Un producător italian de panouri fotovoltaice intră în sectorul energetic din România

Autor: Cristina Roşca 21.11.2010

Compania italiană producătoare de panouri fotovoltaice Silfab Spa, cu venituri estimate în acest an la 70 de milioane de euro, potrivit site-ului companiei, a achiziţionat 10% din acţiunile Idrofin, care construieşte hidrocentrale în Europa de Est, şi în special în România, potrivit unui comunicat al grupului italian. Idrofin este un grup italian ce deţine 93% dintre acţiunile Hidrogest Energia, companie românească din judeţul Timiş. Hidrogest a obţinut anul trecut venituri de 209.649 de lei, în scădere de la 266.000 în 2008, potrivit Ministerului de Finanţe. Compania, care are 3 angajaţi, a încheiat anul trecut pe pierdere, la fel ca şi în 2008, de circa 63.000 de lei. În România, Idrofin, prin intermediul Hidrogest Energia, construieşte o reţea de microhidrocentrale, cu o putere de 23 megawaţi. Investiţia totală pentru acest proiect este estimată la 60 de milioane de euro. Odată finalizată construcţia, acestea vor genera anual 76 mil. KWh. Trei microhidrocentrale, situate pe râul Bărbat, ce traversează judeţul Hunedoara, sunt deja funcţionale. Idrofin va începe în următoarele luni şi construirea celei de-a patra hidrocentrale "Chemp Roscani", pe râul Dobra din judeţul Hunedoara, cu o producţie anuală maximă de 6,6 megawaţi. Idrofin anunţă că efortul financiar necesar construcţiei de microhidrocentrale în România este compensat de profitabilitatea pe termen lung a acestor investiţii, marja urmând a fi de circa 15%, timp de peste 50 de ani. Acest fapt se datorează în principal programului guvernamental de emitere de certificate verzi, menit să faciliteze creşterea sectorului de energie regenerabilă din România. Certificatele verzi sunt primite de producătorii de energie pentru fiecare MWh produs, preţul unui astfel de certificat fiind de 55 de euro.