii.

Sau... dacă decidem să ieşim din ipocrizie fiscală şi atunci adoptăm impozitarea cifrei de afaceri, aşa cum o fac sau vor să o facă vecinii noştri unguri, făcând inutilă folosirea metodelor de optimizare fiscală "de distrugere în masă" sau a "paradisurilor fiscale".

Ce este transfer pricing

"Transfer pricing" sau "preţurile de transfer" sunt acele preţuri practicate în tranzacţiile dintre firmele membre ale aceluiaşi grup sau cu acţionari comuni, denumite companii afiliate.

Două companii sunt afiliate dacă una dintre companii participă direct sau indirect în conducerea, controlul sau capitalul celeilalte sau dacă aceleaşi persoane participă, direct sau indirect, în conducerea, controlul sau capitalul ambelor companii.

În legislaţia naţională, o persoană fizică sau o persoană juridică este afiliată cu o persoană juridică dacă deţin direct sau indirect minim 25% din valoarea/numărul de titluri de participare sau din drepturile de vot ori dacă controlează în mod efectiv persoana juridică.

Scopul regimului "preturilor de transfer" este de a volatiliza baza impozabilă în cadrul operaţiunilor comerciale, printr-o contabilitate creativă, adică frauduloasă, prin micşorarea artificială a profitului brut obţinut, astfel încât impozitul pe acest profit să se apropie de zero, indiferent de profitabilitatea reală a operaţiunii comerciale.

Procedura "preţurilor de transfer" este posibilă ca urmare a globalizării operaţiunilor economice, prin interpunerea în circuitul economic a zonelor offshore, în care de fapt se realizează cunoscutele "salturi" de preţ.

Procedura se poate realiza atât în domeniul exporturilor, cât şi în cel al importurilor.

În domeniul exporturilor, vânzarea produsului realizat în România se efectuează către o firmă sau mai multe afiliate, aflate în zone offshore, firme satelit ale exportatorului, cu un preţ modic, denumit preţ intermediar, care nu include marjă de profit, în zona offshore realizându-se "saltul" cu marjă de profit, care se impozitează modic, în paradisul fiscal respectiv fiind revândut către destinatarul iniţial, la preţul normal de vânzare.

În sens invers, în domeniul importurilor, operaţiunea interpune în circuitul comercial o firmă sau mai multe afiliate, din zone offshore, care cresc costurile importatorului exact cu marja de profit care ar fi obţinută în ţară, aceasta impozitându-se modic în zonele respective.

Pentru exemplificare la operaţiuni de export:

Un produs, cu preţ producţie în România de 8.000 de euro, cu marjă de profit de 2.000 de euro, este exportat nu cu 10.000 de euro cum ar fi normal, ci cu 8.050 de euro, în ţară profitul brut obţinut fiind de 50 euro şi nu de 2.000 euro. Impozitul pe profit plătit în România va fi de 8 euro şi nu de 320 euro, deci de 40 de ori mai puţin.

Pentru exemplificare la operaţiuni import:

Materii prime şi materiale folosite pentru realizarea unui produs în România, se importă cu 9.950 de euro şi nu cu 8.000 de euro, preţul real de la firma sau firmele afiliate, din zone offshore şi nu direct de la furnizorul străin, iar produsul rezultat va fi comercializat pe piaţă cu 10.000 euro, diferenţa de 50 euro fiind impozitată în România şi nu de 2.000 de euro, în mod normal, 1.950 de euro rămânând în zona offshore, prin "încărcare" nejustificată a cheltuielilor companiei.

Bugetul de stat pierde sume enorme prin aplicarea de către companii, în special cele mari, a procedurii de "transfer pricing".

Cea mai elocventă dovadă o reprezintă ponderea profitului brut în cifra de afaceri totală, în cei mai profitabili ani din istoria României, ani de veritabil boom economic: în 2007, la o cifră de afaceri totală de 231,4 miliarde de euro a tuturor companiilor din România a fost înregistrat un profit brut de 5,6%, iar în 2008, la o cifră de afaceri totală de 260,13 miliarde de euro, un profit brut de 3,4%.

Numai în aceşti doi ani, bugetul de stat a pierdut, în principal din cauza procedurii de "transfer pricing", prin impozitul pe profit, aprox. 5 miliarde euro/an, însă la acestea se adaugă şi alte pierderi, mult mai mari, legate de evazionarea celorlalte taxe şi impozite, aferente operaţiunilor comerciale retratate, printr-o contabilitate creativă, de intenţie. Aceste pierderi sunt situate la valori de aprox. alte 10 miliarde de euro pe an, pierderea totală din evaziune fiscală ajungând la aproximativ 10-15 miliarde euro pe an.

Ionel Blănculescu a fost ministru în guvernul Adrian Năstase; în prezent deţine firma "Consultaţii şi Investigaţii Financiare"