400.000 de români au ales serviciile medicale private

Ziarul Financiar 22.11.2010

Doar competiţia între medici, clinici, spitale şi chiar case de asigurări va aduce calitate în sistemul medical din România.



Pornită de la zero în urmă cu zece ani, piaţa serviciilor medicale private -adică încasările clinicilor şi spitalelor private - se ridică anual la 400 milioane de euro, adică circa 10% din cheltuielile totale de circa 4 miliarde de euro ale sistemului public de sănătate din România. Datele arată că circa 400.000 de români plătesc un abonament la o clinică privată în acest moment, prin companie sau individual.

Dezvoltarea serviciilor medicale private nu va avea loc însă fără acceptarea competiţiei dintre medici, clinici, spitale şi chiar case de asigurări de sănătate, este concluzia evenimentului "Radiografia sistemului de sănătate. Care este diagnosticul sistemului medical din România? Care sunt sursele de finanţare" organizat ieri de Ziarul Financiar în parteneriat cu compania de asigurări MetLife.

"Nu există oprelişti să deschidem piaţa către privat cât timp calitatea serviciilor este asigurată. Prezenţa furnizorilor privaţi este o alternativă reală în ceea ce priveşte creşterea calităţii serviciilor medicale", a spus Lucian Nicolae Duţă (foto - al doilea din stânga), preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Din cele 400 de milioane de euro, peste 200 mil. euro sunt plăţile cash ale pacienţilor, care dau în jur de 24 de euro pentru o consultaţie la un medic specialist sau în jur de 1.700 de euro pentru o naştere.

Restul încasărilor sunt din cele 400.000 de abonamente (80 de milioane de euro) şi din decontările pe care le face Casa de Sănătate pentru pacienţii care aleg să se trateze în sistemul privat, adică 20 mil. euro pentru spitale private şi circa 100 mil. euro pentru clinici.

Evenimentul a generat discuţii aprinse atât între vorbitori, cât şi între participanţii din sală privind strategia de dezvoltare pe viitor a sistemului privat faţă în faţă cu cel de stat, însă toţi au fost de acord că doar competiţia ar putea fi leacul sistemului sanitar.

La discuţii au participat Levente Vass, consilier al ministrului sănătăţii, Lucian Duţă, preşedinte CNAS, Theodor Alexandrescu, director general al companiei de asigurări MetLife România, Dragoş Damian, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, Dan Constantinescu, membru în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Sorin Mierlea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România şi Daniel Jurcan, director general al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie.