Culori noi la biserica veche din Şimon/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 02.12.2010
În locul unde sfârşeşte Branul şi încep Moiecii, oamenii au aruncat un pod peste un pârâu năvalnic care coboară din Bucegi, întotdeauna învolburat şi pământiu când ploile abundente sapă versanţii. Pârâului i-au zis Şimon.
Imediat după pod, se deschide, la stânga şoselei principale, un drum lat care urcă şerpuind pe mulţi kilometri, poate opt, poate zece, până se pierde în rezervaţia muntelui, pe unde maşinile nici nu mai au voie şi de unde nici nu se mai încumetă. De o parte şi de alta se aştern coaste domoale, de o frumuseţe ireală, cu păşuni, păduri şi case presărate de penelul unui maestru artist. Valea Şimonului e locuită din vremuri imemoriale, ca întreaga zonă, de altfel, ocupaţia primordială a oamenilor fiind creşterea oilor. Şimonul este unul din cele cinci sate (Bran, Poarta, Predeluţ, Sohodol şi Şimon) care alcătuiesc comuna Bran.
La vreo doi kilometri de şoseaua principală, poate ceva mai mult, pe partea stângă, se află un monument arhitectonic de o mare frumuseţe - biserica Sfânta Paraschiva (sau Parascheva). Printre crucile foarte vechi ale cimitirului şi mai ales după săpăturile făcute în anul 1970, s-au descoperit urme ale unei biserici datând de la 1525. E foarte posibil ca viaţa religioasă să fi fost organizată chiar şi mai înainte, brănenii şi şimonenii practicând cultul ortodox cu bogate tradiţii locale şi ghidându-se după norme morale păstrate cu ajutorul bisericii. În arhivele statului din Braşov există documente care atestă existenţa unei biserici de lemn, din ce în ce mai deteriorată în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, motiv pentru care, prin repetate cereri către Magistrul Braşovului, Arhiereul Ortodox din Sibiu, castelanul din Bran şi chiar Curtea de la Viena, se solicita construirea unei noi biserici, menţionându-se că locuitorii au strânse toate materialele necesare ridicării noului locaş.
Cel care a iniţiat construcţia, pe locul vechii biserici de lemn, a fost preotul Ioan Bartolomei. Locaşul a fost sfinţit cu hramul Sfintei Paraschiva, la 13 septembrie 1793, de episcopul Gherasim Adamovici. Cu bârnele fostei biserici s-a ridicat un gard împrejurul cimitirului care înconjura biserica pe trei laturi. O inscripţie pe peretele din faţă spune: "La acest leat 1792 Aprilie 23, s-a făcut această grădină împrejurul sfintei biserici, cu îndemânarea şi silinţa preotului Ioan Moşoiu şi a gocimanului Ioan Enescu de dumnealor noriaşi ai sfintei biserici şi cine va ajunge stapânitori preot şi gociman să fie vrednici şi datori a drege orice s-ar strica, ca să le dea ajutor şi să-i ierte Dumnezeu că s-a făcut cu mare cheltuială, Meşter Petru Oprea."
În anul 1821 s-a anexat bisericii un pridvor, iniţial deschis prin arcade şi stâlpi în stil brâncovenesc. Astfel, construcţia este formată din pridvor, pronaos, naos şi absida altarului şi e realizată din zidărie de cărămidă de 90 cm grosime, pe fundaţie de piatră de râu. Pardoseala este din scândură, aşezată, la ultima restaurare, peste alta făcută din plăci de gresie, în 1821. Pridvorul este acoperit cu o calotă sferică, pronaosul şi naosul sunt acoperite cu bolţi semicilindrice. Biserica are două turnuri, unul mai înalt, hexagonal, din cărămidă zimţată, din nou specific bisericilor brâncoveneşti. În acest turn sunt fixate clopotele. Faţadele sunt zugravite şi au ancadramente simple la ferestrele în arc. În partea superioară a pereţilor exteriori şi a pridvorului sunt panouri rectangulare, care cuprind, pe partea de vest, picturi murale.
Biserica a fost consolidată între 1985-1986, iar între 1988-1989, interiorul bisericii la nivelul altarului, naosului şi pronaosului a fost repictat în frescă, de pictorul Gheorghe Zaharia, prin contribuţia tuturor enoriaşilor. Lăcaşul a fost resfinţit la 14 octombrie 1990, de episcopul Serafim Făgăraşanul. În timpul lucrărilor amintite, s-a descoperit sub mai multe straturi de zugrăveală un strat pictat în 1821 de zugravii Nicolae şi Ioan.
Documentele spun că au slujit în această biserică Stoica Mănoiu, Ioan Mănoiu, Stan Mănoiu, Nicolae Mănoiu (1793-1853), Ioan Mănoiu fiul (1853-1909), Valeriu Puşcariu (1910-1957), Nicolae Puchianu (1957-1976), Gheorghe Puchi (1976-1994), Ştefan Popica (1994-). Crescând numărul enoriaşilor, biserica a devenit neîncăpătoare, aşa încât preotul Nicolae Vartolomeu şi fruntaşii satului au hotărât ridicarea unui locaş nou, ceva mai sus, spre munte, construit între 1846 şi 1849, cu numele Biserica Nouă din Şimon şi hramul Sfântul Nicolae, sfinţită în 1849 de protopopul Petre Gherman, cu blagoslovenia mitropolitului Andrei Şaguna.
În timpul războiului de reîntregire, armata maghiară a luat clopotul cel mare al bisericii pentru a-l topi şi a-l transforma în muniţie, iar preotul Ioan I. Moşoiu s-a refugiat în Moldova, unde a slujit la o parohie a prinţului Barbu Ştirbey, până în 1919.
Rolul acestor două biserici a fost enorm în istoria locului în ultimele două secole, pe lângă fiecare dintre ele înfiinţându-se câte o şcoală sub îndrumarea preoţilor şi din averea parohiilor. Unii preoţi erau şi profesori şi participau la examinări. Cei mai mulţi dascăli erau absolvenţi de teologie care nu aveau încă o parohie - Ioan Vartolomei, Nicolae Chiorniţă, Leonte Puşcariu, Nicodim Dan, Nicolae Balca, Gheorghe Voinescu, Ilarie Plotogea, Teodor Pop, Iosif Cojanu, Nicolae Reit, Gheorghe Tişcă, Gheorghe Enescu, Iosif Runceanu, Nicolae Runceanu, Ioan Buta, Iustina Dan, dar şi mulţi membri ai familiei Moşoiu. Accentul se punea pe cântări, cititul în cărţile bisericeşti, ceaslov şi aritmetică. La început cursurile se ţineau în case particulare, dar apoi s-au construit clădiri speciale, care au funcţionat chiar şi după 1907, când legea de maghiarizare a lui Appony a cerut ca şcolile româneşti să fie închise.
Biserica veche din Şimon se află pe lista monumentelor istorice din 2004 - la poziţia 853. Structura ei de rezistenţă este bună, dar cum terenul se află în apropierea pârâului Bisericii, situat la 20 de metri, nivelul pânzei freatice este ridicat, persistă efectul umidităţii remanente atât în exterior, cât şi în interior. Biserica are nevoie de sistematizare verticală, dren exterior, refacerea trotuarului din jur, restaurarea finisajele interioare şi exterioare, revizia învelitorii şi mai ales restaurarea picturii murale originare (iconostas şi pridvor). Există din 2008 un proiect de consolidare şi restaurare, cu toată documentaţia şi aprobările necesare, dar lipsesc fondurile. De pildă, picturile originale de pe faţada vestică, deasupra intrării, încă n-au fost restaurate. Pentru a le proteja de distrugere, acum sunt acoperite cu panouri de pânză pe care s-au zugrăvit imagini de sfinţi, dar vremea macină sub aceste relative protecţii.
Preotul Ştefan Popica, un bărbat în floarea vârstei, dintr-o familie de preoţi mari iubitori de tradiţii şi obiceiuri vechi, venit de prin părţile Făgăraşului, slujeşte în biserica Sfânta Paraschiva de 17 ani. Aşa cum în propria casă şi-a aranjat un mic muzeu cu costume populare, s-a zbătut să restaureze biserica din Şimon şi s-o facă cunoscută şi altora. A obţinut cu perseverenţă toate aprobările necesare restaurării bisericii, dar într-o perioadă de criză cum este cea prin care trecem, lucrurile par să se fi împotmolit.
Vorbeşte cu entuziasm despre biserica în care slujeşte. Îşi aminteşte de vremurile de început, când lăcaşul era încălzit cu rumeguş, fumul înnegrind iremediabil pereţii şi obligând la grabnică restaurare; de cum a găsit candelabrul cel mare aruncat în pod la ultima restaurare, iar meşteri pricepuţi din Alba au redat strălucirea acestei piese remarcabile, pe care se mai vede scris cu litere chirilice anul fabricării, 1791; descrie cu pricepere picturile originale ale catapetesmei, de la 1790, sau pe cele originale din pridvor, printre puţinele picturi bisericeşti, după ştiinţa sa, în care este zugrăvit Dumnezeu făurind lumea; nu uită să-i amintească pe cei trecuţi la cele veşnice şi care, înstăriţi fiind, au plătit, în urmă cu un secol, picturile bisericii; nu-şi poate reţine tristeţea când insistă asupra nevoii de a reface zidurile exterioare la fiecare doi, trei ani, pentru că legile îi interzic să zidească cu ciment şi ipsos sau alte materiale de construcţie moderne şi rezistente; e fericit când spune că unul dintre enoriaşi a promis refacerea podelelor.
Cu smerenie îmi spune că orice vizitator e bine venit oricând şi, parcă cu jenă, că a deschis un cont al bisericii în care oricine poate contribui la fondurile necesare refacerii: Parohia Şimon Biserica veche, cont deschis la Banca Comercială Română, sucursala Râşnov, RO52RNCB0058009935480001.
Fotografiile au fost realizate de de Cristina Ţurlea.
1. Biserica veche din Şimon
2. Cimitirul care înconjoară biserica
3. Catapeteasma păstrează picturile de la sfârşitul secolului al XVIII-lea
4. Candelabrul cel mare a fost găsit aruncat în pod; se vede anul fabricării - 1791
5. Trecerea din pronaos în naos, cu picturile refăcute
6. Pictură refăcută la ultima restaurare...
7. ...şi o alta datând de două secole. În biserica veche din Şimon sunt printre puţinele picturi bisericeşti în care este zugrăvit Dumnezeu făurind lumea
8. Pictură exterioară originară pe faţada nordică
9. Preotul Ştefan Popica explicând cum, pentru a le proteja de distrugere, până la o aşteptată restaurare, picturile originare de pe faţada vestică au fost acoperite cu panouri de pânză pe care s-au zugrăvit chipuri de sfinţi
STELIAN TURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) [i filosofie (1976), la Bucure[ti, a fost aproape trei decenii redactor de politic` extern` la revista "Lumea", a condus, dup` 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", dup` care a lucrat \n televiziune, ca [ef al departamentului de [tiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaz` la PRO TV, din 2000 este [i editor senior al Ziarului de Duminic`. Este autorul a zece c`r]i de publicistic`, zece romane, opt c`r]i pentru copii [i dou` traduceri. A \ngrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatur` pentru copii (2003), Premiul Asocia]iei Editorilor din Romånia (AER) pentru literatur` pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asocia]iei Scriitorilor din Bucure[ti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatur` pentru copii \n 2000 [i Premiul AER pentru roman \n 2003.