Cine şi-a asigurat locuinţa nu mai cumpără poliţa PAID
Deputaţii au decis ca proprietarii de locuinţe asigurate prin
poliţe facultative care acoperă daunele produse de inundaţii,
cutremure şi alunecări de teren să nu fie obligaţi să cumpere şi o
asigurare de la Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID),
compania care emite poliţele obligatorii.
"Nu intră sub incidenţa legii persoanele fizice şi juridice care au
încheiat o asigurare facultativă a locuinţelor care să acopere
toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie", potrivit unui
amendament adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, care a avut rol
decizional. Legea a fost trimisă spre promulgare la
Preşedinţie.
Votul deputaţilor vine în condiţiile în care normele emise de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) obligau şi
proprietarii care au o asigurare facultativă să încheie şi o poliţă
obligatorie. Poliţa obligatorie nu este percepută însă ca o
supraasigurare, având în vedere că acoperă daunele provocate de
calamităţile naturale în limita a 20.000 de euro, restul sumei până
la preţul real al locuinţei urmând să fie acoperit de asigurarea
facultativă.
Reprezentanţii PAID nu au putut fi contactaţi pentru comentarii
până la închiderea ediţiei. Guvernul s-a opus însă exceptării de la
plata asigurării obligatorii a proprietarilor care au o poliţă
facultativă, insistând pe caracterul social al legii.
"O asigurare facultativă acoperă şi aceste riscuri, dar legea a
fost gândită ca o protecţie socială a celor mai defavorizate pături
ale populaţiei", a declarat Mihai Capră, secretar de stat în cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor.
PAID a început să emită poliţe de asigurare obligatorie la
jumătatea acestui an, iar până la sfârşitul lunii octombrie
fuseseră încheiate circa 85.000 de contracte. Prima de asigurare
este de 10 sau 20 de euro pe an în funcţie de materialul de
construcţie al casei.
Asigurarea obligatorie vizează peste opt milioane de locuinţe, iar
eliminarea obligativităţii pentru proprietarii care deţin o poliţă
facultativă ar crea presiuni pentru majorarea primei în condiţiile
în care numărul potenţialilor asiguraţi ar scădea.