Prietenii mei, eleganţii…/ de Radu F. Constantinescu

Am mai scris despre apucăturile faine de club şi despre cât de mare ar fi bucuria unora dacă de mâine ar putea să intre în Bamboo şi cu maşina personală. Până la urmă, cât de scumpă ar putea să fie o haină? Cât de evidentă o consumaţie? Şi cât de siliconată o femeie? Altfel spus, trofeele cu care poţi intra acum într-un club.

Pentru cititorii care cred că genul acesta de prezentare de modă continuă e o boală românească recomand cu încredere mai multe "cure" prin cluburi de afară. Nici măcar Asia nu e diferită, prietenul meu DJ Drew Todose (în buletin Doru) vă poate confirma. Şi la noi şi la ei se trece acum la un nou nivel: primul a fost să porţi haine frumoase; al doilea… să fie frumoase şi scumpe; acum e de dorit să fie şi unicat. Dacă se poate un unicat ostentativ. Dacă totuşi nu e unicat, atunci marca aceea de haine trebuie să nu aibă reprezentanţă în România. D&G vezi şi-n metrou şi puţini oameni mai pot să aibă cea mai mică tresărire doar pentru că tu porţi "the real thing".

Unde mi se pare totuşi că s-a mers pe dos este la noi, la DJ. Un prieten de-al meu care e invitat să mixeze în Londra era mai preocupat de cum se va îmbăca, decât de ce muzică va pune! Recunosc că şi eu am haine "de show", dar încerc să nu abuzez. De curând mi-am aruncat un tricou sensibil la căldură şi mă amuz la ideea că-l va purta un ţigănuş. Poate chiar lângă foc...

Imaginea contează atât de mult încât pe nimeni nu mai interesează ce faci cu mâinile. Sau cu urechile. Poţi să mixezi senzaţional şi în pielea goală, lucru pe care fetele l-au şi aplicat... Desigur, ideea e alta... Nu e nevoie de căşti bătute cu cristale sau chiar pietre preţioase. Freaka, DJ-ul Paraziţilor, foloseşte căşti de 200 de RON! Urechile şi degetele lui sunt însă de milioane!