Belgienii fac din fonduri proprii o clădire de birouri în Pipera

Autor: Cristi Moga 25.11.2010

Compania de dezvoltare imobiliară Atenor Group, listată pe bursa Euronext, a început în luna octombrie lucrările de construcţii la o clădire de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 18.000 de metri pătraţi pe bulevardul Dimitrie Pompei din Bucureşti. Firma belgiană merge astfel contra curentului, ţinând cont de faptul că de mai bine de aproape doi ani nu au mai fost începute investiţii în zonă, pe fondul gradului ridicat de neocupare al clădirilor existente.

Atenor a cumpărat în 2008 un teren de 1,5 hecta re în Pipera, unde plănuieşte să dezvolte un parc de afaceri format din trei clădiri, denumit Hermes Business Campus, dar începe lucrările doar la primul imobil, care ar trebui finalizat în 2012.

Zona Pipera a fost destul de evitată în ultimii ani de companiile interesate de mutare din cauza accesului dificil, spaţii importante fiind disponibile în clădiri precum Pipera Business Tower sau BOC, dar mai ales în zona Pipera-Tunari, în clădiri precum Cubic Center sau Global City.

"Ştim că 20% din birourile din Pipera sunt goale, dar nu suntem chiar stupizi începând această investiţie", a declarat Stephan Sonneville, CEO al companiei şi acţionar minoritar, cu o participaţie de 5%, potrivit datelor de la Bursă.

Belgienii spun că nu au nevoie de finanţare bancară pentru construirea primului imobil, în condiţiile în care la începutul acestui an au derulat o emisiune de obligaţiuni de 50 de milioane de euro care a fost supra-subscrisă până la 75 de milioane de euro.

"Ştim că în Pipera chiriile practicate sunt de 11-14 euro/metrul pătrat lunar şi am ucide proiectul dacă am cere chirii mai mari", mai spun reprezentanţii Atenor, care lucrează cu firma de construcţii Octagon pentru lucrările de fundaţie şi substructură.

"Suntem într-o poziţie favorabilă. La licitaţia pentru lucrările supraterane avem oferte de la peste 20 de firme de construcţii locale şi internaţionale. După ce vom alege din oferte, va urma şi o perioadă de câteva luni de negociere", a declarat şi Dan Catalinescu, project manager al Atenor. Reprezentanţii companiei nu au înaintat o sumă privind valoarea investiţiei în prima clădire de birouri, în condiţiile în care nu au semnat deocamdată contractul cu antreprenorul general.

Pentru închirierea spaţiilor de birouri compania nu va colabora cu o singură firmă de consultanţă imobiliară, ci va accepta oferte de la toţi brokerii de pe piaţă. Un prim contract a fost semnat cu un restaurant care va ocupa un spaţiu de la parterul clădirii.

"Avantajul nostru este că terenul se află chiar lângă staţia de metrou. Traficul este o problemă peste tot. În Bruxelles am făcut dimineaţă mai bine de o oră până la aeroport. Şi acolo rata de neocupare a birourilor este de 12%, dar am închiriat anul acesta spaţii de 30.000 de metri pătraţi într-un proiect aflat, de asemenea, în faţa staţiei de metrou", a mai spus Sonneville, care conduce o companie cu o capitalizare de 168 de milioane de euro şi un portofoliu imobiliar cu o suprafaţă de 340.000 de metri pătraţi, concentrat în Belgia.