Florin Codre: “Cred că am un avans faţă de contemporanii mei în înţelegerea temei statuii ecvestre, dar sper să demonstrez că acest avans nu este doar un accident de temă”/ de Lucian Vasilescu - GALERIE FOTO

La 10 Mai 1939, în Piaţa Palatului din Bucureşti era inaugurată statuia ecvestră a regelui Carol I, operă a sculptorului croat Ivan Mestrović. Monumentul a avut o soartă ingrată: a fost demolat şi topit de comunişti de îndată ce aceştia au acces la putere.

- Domnule Florin Codre, ecvestra regelui Carol I reprezintă, indiscutabil, un gest de recuperare a unui segment de istorie naţională confiscată. Ce înseamnă, în plus, acelaşi monument pentru artist?

- Pentru mine a fost un prilej de a intra într-o competiţie profesională cu marii maeştri care, de-a lungul ultimelor două milenii, au atacat aceeaşi temă: statuia ecvestră ca monument public.

- În 1976-1978 am realizat statuia lui Avram Iancu (amplasată la Târgu Mureş), dar tema statuii ecvestre este o permanentă preocupare pentru mine: am făcut sute de schiţe, de lucrări pe tema relaţiei om-animal, am încercat să aflu unde începe omul şi unde se termină animalul… Omul şi animalul, precum şi relaţia dintre ei m-au preocupat dintotdeauna.

- Eu am 5-10 teme pe care le târăsc după mine de când mă ştiu. Una dintre ele este aceea a relaţiei om-animal. Pot spune că eu lucrez la cal de 50 de ani. Lucrez încet şi temeinic, precum o stalactită.

- A durat atâta cât era necesar pentru birocraţie şi pentru actul artistic propriu-zis. Între birocraţie şi calitatea artistică a unei opere există o interdependenţă. În cazul acestui monument vorbim despre trei ani, din care artistului i-a fost dedicat un an. Asta pentru că încă mai sunt de rezolvat o seamă de anomalii administrative, anomalii generate de lipsa de experienţă a factorilor administrativi în abordarea unei opere de artă. Avem legi şi regulamente clare pentru străzi, pentru borduri, pentru panouri etc. O operă de artă presupune însă o înţelegere şi o abordare superioare, presupune asumarea unei aventuri, a unui pionierat, a unei expediţii extreme. Într-o asemenea întreprindere, neprevăzutul te acompaniază de la un capăt la altul. Deocamdată, în abordarea monumentului de for public, factorii administrativi sunt, fatalmente, tributari lipsei de experienţă. Cred că, în timp, se va rezolva şi această problemă.

- Statuia va mai produce multă vreme discuţii, dar nu pe cele fireşti, despre calitatea ei artistică. De la bun început s-a comentat că ar fi o copie după Mestrović. Pentru a lămuri problema ar trebui înfiinţată o comisie de protecţie a populaţiei, care să definească termenii într-o manieră pedagogică. Ce înseamnă o statuie ecvestră? Este una dintre temele clasice, poate cea mai importantă. Ea este dedicată, de obicei, eroilor, martirilor şi sfinţilor. Acest tip de monument ocupă un loc important în aşezările omeneşti şi se întâmplă adesea ca acelaşi erou să fie înfăţişat în mai multe ecvestre şi în mai multe locuri. Să luăm ca exemplu reprezentările Sfântului Gheorghe. În cazul de faţă, eu am avut ghinionul sau poate am avut onoarea să-l ilustrez într-o statuie ecvestră pe Carol I, care a mai fost ilustrat într-o ecvestră de către maestrul Mestrović. Particularitatea acestei acţiuni constă în faptul că statuia trebuia amplasată în acelaşi loc. Cum statuia lui Mestrović a fost topită de comunişti, eu m-am angajat în această aventură riscantă de a realiza statuia aceluiaşi erou în acelaşi loc. Bineînţeles, sunt convins că am realizat o lucrare originală în ceea ce priveşte compoziţia volumetrică, spaţialitatea, concepţia despre Carol I şi despre sculptură. În afară de subiect, lucrarea mea nu are nici o legătură cu lucrarea lui Mestrović. Sigur, dacă un grup de sculptori are ca temă să portretizeze aceeeşi persoană şi dacă toţi sunt talentaţi, fiecare lucrare va fi originală, chiar dacă sculpturile, într-o măsură mai mare sau mai mică, vor semăna între ele. Asta pentru că toate trebuie să semene cu personajul reprezentat. În cazul Mestrović-Codre există o asemănare: Mestrović l-a pus pe Carol I călare pe un cal, iar eu, pentru că mi s-a comandat o statuie ecvestră, n-am putut face altfel. Dar, dacă vreun ochi este interesat de o evaluare reală, de o expertiză reală, poate constata cu uşurinţă, comparând statuia mea cu fotografiile statuii lui Mestrović, că la mine calul este puternic prin felul în care se înscrie în spaţiu şi prin morfologia sa, în vreme ce calul lui Mestrović este "poetic", stilizat într-atât încât se îndepărtează de morfologia unui cal. Nu mai vorbesc despre mişcarea animalului - al meu e în galop, al lui Mestrović este în trap. Caii noştri sunt foarte diferiţi, chiar plasaţi în extreme.

Revenind la personaj şi la conceptul statuii, Carolul meu este un laic de tipul eroilor greci, iar Carolul lui Mestrović este un personaj bizantin, absent din realitatea imediată. Compoziţia, în ansamblu, la Codre este o piramidă, iar la Mestrović este o cruce. Aviz pretinşilor experţi. Pentru lămuriri de detaliu şi chiar doctorate, primesc la atelierul meu.

Mi s-a reproşat că l-aş fi copiat pe Mestrović - în fond de ce nu m-aş fi copiat pe mine, că îl aveam pe Avram Iancu. Carol, pentru mine, din punct de vedere artistic, este o continuare, un salt calitativ faţă de momentul ecvestrei cu Avram Iancu. Înscrierea în ambient a statuii mele este complet diferită de aceea a lui Mestrović, proporţiile sunt cu totul diferite. În timp ce Mestrović a realizat un soclu foarte înalt şi un personaj mai scund decât soclul, eu am inversat proporţiile: am făcut personajul mai mare decât soclul. Şi asta pentru a apropia conceptul (pe regele Carol I) de receptor, de privitor.

- Înălţimea statuii este de 7 metri (e realizată din 16 tone de bronz), iar înălţimea soclului este de 3,5 metri.

- Nu e inflaţie în Piaţa asta, e secetă în restul oraşului. Bucureştiul este un oraş eteroclit. Şarmul lui stă tocmai în acest amalgam. Monumentul Revoluţiei din această Piaţă e făcut, eu nu vreau să fie dat jos, eu vreau ca cele două monumente să se afle unul lângă altul. De altfel, nu sunt de acord cu demolarea niciunei statui. Nici monumentul lui Lenin nu trebuia dărâmat!

- E simplu: pentru că esteticul nu este niciodată deasupra adevărului. Uite (fac o comparaţie între fapte, nu între personaje, să fiu bine înţeles!), în Afganistan, la vremea când talibanii se aflau la putere, aceştia au dinamitat statui ale lui Buddha care erau acolo de 2.000 de ani. Ei au vrut să şteargă istoria. Noi n-ar trebui să ne purtăm ca talibanii. La fel, găsesc că toate statuile dărâmate de comunişti ar trebui redate oraşului - fără ele, Bucureştiul este fals. Noi ne mirăm că nu ne ia nimeni în serios, dar suntem risipitori cu propria noastră memorie, cu propria noastră istorie, cu propria noastră identitate.

- Eu nu am proiecte noi. Proiectul meu de viitor a început în anul 1958 şi de atunci tot creşte. Eu îmi continuu cercetarea în domeniul artelor plastice şi vreau să exprim cele mai profunde gânduri ale mele într-un mod copleşitor de expresiv.

Revenind la subiectul discuţiei noastre, cred că am un avans faţă de contemporanii mei în înţelegerea temei statuii ecvestre, dar sper să demonstrez că acest avans nu este doar un accident de temă.