Agricultura, trasă în jos de recolta târzie

Autor: Cristina Stoian 02.12.2010

Agricultura a fost surpriza negativă în ceea ce priveşte evoluţia Produsului Intern Brut în trimestrul al treilea, cu o scădere de 7,6% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit INS, în condiţiile în care paradoxal producţia de cereale a fost mai bună faţă de cea din 2009.



Aportul agriculturii în economie a ajuns astfel la 70% din cât reprezenta în urmă cu doi ani, când sectorul a avut unele dintre cele mai bune rezultate datorită producţiei mari. Principalul motiv, spun autorităţile, este recolta târzie a cerealelor pe fondul ploilor masive de la sfârşitul verii.

"Este normal ca agricultură să aibă o contribuţie negativă pentru perioada iulie- septembrie. Recoltatul a avut loc mult mai târziu din cauza ploilor masive. În mod normal, grâul ar fi trebuit strâns în iulie, dar anul acesta am terminat de recoltat la sfârşitul lui august, iar floarea-soarelui din august am amânat-o pentru septembrie. S-a produs un decalaj", a declarat pentru ZF Adrian Rădulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Practic fermierii au început comercializarea şi implicit valorificarea cerealelor obţinute la sfârşitul trimestrului al treilea - începutul trimestrului patru.

Analiştii financiari nu au găsit explicaţii ale acestei căderi bruşte, în condiţiile în care 2010 a fost un an agricol mai bun decât cel anterior, cel puţin la nivel declarativ, însă oficialii ministerului spun că va avea loc o revenire în ultimul trimestru al acestui an, în urma valorificării producţiei.

"În mod normal contribuţia agriculturii la PIB ar trebui să fie mai mare ca anul trecut, ţinând cont că am avut o producţie mai bună. Lucrul acesta se va clarifica însă în trimestrul patru", spune Rădulescu.

Anul acesta, fermierii români au obţinut 5,7 milioane de tone de grâu, cu circa 10% mai mult decât în 2009. Din cauza interdicţiilor în ceea ce priveşte exportul grâului rusesc, ca urmare a secetei din această vară, preţul cerealelor a crescut începând cu august. Aşa se face că grâul s-a tranzacţionat cu până la circa 200 de euro/tonă, în cazul celor care au aşteptat creşterea preţurilor şi nu au vândut produsele imediat după recoltare.

Peste 1,7 milioane de tone de grâu au fost depozitate de fermieri în aşteptarea unor preţuri mai bune şi vândute în toamnă către export, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Agriculturii. Valoarea exporturilor a fost estimată la 340 de milioane de euro, ţinând cont de preţul ridicat.

Şi porumbul a fost o surpriză pentru agricultori în acest an, producţia atingând nivelul de 9 milioane de tone, cea mai mare cantitate obţinută în ultimii cinci ani, iar preţul pe tonă a fost dublu. Anul trecut, România a obţinut o producţie de 7,9 mil. tone. Mai mult de atât, banii pompaţi de Uniunea Europeană în acest sector, circa 1,7 miliarde de euro, dintr-un total de 8,4 miliarde de euro, cât este alocarea pentru România în perioada 2007-2013, ar trebui să îşi arate efectele în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii. Potrivit Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, până la jumătatea lui noiembrie 2010 s-au efectuat plăţi de circa 1,66 mld. euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală dintr-un total de 3,2 mld. euro, sumă contractată, care ar urma să ajungă la fermieri pe măsură ce aceştia fac dovada unor investiţii anterioare în dezvoltarea şi expansiunea fermelor.

Anul trecut, în aceeaşi perioadă, contribuţia agriculturii a scăzut faţă de perioada corespunzătoare a lui 2008, dar evoluţia a rămas pozitivă (2,4%).

cristina.stoian@zf.ro