Culori noi la biserica veche din Şimon/ de Stelian Ţurlea
Autor:
Stelian Turlea
02.12.2010
În locul unde
sfârşeşte Branul şi încep Moiecii, oamenii au aruncat un pod peste
un pârâu năvalnic care coboară din Bucegi, întotdeauna învolburat
şi pământiu când ploile abundente sapă versanţii. Pârâului i-au zis
Şimon.
Imediat după pod, se deschide,
la stânga şoselei principale, un drum lat care urcă şerpuind pe
mulţi kilometri, poate opt, poate zece, până se pierde în
rezervaţia muntelui, pe unde maşinile nici nu mai au voie şi de
unde nici nu se mai încumetă. De o parte şi de alta se aştern
coaste domoale, de o frumuseţe ireală, cu păşuni, păduri şi case
presărate de penelul unui maestru artist.
Valea Şimonului e locuită
din vremuri imemoriale, ca întreaga zonă, de altfel, ocupaţia
primordială a oamenilor fiind creşterea oilor. Şimonul este unul
din cele cinci sate (Bran, Poarta, Predeluţ, Sohodol şi Şimon) care
alcătuiesc comuna Bran.
La vreo doi kilometri de şoseaua
principală, poate ceva mai mult, pe partea stângă, se află un
monument arhitectonic de o mare frumuseţe - biserica Sfânta
Paraschiva (sau Parascheva). Printre crucile foarte vechi ale
cimitirului şi mai ales după săpăturile făcute în anul 1970, s-au
descoperit urme ale unei biserici datând de la 1525. E foarte
posibil ca viaţa religioasă să fi fost organizată chiar şi mai
înainte, brănenii şi şimonenii practicând cultul ortodox cu bogate
tradiţii locale şi ghidându-se după norme morale păstrate cu
ajutorul bisericii. În arhivele statului din Braşov există
documente care atestă existenţa unei biserici de lemn, din ce în ce
mai deteriorată în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, motiv
pentru care, prin repetate cereri către Magistrul Braşovului,
Arhiereul Ortodox din Sibiu, castelanul din Bran şi chiar Curtea de
la Viena, se solicita construirea unei noi biserici, menţionându-se
că locuitorii au strânse toate materialele necesare ridicării
noului locaş.
Cel care a iniţiat construcţia,
pe locul vechii biserici de lemn, a fost preotul Ioan Bartolomei.
Locaşul a fost sfinţit cu hramul Sfintei Paraschiva, la 13
septembrie 1793, de episcopul Gherasim Adamovici. Cu bârnele fostei
biserici s-a ridicat un gard împrejurul cimitirului care înconjura
biserica pe trei laturi. O inscripţie pe peretele din faţă spune:
"La acest leat 1792 Aprilie 23, s-a făcut această grădină
împrejurul sfintei biserici, cu îndemânarea şi silinţa preotului
Ioan Moşoiu şi a gocimanului Ioan Enescu de dumnealor noriaşi ai
sfintei biserici şi cine va ajunge stapânitori preot şi gociman să
fie vrednici şi datori a drege orice s-ar strica, ca să le dea
ajutor şi să-i ierte Dumnezeu că s-a făcut cu mare cheltuială,
Meşter Petru Oprea."
În anul 1821 s-a anexat
bisericii un pridvor, iniţial deschis prin arcade şi stâlpi în stil
brâncovenesc. Astfel, construcţia este formată din pridvor,
pronaos, naos şi absida altarului şi e realizată din zidărie de
cărămidă de 90 cm grosime, pe fundaţie de piatră de râu. Pardoseala
este din scândură, aşezată, la ultima restaurare, peste alta făcută
din plăci de gresie, în 1821. Pridvorul este acoperit cu o calotă
sferică, pronaosul şi naosul sunt acoperite cu bolţi
semicilindrice. Biserica are două turnuri, unul mai înalt,
hexagonal, din cărămidă zimţată, din nou specific bisericilor
brâncoveneşti. În acest turn sunt fixate clopotele. Faţadele sunt
zugravite şi au ancadramente simple la ferestrele în arc. În partea
superioară a pereţilor exteriori şi a pridvorului sunt panouri
rectangulare, care cuprind, pe partea de vest, picturi
murale.
Biserica a fost consolidată
între 1985-1986, iar între 1988-1989, interiorul bisericii la
nivelul altarului, naosului şi pronaosului a fost repictat în
frescă, de pictorul Gheorghe Zaharia, prin contribuţia tuturor
enoriaşilor. Lăcaşul a fost resfinţit la 14 octombrie 1990, de
episcopul Serafim Făgăraşanul. În timpul lucrărilor amintite, s-a
descoperit sub mai multe straturi de zugrăveală un strat pictat în
1821 de zugravii Nicolae şi Ioan.
Documentele spun că au slujit în
această biserică Stoica Mănoiu, Ioan Mănoiu, Stan Mănoiu, Nicolae
Mănoiu (1793-1853), Ioan Mănoiu fiul (1853-1909), Valeriu Puşcariu
(1910-1957), Nicolae Puchianu (1957-1976), Gheorghe Puchi
(1976-1994), Ştefan Popica (1994-). Crescând numărul enoriaşilor,
biserica a devenit neîncăpătoare, aşa încât preotul Nicolae
Vartolomeu şi fruntaşii satului au hotărât ridicarea unui locaş
nou, ceva mai sus, spre munte, construit între 1846 şi 1849, cu
numele Biserica Nouă din Şimon şi hramul Sfântul Nicolae, sfinţită
în 1849 de protopopul Petre Gherman, cu blagoslovenia
mitropolitului Andrei Şaguna.
În timpul războiului de
reîntregire, armata maghiară a luat clopotul cel mare al bisericii
pentru a-l topi şi a-l transforma în muniţie, iar preotul Ioan I.
Moşoiu s-a refugiat în Moldova, unde a slujit la o parohie a
prinţului Barbu Ştirbey, până în 1919.
Rolul acestor două biserici a
fost enorm în istoria locului în ultimele două secole, pe lângă
fiecare dintre ele înfiinţându-se câte o şcoală sub îndrumarea
preoţilor şi din averea parohiilor. Unii preoţi erau şi profesori
şi participau la examinări. Cei mai mulţi dascăli erau absolvenţi
de teologie care nu aveau încă o parohie - Ioan Vartolomei, Nicolae
Chiorniţă, Leonte Puşcariu, Nicodim Dan, Nicolae Balca, Gheorghe
Voinescu, Ilarie Plotogea, Teodor Pop, Iosif Cojanu, Nicolae Reit,
Gheorghe Tişcă, Gheorghe Enescu, Iosif Runceanu, Nicolae Runceanu,
Ioan Buta, Iustina Dan, dar şi mulţi membri ai familiei Moşoiu.
Accentul se punea pe cântări, cititul în cărţile bisericeşti,
ceaslov şi aritmetică. La început cursurile se ţineau în case
particulare, dar apoi s-au construit clădiri speciale, care au
funcţionat chiar şi după 1907, când legea de maghiarizare a lui
Appony a cerut ca şcolile româneşti să fie închise.
Biserica veche din Şimon se află
pe lista monumentelor istorice din 2004 - la poziţia 853. Structura
ei de rezistenţă este bună, dar cum terenul se află în apropierea
pârâului Bisericii, situat la 20 de metri, nivelul pânzei freatice
este ridicat, persistă efectul umidităţii remanente atât în
exterior, cât şi în interior. Biserica are nevoie de sistematizare
verticală, dren exterior, refacerea trotuarului din jur,
restaurarea finisajele interioare şi exterioare, revizia
învelitorii şi mai ales restaurarea picturii murale originare
(iconostas şi pridvor). Există din 2008 un proiect de consolidare
şi restaurare, cu toată documentaţia şi aprobările necesare, dar
lipsesc fondurile. De pildă, picturile originale de pe faţada
vestică, deasupra intrării, încă n-au fost restaurate. Pentru a le
proteja de distrugere, acum sunt acoperite cu panouri de pânză pe
care s-au zugrăvit imagini de sfinţi, dar vremea macină sub aceste
relative protecţii.
Preotul Ştefan Popica, un bărbat
în floarea vârstei, dintr-o familie de preoţi mari iubitori de
tradiţii şi obiceiuri vechi, venit de prin părţile Făgăraşului,
slujeşte în biserica Sfânta Paraschiva de 17 ani. Aşa cum în
propria casă şi-a aranjat un mic muzeu cu costume populare, s-a
zbătut să restaureze biserica din Şimon şi s-o facă cunoscută şi
altora. A obţinut cu perseverenţă toate aprobările necesare
restaurării bisericii, dar într-o perioadă de criză cum este cea
prin care trecem, lucrurile par să se fi împotmolit.
Vorbeşte cu entuziasm despre
biserica în care slujeşte. Îşi aminteşte de vremurile de început,
când lăcaşul era încălzit cu rumeguş, fumul înnegrind iremediabil
pereţii şi obligând la grabnică restaurare; de cum a găsit
candelabrul cel mare aruncat în pod la ultima restaurare, iar
meşteri pricepuţi din Alba au redat strălucirea acestei piese
remarcabile, pe care se mai vede scris cu litere chirilice anul
fabricării, 1791; descrie cu pricepere picturile originale ale
catapetesmei, de la 1790, sau pe cele originale din pridvor,
printre puţinele picturi bisericeşti, după ştiinţa sa, în care este
zugrăvit Dumnezeu făurind lumea; nu uită să-i amintească pe cei
trecuţi la cele veşnice şi care, înstăriţi fiind, au plătit, în
urmă cu un secol, picturile bisericii; nu-şi poate reţine tristeţea
când insistă asupra nevoii de a reface zidurile exterioare la
fiecare doi, trei ani, pentru că legile îi interzic să zidească cu
ciment şi ipsos sau alte materiale de construcţie moderne şi
rezistente; e fericit când spune că unul dintre enoriaşi a promis
refacerea podelelor.
Cu smerenie îmi spune că orice
vizitator e bine venit oricând şi, parcă cu jenă, că a deschis un
cont al bisericii în care oricine poate contribui la fondurile
necesare refacerii: Parohia Şimon Biserica veche, cont deschis la
Banca Comercială Română, sucursala Râşnov,
RO52RNCB0058009935480001.
Fotografiile au fost
realizate de de Cristina Ţurlea.
1.
Biserica veche din Şimon
2.
Cimitirul care înconjoară biserica
3.
Catapeteasma păstrează picturile de la sfârşitul secolului
al XVIII-lea
4.
Candelabrul cel mare a fost găsit aruncat în pod; se vede
anul fabricării - 1791
5.
Trecerea din pronaos în naos, cu picturile
refăcute
6.
Pictură refăcută la ultima restaurare...
7.
...şi o alta datând de două secole. În biserica veche din
Şimon sunt printre puţinele picturi bisericeşti în care este
zugrăvit Dumnezeu făurind lumea
8.
Pictură exterioară originară pe faţada nordică
9.
Preotul Ştefan Popica explicând cum, pentru a le proteja de
distrugere, până la o aşteptată restaurare, picturile originare de
pe faţada vestică au fost acoperite cu panouri de pânză pe care
s-au zugrăvit chipuri de sfinţi
STELIAN TURLEA (n. 1946)
a urmat studii de filologie (1968) [i filosofie (1976), la
Bucure[ti, a fost aproape trei decenii redactor de politic` extern`
la revista "Lumea", a condus, dup` 1989, revistele "Lumea",
"Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", dup` care a lucrat \n
televiziune, ca [ef al departamentului de [tiri al Antenei 1. Din
1996 lucreaz` la PRO TV, din 2000 este [i editor senior al
Ziarului de Duminic`. Este autorul a zece c`r]i de
publicistic`, zece romane, opt c`r]i pentru copii [i dou`
traduceri. A \ngrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii
Scriitorilor pentru literatur` pentru copii (2003), Premiul
Asocia]iei Editorilor din Romånia (AER) pentru literatur` pentru
copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006),
Premiul Asocia]iei Scriitorilor din Bucure[ti (2007). A fost
nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatur`
pentru copii \n 2000 [i Premiul AER pentru roman \n
2003.