După 20 de ani. Petre Roman: Cea mai mare eroare este că statul a ajuns la dispoziţia politicienilor

Autori: Sorin Pâslaru , Iulian Anghel 24.11.2010

Ce poţi să îl întrebi pe un om pe care l-ai urmărit încremenit acum 21 de ani, în celebrul său pulover, la televizorul alb-negru din sufragerie, într-o zi de iarnă de joi, pe la prânz, când dădea semnalul unei schimbări care avea să refacă vieţile a 22 de milioane de români? Ar trebui să îi mulţumeşti, însă îţi dai seama că nu ai făcut-o decât abia după ce pleci. Şi apoi îţi explici şi de ce: pentru că pe undeva ai întâlnit un om fericit că a contribuit la înlăturarea unei dictaturi, că a adus libertate ţării, dar că un sentiment de amărăciune domină această mulţumire. Nu a ieşit pe de-a-ntregul ce-ar fi vrut, ce a sperat atunci. Şi de aici vine şi curajul să îi spui că se confruntă cu propria sa construcţie atunci când descoperă, în 2007, după 18 ani de la Revoluţia al cărei vârf a fost, că studenţii din Politehnică sunt mult, mult mai slabi decât cei de dinainte de 1989. Vizitele în trecut sunt un exerciţiu ameţitor. Parcă te-ai uita într-o oglindă pusă în faţa alteia şi vezi în adâncime aceeaşi imagine la infinit repetată. Pentru că discutând cu unul dintre liderii României de după 1990 în postura de "fost", vezi nu numai trecutul, dar şi posibilul viitor al actualilor demnitari. Şi nu numai trecutul şi viitorul lor, ci şi al ţării al cărei traseu l-au determinat sau îl determină prin deciziile lor.

O stradă în centrul Bucureştiului. Prin uşa metalică pătrunzi direct într-un vestibil cam îngust, dar destul de înalt - după moda caselor boiereşti din perioada interbelică - încât să nu-ţi dea senzaţia de sufocare.

O scară în spirală te duce la etaj, unde te întâmpină o altă anticameră şi ea îngustă. Treci de ea, faci stânga pe holul strâmt. Mergi. Pe partea dreaptă, este biroul lui Petre Roman. Fără inscripţie. De fapt, nici la poartă nu este nimic care să te avertizeze că acolo ar fi sediul Institutului Român pentru Studii Democratice, condus de fostul prim-ministru. ("A fost o siglă, dar a căzut. Să o punem înapoi", se adresează amfitrionul portarului).

Un aer de conspiraţie. De pe pereţii cabinetului te priveşte Petre Roman. În diferite ipostaze. În diferiţi ani. 20 de ani de istorie. Fotoliul pe care stă fostul prim-ministru este acoperit cu o carpetă imprimată cu chipul lui Mihai Eminescu. Pe peretele din spatele fotoliului o altă carpetă cu un trandafir pufos, roşu ca sângele. Un singur trandafir. Simbolul FSN-ului. Apoi al Partidului Democrat pe care l-a condus. Până şi mobilierul miroase a istorie.

O moştenire prea grea

Este înţelept ca atunci când ajungi într-un impas, să te opreşti şi să te întrebi: dacă am rătăcit drumul, unde l-am rătăcit? Unde a fost greşeala?

La 26 decembrie 1989, Petre Roman îi succeda în fruntea guvernului provizoriu lui Constantin Dăscălescu, ultimul premier comunist al României. A ajuns la Palatul Victoria direct din stradă, de la baricadele de la Inter, cel puţin aşa susţine fostul prim-ministru.

Îşi aduce aminte de prima întâlnire cu Silviu Brucan. "Nu-l cunoşteam dinainte", susţine. "Când ne-am întâlnit, în faţă la Televiziune, m-a întrebat răstit: «Tu cine eşti?»"

Premier până la mineriada din septembrie 1991, Roman "moştenea" o ţară plină de speranţă, după dezastrul din care ieşise. Cu peste opt milioane de locuri de muncă şi mai puţin de patru milioane de pensionari. O ţară fără datorii externe, dar înfometată. O ţară "industrializată" care trebuia pusă rapid pe picioare.

La 20 de ani de atunci, numărul locurilor de muncă a scăzut la 4,5 milioane, iar cel al pensionarilor aproape că s-a dublat. În 20 de ani, PIB-ul a crescut de la 25 mld. euro (echivalent) la 120 mld. euro, dar şi datoria ţării, publică şi privată, a sărit de 80 mld. euro.

Care a fost "planul" lui Petre Roman în acei zori ai noului timp? Sau nu a existat niciun plan în primele zile şi apoi luni de după revoluţie?

"Totdeauna am crezut că în fiecare activitate economică există un nucleu care este viabil. Ştiam cum stăm, aveam un studiu elaborat de McKinsey (una dintre cele mai puternice companii de consultanţă din lume - n.n.) în care era detaliată situaţia reală a economiei ţării. Ei bine, şi după consultările cu Institutul de Cercetări Economice noi am constatat că 80% dintre produsele industriale româneşti nu sunt viabile pe pieţele externe. Costurile de producţie erau mai mari decât valoarea de piaţă a produsului. Se pune atunci întrebarea: pe ce se sprijinea industria care era un dezastru? Ei bine, pe munca ţărănimii", spune fostul premier.

Roman rămâne în memoria celor care îşi mai aduc aminte de acele timpuri şi prin calificativul pe care l-a dat industriei lui Ceauşescu: "Un morman de fiare vechi". "Nu am spus chiar aşa", afirmă acum Petre Roman: "Am spus că este un morman de fiare noi cu calitate de fier vechi". Dar de aici a plecat constatarea că economia trebuie privatizată, afirmă Roman, şi subliniază: "Privatizată, nu lichidată. Pentru că în fiecare industrie existau componente care meritau menţinute, nu lichidate".

Regretele de acum

BERD, banca ce a asistat ţările din Est pe întreg parcursul lor către capitalism, avea un refren: privatizaţi, privatizaţi! Însă chiar în preziua întâlnirii cu Petre Roman, New York Times publica un articol referitor la un raport recent al BERD care susţinea că privatizările nu sunt de ajuns pentru ca o economie să fie un succes şi că rolul statului trebuie reevaluat în sensul că el trebuie să dea tonul politicilor economice. O schimbare dramatică de perspectivă. "Da, fir-ar să fie!", exclamă Roman cu ochii la articolul care tocmai îi fusese pus în faţă. "Acum vin să ne spună asta".

Petre Roman este cel care a iniţiat prima lege a privatizării în România postcomunistă şi tot el a elaborat prima lege a societăţilor comerciale. De atunci, România a privatizat mult şi a lichidat la fel de multe întreprinderi. Care a fost planul?

"Noi doream de fapt să menţinem în mâinile statului regiile autonome, iar restul să se transforme în societăţi comerciale privatizabile. Noi trebuia să păstrăm în mâinile statului sectorul energetic. În septembrie 1991 (când a fost schimbat în urma mineriadei - n.n.) Vestul aprecia că suntem cei mai avansaţi pe drumul către economia de piaţă dintre toate ţările din Est. Privatizarea, aşa cum era detaliată în legea privatizării, era un lucru bun pentru că punea în lumină ceea ce era viabil pentru piaţă", spune Roman.

Ce s-a întâmplat totuşi, că multe active au fost, în ultimă instanţă, lichidate şi, de multe ori, privatizarea a fost sinonimă cu lichidarea?

"Dacă privatizările se făceau aşa cum le-am gândit, în fiecare activitate economică s-ar fi menţinut un nucleu, trebuia menţinut cee ce era, practic, viabil. De aceea eu am susţinut întotdeauna că noi avem nevoie nu de industrializare, ci de retehnologizare, de modernizare. Industria exista, dar productivitatea era într-un hal fără de hal."

Două "dezastre" au acompaniat industria românească în ultimele decenii ale comunismului, spune Roman. În primul rând, că nu s-au mai făcut ceea ce economiştii numesc "importuri de completare" şi, în al doilea rând, s-a mers pe ideea ca totul să se facă în România ("asimilare").

"Au fost industrii care nu au mers niciodată. În industria mineritului (Roman a fost şeful catedrei de hidraulică din Politehnica Bucureşti - n.n.) am văzut utilaje miniere care nu au mers niciodată, deşi au costat foarte mulţi bani. Erau într-o mină două camioane gigantice, de câte 100 de tone, care au costat fiecare câte 100 de milioane de lei. Unul nu a mers niciodată, iar altul s-a stricat după o oră de funcţionare. Centrale pe şisturi bituminoase care au costat 400 mil. dolari şi care nu au mers niciodată. Dar în alte sectoare precum cel al cimentului au existat «nuclee» care meritau menţinute", spune Roman.

"Nu erau sustenabile 8 milioane de locuri de muncă"

Ce a urmat după primii ani de la căderea comunismului a fost o gravă problemă politică, spune Roman. El susţine că acea "problemă gravă" s-a petrecut după îndepărtarea sa şi a constat în decizia de a menţine controlul statului asupra economiei care implica susţinerea industriei falimentare de către stat.

Chiar era industria "un morman de fiare vechi?" "Nu am zis asta, dar în bună parte era", admite Roman: "Ceauşescu ne-a lăsat industrii noi care aveau valoare de fier vechi. Chiar şi cele care păreau că merg aveau tehnologii depăşite, chiar dacă erau noi. Rafinăriile lui Ceauşescu au fost făcute cu tehnologii primitive. Industria lui Ceauşescu nu a fost un mit, dar după ani, a ajuns să fie un mit". Şi, totuşi, existau peste opt milioane de locuri de muncă, în vreme ce la 20 de ani de atunci România are doar 4,5 mil. locuri de muncă.

"Ceauşescu a avut o idee care politic era valabilă. Să dea locuri de muncă. După opinia mea, cele opt milioane de locuri de muncă nu erau viabile în totalitate. Probabil că industria suporta doar şase milioane, după calculele noastre."

Ce a urmat după?

"Între 1992 şi 1996, industriile care lucrau în pierdere au fost alimentate de stat, dar statul nu a pus niciodată banii înapoi. Retehnologizarea era unul dintre răspunsurile pe care eu le dădeam la întrebarea: cum să eliminăm pierderile. Numai că sub pretextul eliminării pierderilor, statul a fost prădat şi jefuit. Bancorexul a fost prădat între 1992 şi 1996 de 3 mld. dolari pentru că statul aducea materie primă şi o dădea întreprinderilor falimentare - aici a fost pierderea, nemaisocotind cele 200-300 mil. dolari care s-au dat clienţilor politici."

FMI ne-a întrebat: Ce aţi făcut cu banii?

În contextul discuţiilor despre poziţia financiară externă a României din anii 1999-2000, fostul înalt oficial român îşi aminteşte că a avut o contribuţie personală la reevaluarea strategiei americane în Serbia.

"Eram într-o vizită în Statele Unite, unde am inaugurat împreună cu Madeleine Albright discuţiile la "gura sobei" şi i-am spus că blocajul din Serbia se putea înlătura prin negocieri cu liderii opoziţiei. Mi-am oferit rolul de a intermedia legătura americană cu opoziţia iugoslavă, având în vedere legătura personală pe care o aveam cu Zoran Gingici."

Petre Roman spune că, "la schimb", a primit atunci posibilitatea de a vorbi direct cu responsabilul pentru FMI din partea Trezoriei americane (ministerul de finanţe american).

"M-a condus într-o sală de 60 mp unde erau 12 calculatoare pe care rulau date la zi din toată economia lumii. Eu am expus problema noastră din acest moment, la care oficialul american mi-a replicat: «Între 1992 şi 1996 aţi avut 4 miliarde $ la dispoziţie. Pe ce i-aţi cheltuit?»."

Dar cum de a ajuns România de la zero datorie externă în 1990 la 8 miliarde dolari în 1996, după cum arată statisticile acum?

"Poate că a fost o greşeală că în 1991 am decis reluarea importurilor de completare pentru industrie. Am spus directorilor de întreprinderi: faceţi ce credeţi că este mai bine. Modernizarea se oprise cu un deceniu înainte, era necesar pentru ca unităţile de producţie să-şi ajusteze produsele la piaţă."

Iar o parte din datoria externă a fost făcută şi pentru a finanţa agricultura. "Am spus că am câştigat pariul cu agricultura în 1991 şi aşa a fost. Am avut cea mai mare producţie de cereale în acel an."

Petre Roman afirmă că România pornise atunci pe o cale bună, dar a fost oprită. "În 1991, investiţiile străine directe au fost de un miliard de dolari, sumă care nu a mai fost atinsă decât în 1998"

"Nu trebuia sparte IAS-urile"

Deşi susţine că gospodăriile ţărăneşti erau cele care susţineau industria pe pierdere a regimului Ceauşescu, Petre Roman regretă acum desfiinţarea IAS-urilor, adică fostele Întreprinderi Agricole de Stat.

"Nu trebuia sparte IAS-urile. Oamenii puteau să devină acţionari şi să îmbunătăţească administrarea lor". Se putea face asta, nu este o iluzie că o dată pornind valul retrocedărilor mai putea fi oprit? "Se putea, dar nu ne înţelegeam cu opoziţia".

Dar nu în mandatul dv. a fost dată legea de retrocedare a terenurilor? "Dar ştiţi ce am propus noi şi cum a fost hăcuită în Parlament?".

Când a devenit prim-ministru, Petre Roman spune că a comandat Institutului de Economie un studiu privind starea economiei. Este un exerciţiu pe care nici un fost prim-ministru nu l-a mai făcut după Petre Roman. Chiar şi acum, în plină criză economică, guvernul României acţionează "după ureche", în timp ce Institutul de Cercetare Economică sau Institutul de Prognoză Economică, care au sute de angajaţi, fac studii despre orice dar nu despre starea economiei româneşti.

Studiul de atunci, condus de Constantin Ionete, unul din economiştii de calibru a României, caracteriza din titlu situaţia: "Criza de sistem a economiei de comandă şi etapa sa explozivă".

"Priviţi ce productivitate avea România în 1998: 3.675 de dolari pe an per capita, mai mult ca Polonia, dar de 10 ori mai puţin decât RFG, cu 38.000 de dolari pe an per capita".

Petre Roman citează din acest studiu şi acum, la 20 de ani de la publicare: "Iată, cum vă spuneam, gospodăriile agricole individuale, cu doar 12% din suprafaţa cultivată, deţin 40% din efectivele de bovine. Obligaţiile lor de producţie sunt incredibile".

Statul, la dispoziţia politicienilor

Cea mai mare eroare a fost că statul a ajuns la dispoziţia politicienilor, afirmă Petre Roman. "De aici pleacă totul. Eşecul este de ordin politic."

"Am făcut prea puţină privatizare normală şi prea multă prin lichidare". Nu sunt inerente pierderile în timpul trecerii la industrializare dintr-o societate agrară?

"Nu. Erau sectoare întregi supradimensionate. Când exploatarea cuprului devine rentabilă de la o concentraţie de 8 la mie, să mergi în continuare şi la 2-3 la mie era complet nerentabil. Ce puteai să faci cu 28 milioane de tone capacitate de rafinare pentru petrol?", spune Petre Roman. El dă exemplul unei mine de diamant din Africa de Sud: "Am vizitat mina şi ştiţi ce spuneau managerii? Mina lucrează doar dacă preţul diamantelor este peste un anumit nivel. Dacă nu, nu."

Petre Roman afirmă că drumul deschis prin modernizarea industriei viabile după 1990 trebuia urmat ulterior.

"Ştiţi care este cea mai mare capacitate industrială a statului creată după Revoluţie? Reactorul unu de la Cernavodă. Guvernul Roman a alocat în anii '90 finanţarea pentru finalizarea acestui reactor", spune fostul premier.

Un exemplu de "morman de fiare noi cu calitate de fier vechi" era în viziunea lui Petre Roman combinatul de la Călăraşi, unde singura unitate viabilă era laminorul de cale ferată.

Nu face Occidentul acum salvându-şi băncile şi companiile strategice de automobile, cum a fost cazul General Motors, ceea ce făcea statul român înainte de 1989 ţinând în viaţă întreprinderile nerentabile?

"Înţeleg ca statul să intervină şi să salveze companiile dacă există o soluţie pentru viabilizare. Când spui General Motors spui 60.000 de locuri de muncă, este normală o astfel de intervenţie a statului."

Dar la noi? De ce nu a putut fi "viabilizat" Tractorul Braşov?

"Pentru că a fost hăcuit. Eu personal am fost în negocieri cu preşedintele Mercedes în 1991 să vină la Rocar, dar ştiţi ce opoziţie era atunci la privatizare,vă amintiţi sloganul «Nu ne vindem ţara»? Francezii de la Renault au venit la Dacia din 1991, de ce a trebuit să aştepte până în 1999? De ce? Eşecul este de ordin politic".

Trăiesc românii mai bine acum decât în 1989-1990? "Mai bine decât în 1989 da, dar mai bine decât în 1990 nu. Să ştiţi că în 1990 s-a trăit bine în România. Şi chiar faţă de 1989 trăim mai bine, dar mai puţin bine decât ceea ce ne doream atunci."

Una dintre cele mai mari dezamăgiri ale fostului prim-ministru este calitatea educaţiei de după 1989.

"Şcoala s-a degradat enorm în această perioadă. Când m-am întors în Politehnică în 2007, deşi colegii m-au avertizat că studenţii sunt cu totul alţii, nu mi-a venit să cred cât de slabi erau. Le-am şi spus la examen că dacă ar fi fost înainte de 1989 nu ar fi trecut niciunul."

Cum vedeţi România de acum încolo? "Ne pregătim de încheiere nu?", spune Petre Roman cu zâmbetul său inconfundabil. "Atâta timp cât statul va fi captiv politicienilor, nu văd lucruri bune. Din păcate nu am făcut reformă la timp şi nici acum nu este suficientă voinţă în acest sens."

Petre Roman a fost perceput încă de la început ca exponent al noii generaţii de politicieni ai României, având o mare credibilitate pe plan extern. Credibilitatea provenea din faptul că a participat la Revoluţie, era cadru universitar apreciat în Politehnică, era poliglot şi nu făcuse parte din fosta nomenclatură. Roman spune chiar că guvernul de atunci al său (având o medie de 40 de ani) a fost cel mai competent din istoria postdecembristă.