Scandal între giganţii software: SAP este obligat să plătească Oracle 1,3 mld. dolari

Autor: Magraon Andreea 24.11.2010

SAP, unul dintre cei mai mari producători de software din lume, a fost obligat de un tribunal american să plătească companiei rivale Oracle suma record de 1,3 miliarde de dolari în urma unui proces de furt informatic care a durat patru ani, relatează cotidianul britanic Financial Times.

Producătorul german de soft a recunoscut că o subsidiară din Texas, TomorrowNow, a descărcat ilegal milioane de fişiere Oracle. SAP estima însă că va plăti 40 de milioane de dolari, în timp ce americanii de la Oracle au cerut cel puţin 1,65 miliarde de dolari. SAP a plătit deja 120 de milioane de dolari pentru cheltuielile de judecată ale Oracle. În timpul procesului s-a vorbit chiar de sancţiuni de până la 4 miliarde de dolari.

Verdictul, care este una dintre cele mai mari sancţiuni aplicate unei companii pentru acest gen de nereguli, a afectat reputaţia SAP şi va avea efecte negative asupra afacerilor din Statele Unite, comentează Reuters.

Reprezentanţii producătorului german de soft s-au declarat dezamăgiţi de verdict, dar au adăugat că decizia nu va avea vreun efect asupra businessului estimat pentru acest an. "Suntem, desigur, dezamăgiţi de acest verdict şi vor urma toate căile posibile, inclusiv o moţiune post-proces şi apel, dacă va fi necesar", au declarat ei. Reprezentanţii legali al Oracle au avertizat însă SAP că, dacă va face apel la decizie, ar putea risca rejudecarea procesului, caz în care s-ar expune la sancţiuni mai dure.

Acţiunile Oracle au crescut cu 1,5% la bursa de la New York în urma anunţului, în timp ce titlurile listate în SUA ale grupului german au scăzut cu 1,4%.

Ultimele trei săptămâni ale procesului au fost urmărite atent de presă şi de marile companii din industria IT. Printre martorii citaţi s-au numărat şeful Oracle, Larry Ellison şi Bill McDermott, CEO-ul SAP, care şi-a cerut scuze pentru conduita angajaţilor fostei divizii.

Cea mai mare sancţiune într-un proces de furt de proprietate intelectuală a fost primită în 2009 de compania farmaceutică americană Abbot Laboratories, potrivit Lex Machina, o firmă ce ţine o bază de date referitoare la proprietatea intelectuală în Statele Unite.

Cele două companii au filiale şi în România, fiind unii dintre cei mai mari angajatori pe piaţa locală. Anul trecut SAP a obţinut un profit brut de 1,7 milioane de euro, la afaceri de 13,3 milioane de euro. De asemenea, Oracle a avut în 2009 un rulaj de 71 de milioane de euro.