Stroe, ACAROM: dacă salariile vor creşte, vom pierde investiţii

Autor: Bogdan Alecu 23.11.2010

Dinamica neechilibrată a salariilor, instabilitatea valutară şi lipsa dezvoltării infrastructurii sunt principalele riscuri cu care se confruntă România în momentul de faţă şi care îi afectează imaginea în faţa investitorilor, a declarat Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), şi vicepreşedinte al Dacia.

"Potenţialul de dezvoltare al industriei auto este mai mare în România faţă de alte ţări din regiune, dar acest potenţial trebuie valorificat intelligent. Pe piaţa locală se produc de 10 ori mai puţine maşini la mia de locuitori faţă de Slovenia şi de trei ori mai puţine decât Ungaria", a spus Constantin Stroe. Preşedintele ACAROM a subliniat că România s-a aflat în urma unor ţări precum Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia şi înainte de 2005.

Potenţialul de dezvoltare vine acum din partea Ford, care pentru a produce 300.000 de maşini anual va avea nevoie de o platformă de furnizori pe plan local, dar şi Dacia, care înregistrează creşteri anuale ale producţiei.

Pentru a ne menţine însă atractivitatea, salariile din industrie, care au crescut de peste trei ori în ultimii ani trebuie să se menţină la un nivel constant.

"Dinamica salariilor erodează atractivitatea României. În ultimii doi-trei ani acestea au crescut alarmantă", a spus Stroe.

Din acest motiv, Renault a preferat să investească în Maroc aproape 1 mld. Euro în construcţia unei noi uzine pentru Dacia, care va avea o producţie anuală de 400.000 de maşini după 2012.