ING: Statul va trebui să împrumute 5 mld. lei lunar în prima jumătate a anului viitor

Autor: Liviu Chiru 23.11.2010

Trezoreria va avea nevoie să împrumute lunar, în medie, 5 mld. lei în prima jumătate a anului 2011 de pe piaţă pentru a acoperi nevoile de finanţare a deficitului bugetar şi a rostogoli datoriile care vor ajunge la scadenţă, calculează analiştii ING.



Pe parcursul anului 2010, statul a reuşit să împrumute lunar, în medie, câte 3 miliarde de lei, în condiţiile în care din vară şi până luna aceasta a impus un plafon pentru randamentele plătite, care a condus la plasarea parţială sau chiar anularea mai multor emisiuni de titluri.

După ce a acceptat să plătească randamente mai mari de 7% pe an, statul a împrumutat în noiembrie 4,4 mld. lei, aproape de nivelul planificat, de 4,6 mld. lei.

"Faptul că Ministerul Finanţelor reuşeşte să atragă sumele programate ar putea sugera că recentele creşteri ale radamentelor sunt suficiente, însă faptul că finanţarea este atrasă pentru scadenţe reduse sugerează că vor urma şi alte creşteri de randamente", spune Vlad Muscalu, analist în cadrul ING Bank.

Analiştii locali, printre care şi cei ai ING, au susţinut constant în ultimele luni că statul nu va reuşi să menţină plafonul de 7% pentru randamentele plătite.

Una din critici a fost că, pentru a păstra plafonul de randament, statul s-a orientat pe atragerea de fonduri aproape exclusiv pe termen scurt, ceea ce înseamnă acumularea de presiuni în privinţa rostogolirii datoriei.

Muscalu apreciază că randamentul la obligaţiunile pe cinci ani va urca la 7,6% pe an, faţă de nivelul actual, de 7,2% pe an. Trezoreria a respins la licitaţia de săptămâna trecută toate ofertele băncilor de cumpărare de obligaţiuni pe cinci ani, considerând inacceptabile randamentele cerute. În schimb, statul a acceptat să plătească la certificatele de Trezorerie pe un an un randament de 7,3% pe an.

Pentru anul viitor, ING estimează un deficit bugetar de 5,1% dintr-un Produs Intern Brut de 125 de miliarde de euro, adică 6,3 miliarde de euro.

Băncile au lichidităţi, dar nu şi pentru stat

Pe piaţa monetară dobânzile staţionează deja de luni bune la niveluri scăzute, sub rata de politică monetară a BNR de 6,25% pe an, însă deşi au lichidităţi în exces, băncile se arată ezitante în a împrumuta statul sau clienţii privaţi.

Chiar şi guvernatorul Mugur Isărescu a reluat recent criticile la adresa bancherilor, care ignoră faptul că au lei în exces şi ţin strâns robinetul la credite. De altfel, creditele noi de retail s-au scumpit începând din vară, în contradicţie cu evoluţia dobânzilor pe piaţa interbancară.

Acum analiştii vorbesc despre presiuni de creştere în continuare a randamentelor la titlurile de stat.