Adamescu a cerut suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor Unirea şi Astra Asigurări din cauza unei proceduri juridice

Autor: Andrei Chirileasa 07.12.2010

Companiile Asigurare-Reasigurare Astra (ATRA) şi Unirea Shopping Center (SCDM), controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, au solicitat Bursei de Valori suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor, întrucât deţin informaţii privilegiate legate de o procedură juridică recent iniţiată, care ar putea avea efecte negative asupra preţului acţiunilor, motivând însă că datele nu sunt complete, potrivit unor informări transmise ieri Bursei de cele două companii.

Bursa de Valori a decis să oprească tranzacţiile cu cele două acţiuni.

"Având în vedere că deţinem informaţii privilegiate, cu caracter strict confidenţial, şi care dacă ar fi cunoscute de public ar influenţa în mod negativ preţul de tranzacţionare al unei acţiuni emise de societate, în scopul prevenirii folosirii acestor informaţii înainte ca acestea să devină publice, vă solicităm suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor emise pe o perioadă determinată, până la clarificarea situaţiei (...) Menţionăm că informaţiile deţinute în prezent au legătură cu o procedură juridică recent iniţiată, despre care nu deţinem date complete în vederea raportării şi informării corecte a pieţei de capital", se arată în cele două solicitări.

Solicitarea din partea Asigurare-Reasigurare Astra este semnată de preşedintele Directoratului, Radu Mustăţea, iar documentul transmis de Unirea Shopping Center este semnat de preşedintele CA, Carmen Adamescu, soţia omului de afaceri Dan Adamescu.

Familia Adamescu deţine 73% din acţiunile Astra Asigurări şi 74% din acţiunile Unirea Shopping Center , prin intermediul firmei Nova Trade.

Acţiunile Unirea Shopping Center au crescut cu 38% în ultima lună, tranzacţionându-se ieri la 87 de lei. Compania are o capitalizare de 259 mil. lei (60 mil. euro), fiind cea mai mare de pe piaţa RASDAQ. Titlurile Astra Asigurări nu au mai fost tranzacţionate de circa o lună. La ultimul preţ, de 1,62 lei/acţiune, compania are o capitalizare de 117 mil. lei (27 mil. euro).