Bursa de la Bucureşti a crescut ieri, dar la orizont se adună iar norii

Autor: Ioana Moldovan 30.11.2010

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat os­ci­la­­ţii reduse pe tot par­cursul şedinţei de luni şi a închis ziua în creştere uşoară, investitorii manifestând în continuare un interes scăzut la tran­zacţionare, ceea ce a determinat diminuarea considerabilă a lichidităţii pieţei.

"Apatia investitorilor s-a simţit în continuare în piaţă, majoritatea acţiunilor evoluând şi luni decorelate de mişcările pieţelor internaţionale, pe o lichiditate redusă. Se pare că acest tipar continuă să caracterizeze piaţa locală, iar dacă luăm în considerare evoluţia descendentă a indicilor Bursei de Valori Bucureşti, nu cred că putem avea aşteptări optimiste pentru viitorul apropiat. Investitorii sunt în continuare rezervaţi, preferă să aştepte o sta­bilizare a preţurilor deoarece piaţa în prezent nu are forţă de revenire, iar nivelurile suport ale preţurilor au fost străpunse cu uşurinţă", a declarat Mihai Mureşian, trader la firma de brokeraj Intercapital Invest.

Indicele BET-C a crescut luni cu 0,08%, în condiţiile în care marile burse europene au pierdut ieri chiar şi peste

2 procente, iar pieţele americane au deschis cu scăderi de circa 1,5 procente, după ce acordul Uniunii Europene de susţinere a Irlandei nu a reuşit să calmeze temerile legate de datoriile suverane.

Uniunea Europeană a aprobat duminică seara programul de finanţare de 85 miliarde de euro pentru Irlanda şi a prezentat un sistem permanent anticriză, însă aceste ştiri nu au reuşit să readucă sentimentul de pe pieţele financiare în zona pozitivă.

"Interesul redus al investitorilor se datorează şi problemelor economice existente atât la nivel naţional, cât şi internaţional, dar şi pesimismului acestora, întrucât nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a climatului în perioada următoare. Este posibil ca această situaţie să dureze până când preţurile vor ajunge la un nivel la care vor deveni mai atractive, iar jucătorii îşi vor asuma riscul de a investi în acţiunile locale", a adăugat Mureşian.

Majoritatea acţiunilor au înregistat oscilaţii limitate la debutul sesiunii de luni, pe fondul unor tranzacţii cu volume reduse.

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare au deschis şedinţa cu un avans semnificativ, de circa 1,5%, însă ulterior interesul investitorilor pentru aceste titluri s-a diminuat treptat, astfel că la închiderea pieţei SIF-urile înregistrau un avans mediu de 0,73%.

După ce a deschis şedinţa la un nivel similar celui de referinţă, indicele BET, care include cotaţiile celor mai lichide zece companii listate, a avut o uşoară tendinţă de creştere şi a închis şedinţa în urcare cu 0,26%. Indicele extins BET-XT, care urmăreşte evo­luţia celor mai lichide 25 de companii listate, inclusiv SIF-urile, a consemnat un avans de 0,43%.

Valoarea operaţiunilor realizate luni la BVB s-a ridicat la 9,13 mil. lei (2,11 mil. euro), puţin peste jumătate din lichiditatea şedinţei precedente.

Cele mai tranzacţionate titluri au fost cele emise de SIF Oltenia (SIF5) şi Petrom (SNP) cu rulaje de 2 mil. lei şi respectiv 1,26 mil. lei.

Din rulajul general al BVB, puţin peste 600.000 de lei a reprezentat valoarea transferurilor realizate pe piaţa destinată produselor structurate.