Cât durează efectul unui premiu literar?/ de Daniel Nicolescu

Între 2004 şi 2008, Herta Müller a vândut în Franţa mai puţin de 20 volume pe an (potrivit Institutului de Marketing GfK). Volume cumpărate, probabil, de rude, prieteni sau români expaţi, exagerat de nostalgici. După ce a luat Nobelul pentru literatură, efectul premiului a făcut-o să atingă 46.500 de exemplare la sfârşitul lui 2009 şi 15.620 între ianuarie şi septembrie 2010. Nu am la dispoziţie o statistică pentru fenomenul vânzărilor Hertei Müller în România, însă diferenţele (înainte şi după Nobel) sunt, probabil, la fel de stridente. "Animalul inimii", scos în 2006, a avut vânzări modeste, dar, după 2009, cărţile autoarei s-au instalat în vârful topurilor de vânzări comunicate public de majoritatea lanţurilor de librării autohtone, de la Diverta la Humanitas.

Premiile literare sunt, fără doar şi poate, o extraordinară maşină de vânzări. Motoarele lor au desigur capacitate cilindrică diferită şi antrenează efecte cuantificabile. Există premii care vând o carte (cele care recompensează o operă individuală, de tip Booker sau Goncourt), sau care vând un autor (de tip Nobel), premii ce vând peste hotarele ţării în care sunt acordate sau doar înlăuntrul lor. La noi, premiile autohtone conferă prestigiu în breaslă, uneori aduc, pe lângă coroniţa de lauri, şi bani autorului, dar nu produc niciodată vânzări spectaculoase.

Potrivit unei anchete publicate în "Le Figaro littéraire" (din 5 noiembrie a.c.), în Franţa, premiul care vinde cele mai multe exemplare dintr-o carte este Goncourt - 400.000 de bucăţi. E vorba de absorbţia naţională a cărţii, fără să punem la socoteală traducerile ulterioare. Eticheta roşie cu Goncourt îngăduie cărţii premiate să pătrundă în hypermarketuri şi să aibă o difuzare glorioasă în toate marile lanţuri de librării. Decernat cu o lună şi jumătate înainte de Crăciun, premiul are două vârfuri de vânzare: în primele zile după anunţare, se reped la rafturi amatorii de literatură şi curioşii, apoi cumpărătorii de toată mâna, care pregătesc cadourile de Crăciun. "Pentru o mare parte dintre cumpărători, Goncourt este cadoul-refugiu. Dacă trebuie cumpărată o carte pentru un unchi, pentru o bunică, aceasta e cea mai potrivită. Nu contează titlul sau subiectul, banderola pe care scrie Goncourt e suficientă", declară directoarea lanţului de magazine Fnac, Laurence Deschamps. E un alt fel de a spune că francezii au încredere, aproape totală, în competenţa juriilor literare profesioniste, dar şi în probitatea şi preocuparea pentru valoare a juriilor de cititori neprofesionişti, ca în cazul "Elle", Inter şi "Goncourt des lycéens".

Renaudot vinde de două ori mai puţin decât Goncourt, adică aproximativ 220.000 de exemplare. Pe locul trei e Femina, cu 155.000 de unităţi. Urmează, în ordine, "Le Goncourt des lycéens", 125.000 de exemplare, Premiul cititoarelor revistei "Elle", cu 120.000, Interallié, 95.000, Premiul cărţii Inter, 60.000, Premiul librarilor, 55.000, Premiul Fnac, 50.000, şi Médicis, cu 42.000 de exemplare.

Interesant e că modelul Goncourt funcţionează pentru aproape toate premiile toamnei literare: efectul e garantat până la Crăciun, cu două vârfuri. "Apoi, declară aceeaşi Laurence Deschamps, urmează o cădere evidentă. Noile apariţii din ianuarie relansează jocul vânzărilor, apoi fenomenul recapătă consistenţă în luna mai, odată cu Premiile Elle şi Inter".

Prin urmare, dacă dragostea, la oameni, durează trei ani (Beigbeder), dragostea aceloraşi pentru o carte, sub lumina unui premiu, se zbenguie doar pe spaţiul a şase săptămâni (GfK). Ceea ce, în condiţiile invaziei informaţionale din zilele noastre, a diversificării aiuritoare a ofertelor de entertainment, nu e rău deloc.

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.