Valoarea de piaţă a Twitter este estimată la peste 3 miliarde de dolari

Autor: Magraon Andreea 05.12.2010

Platforma de micro-blogging Twitter negociază o finanţare care ar evalua compania la peste 3 miliarde de dolari, relatează Bloomberg. Printre investitorii cu care Twitter negociază se numără firma de venture capital Kleiner Perkins Caufield & Byers sau compania rusească Digital Sky Technologies, care a a finanţat anul trecut Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, cu 200 de milioane de dolari.

Compania, fondată în 2006, nu este listă la bursă. În prezent, Twitter are 175 de milioane de utilizatori în lume. Compania se va folosi de investiţie pentru a atrage noi utilizatori, scrie Bloomberg. Fondată în 2006, Twitter a atras o finanţare de 100 de milioane de dolari în 2009, când avea 25 de milioane de utilizatori. Valoarea companiei a fost estimată atunci la 1 miliard de dolari. Oficialii companiei exclud o listare la bursă în viitorul apropiat.