Un producător de componente auto: Datorăm creşterea noastră pieţelor din China şi India, „dornice“ de maşini germane de lux

Autor: Laurentiu Cotu 25.11.2010

Marquardt Schaltsysteme produce la Sibiu sisteme electronice şi electromecanice pentru Daimler, Volkswagen, Audi, BMW, dar şi pentru Peugeot şi Citroën.



Compania Marquardt Schaltsysteme SCS, reprezentanţa locală a producătorului german de componente electronice pentru industria auto Marquardt, estimează că va încheia acest an cu o cifră de afaceri de 90 mil. euro, în creştere cu 45% faţă de anul 2009.

În primul semestru din acest an afacerile companiei din Sibiu au ajuns la circa 42 mil. euro, după ce în 2009 Marquardt Schaltsysteme a realizat o cifră de afaceri totală de 61,7 mil. euro (peste 259 mil. lei).

"Considerăm că în acest an compania Marquardt Schaltsysteme va contribui la rezultatul final al concernului Marquardt cu o cifră de afaceri în euro compusă din opt cifre. Previzionăm că vom depăşi cifra de afaceri realizată în anul 2008, respectiv în perioada anterioară crizei, cu peste 50%", a declarat pentru ZF Transilvania Schmidt Juergen, managerul general Marquardt Schaltsysteme SCS. Potrivit reprezentanţilor companiei din Sibiu, grupul Marquardt a obţinut până în prezent rezultate similare cu cele anterioare crizei financiare, estimând pentru 2010 o cifră de afaceri globală de peste 500 mil. euro. În prima jumătate a anului trecut s-au înregistrat scăderi ale activităţii grupului german de componente electronice, care au condus la diminuarea cu 40-50% a cifrei de afaceri. Efectele crizei economice s-au făcut simţite pentru Marquardt încă din luna noiembrie a anului 2008, când mulţi dintre propriii clienţi şi-au retras comenzile sau au scăzut drastic cantităţile prevăzute iniţial.

"Începând cu acest an, cifra noastră de afaceri a cunoscut o evoluţie favorabilă datorită revenirii pieţei de automotive. În principiu datorăm această creştere pieţelor din China, India şi din alte ţări asiatice unde, pentru autoturismele de marcă germană există o cerere foarte mare, mai ales pentru cele din segmentul de lux", a spus Schmidt Juergen.

Cea mai mare parte a producţiei este vândută în afara României.

"Criza financiară a influenţat afacerile grupului Marquardt atât pe piaţa automotive, cât şi pe pieţele de unelte electrice, de aparate de uz casnic şi alte utilizări industriale. În prezent, restabilirea financiară se poate resimţi pe toate pieţele. Suntem convinşi că anul viitor situaţia comenzilor se va stabiliza la un nivel bun, însă, cu siguranţă, nu vom mai obţine rate de creştere ca şi cele din anul în curs".

La nivel internaţional, grupul Marquardt are aproximativ 5.000 angajaţi în cele 11 locaţii pe care le deţine. În perioada crizei financiare a fost redus parţial personalul, însă ulterior au avut loc extinderi ale capacităţilor de producţie care au creat noi locuri de muncă.

Producătorul german de sisteme electronice are în prezent aproximativ 930 de angajaţi la Sibiu, cu 50% mai mulţi decât la finele anului trecut.

Investiţiile Marquardt Schaltsysteme din acest an s-au materializat într-o nouă secţie de producţie de microcontactoare, acestea fiind produse multifuncţionale, care pot lucra atât independent, cât şi în ansamblu, pe plăcile electronice. În urma acestor investiţii, compania şi-a mărit suprafaţa de producţie şi de birouri cu 50%.

"Momentan avem suficiente comenzi pentru a utiliza din plin capacitatea de producţie existentă, astfel că lucrăm pe diferite segmente de activitate, câte 7 zile pe săptămână în 3 schimburi, pentru a ne putea onora comenzile. Chiar dacă există o creştere continuă a comezilor din partea clienţilor, datorită capacităţii noastre de producţie limitate nu putem prelua toate cererile", au mai declarat reprezentanţii firmei din Sibiu. Conducerea Marquardt Schaltsysteme a spus că în vederea creşterii capacităţilor de producţie a fabricii de la Sibiu a fost depus un proiect pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile, care însă nu a fost selectat spre finanţare.

Din 2004 la Sibiu

Compania Marquardt Schaltsysteme SCS a fost înfiinţată în anul 2004 la Sibiu, ca reprezentanţă locală a grupului german Marquardt GmbH, producător de componente electronice. Grupul Marquardt are în prezent 11 unităţi de producţie în Germania, Franţa, Elveţia, România, SUA, Tunisia, China şi India. În total, grupul german numără circa 5.000 de angajaţi şi estimează afaceri globale pentru 2010 de peste 500 mil. euro.