Ce metodă de restructurare e mai bună pentru evitarea falimentului: consensul, concordatul preventiv sau insolvenţa?

Autor: Adelina Mihai 08.12.2010

Oamenii de afaceri, directorii de resurse umane, avocaţii, specialiştii în insolvenţă şi bancherii spun că, indiferent de modalitatea de restructurare aleasă de o companie aflată în dificultate, scopul oricărei reduceri de costuri trebuie să fie generarea unei creşteri imediate a businessului. Cert este însă că "un creditor trebuie să primească ceea ce i se datorează", potrivit unui articol din Codul civil, aşa că preţul unei restructurări se plăteşte pe termen lung, unii acţionari reuşind să folosească profitul în scop personal abia peste 7 ani de la lansarea planului de reorganizare.



"Atunci când faci o restructurare de personal, reduci foarte mult din costuri, iar acest lucru trebuie să se facă foarte rapid. Însă trebuie să păs­trezi performanţa oamenilor rămaşi, pentru ca aceştia să aibă dorinţa să mai vină la lucru chiar şi după ce mulţi dintre colegii lor au plecat. În programele de plecări voluntare, cel mai puţin dureroase dintre procesele de restructurare, se întâmplă adesea ca aceia care se înscriu primii să fie tocmai cei pe care ai vrea să-i ţii", a spus Anca Georgescu, director executiv de resurse umane în cadrul Romtelecom, unul dintre cei mai mari operatori telecom de pe piaţa locală, în cadrul conferinţei "Restructurează înainte de a intra în criză! Ce lecţii se pot învăţa de la companiile care nu au putut evita insolvenţa".

Conferinţa a fost organizată de ZF în parteneriat cu Romtelecom, casa de avocatură Peli Filip şi firma de consultanţă fiscală LeitnerLeitner.

Circa 4.000 de angajaţi ai Romtelecom au fost disponibilizaţi în perioada 2007- 2010, ca urmare a unui plan de restrucrutare implementat de companie din nevoia de reducere de costuri şi de a se repoziţiona pe piaţă, în prezent compania rămânând cu 8.600 de salariaţi.

Există trei modalităţi de restructurare a unei afaceri cu probleme, una este restructurarea consensuală (o procedură care nu presupune implicarea factorilor juridici, înţelegerile fiind făcute între reprezentanţii companiei şi creditori), restructurarea semijudiciară prin concordatul preventiv sau mandatul ad-hoc (prin care se analizează situaţia companiei, sub supravegherea unui practician în insolvenţă şi se elaborează un plan care trebuie acceptat de către creditori) şi insolvenţa (procedură prin care se elaborează un plan de reorganizare a companiei, care este protejată prin lege de creditori).

"Un principiu menţionat în Codul civil spune că «Un creditor trebuie să primească ceea ce i se datoreză, chiar când valoarea lucru­lui ar fi egală sau mai mare». Întrebarea este cât poate fi de valid un astfel de principiu atunci când vorbim de restructurare", a spus Monica Iancu, senior associate în cadrul firmei de avocatură Peli Filip.

Adrian Olteanu, CEO al retailerului de electronice şi electrocasnice Flanco, care a intrat în insolvenţă la finele anului trecut, spune că în urma planului de reorganizare vânzările companiei au crescut de peste două ori faţă de anul trecut. "Restructurarea are două zone: tai costurile, dar trebuie să faci şi business. Anul acesta am investit 1,5 milioane de lei în dezvoltarea prrofesională a oamenilor, deşi nu aveam bani şi eram în insolvenţă, însă ne-am dat seama că oamenii sunt primii care ajută la redresarea businessului", a spus Olteanu. El a mai spus că în mai puţin de un an Flanco a avut o revenire spectaculoasă şi că a făcut de două ori creşteri salariale (după ce anul trecut a tăiat de două ori salariile).

În prezent, 50.000 de firme se află în insolvenţă, din care 17.000 au intrat în această procedură de la începutul acestui an. Dintre acestea, numai 234 au făcut planuri de reorganizare a activităţii. În general, numai 5% din firmele româneşti care intră în insolvenţă reuşesc să scape de faliment. "Antreprenorii români nu au înţeles că insolvenţa reprezintă o protecţie şi de aceea intră în procedură de insolvenţă foarte târziu. Pentru a avea succes, o firmă trebuie să decidă intrarea în insolvenţă la momentul oportun, fără să aştepte câteva luni fără să-şi plătească datoriile", a spus Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR) şi coordonatorul firmei RVA Insolvency Specialists. Însă băncile nu sunt de aceeaşi părere. Legislaţia insolvenţei nu protejează creditorii garantaţi, iar rata redusă de succes a cazurilor de reorganizare a firmelor care intră în insolvenţă are la bază lipsa de expertiză a practicienilor în insolvenţă, crede Mirela Iovu, vicepreşedinte al CEC Bank.

"Stăm ani de zile până când se fructifică garanţiile pentru că de cele mai multe ori creditorii chirografari se opun vânzării activelor, astfel că acestea se degradează cu timpul. Băncile nu fac acte de caritate, suntem societăţi care ne dorim profit, nu ONG-uri, avem nişte bani de la acţionari în schimbul cărora trebuie să facem profit", a spus Iovu, care este şi preşedinte al comitetului de restructurare în cadrul băncii.

În opinia Monicăi Iancu, restructurarea consensuală ar putea fi, în aparenţă, o variantă optimă în cazul companiilor nevoite să se restructureze pentru că poate conduce la salvarea activităţii companiei prin intermediul infuziilor de capital, prin rearanjarea angajamentelor financiare şi prin refinanţări.

Lipsă de specialişti întâlnim şi la Guvern. Un proiect de lege aflat în dezbatere la Ministerul Muncii vizează retragerea reprezentan­ţilor Guvernului din structurile de dialog social. Una dintre aceste structuri este Consiuliul Economic şi Social, a cărui activitate este în prezent blocată pentru că părţile- sindicatele, patronatele şi reprezentanţii Guvernului- nu se prezintă la şedinţele săptămânale.

"Este nevoie ca partenerii sociali să pună accent pe formarea profesioanlă a reprezentanţilor acestora, pentru că au nevoie de o expertiză mai mare. Degeaba le-am creat posibilităţi şi cadru legislativ dacă ei nu au capacitatea şi disponibilitatea de a face parte din aceste structuri", spune Serghei Mesaroş, directorul Direcţiei Dialog Social şi Relaţia cu Parlamentul în Ministerul Muncii.

Studiu de caz pentru o firmă din Prahova care a apelat la procedura de concordat preventiv

Grupul Adya Metal din judeţul Prahova, cu activităţi în producţia de tablă galvanizată, a decis să apeleze la procedura concordatului preventiv (prin care se analizează situaţia companiei, sub supravegherea unui practician în insolvenţă şi se elaborează un plan care trebuie acceptat de către creditori), ca urmare a unor creanţe care s-au ridicat la 39 mil. euro. "Iniţial, s-a făcut o analiză a planului de redresare, aceasta fiind cea mai importantă parte a concordatului. În cazul nostru s-a stabilit că nu se poate desfăşuara activitatea fără un parteneriat cu un investitor, iar investitorul s-a arătat dispus să renunţe la o parte importantă din profit, de până la 50%", a spus Arin Stănescu, preşedintele UNPIR. Compania, care a avut o cifră de afaceri de 40 mil. euro în 2007, a avut probleme cu aprovizionarea materiei prime, iar creditorii majoritari s-au gândit că e mai bine să meargă pe ideea concordatului decât pe cea a reorganizării judiciare. La negocieri, s-a obţinut o scădere a ratei dobânzii la 5,2%, iar rata dobânzii la firma de leasing a ajuns de la 10% la 9%, aceasta fiind cea mai mare problemă a concordatului. "Creditorul cel mai mare era societatea de leasing, care a devenit proprietarul întregii fabrici. Firma de leasing nu a fost de acord ca rata să-i fie plătită în acelaşi timp cu ceilalţi creditori, să-i fie plătită cu prioritate, lucru văzut foarte prost de către ceilalţi creditori". În final, planul a fost votat de 82% din creditori, însă a mai fost nevoie de încă două runde de negocieri. Firma a obţinut un milion de euro sub forma unui credit de la patru bănci pentru a-şi va achita toate datoriile către Fisc, furnizorii de utilităţi şi către salariaţi într-o perioadă de şase luni. "Era foarte clar că nu aveam posibilitatea ca în 18 luni să plătim toată suma luată. În aceasta a constat inovaţia - să semnăm acte adiţionale la fiecare contract, prin care am extins cu mult termenul de 1 an şi jumătate. Concordatul semnat în luna noiembrie se va termina în 18 luni, numai că în timpul perioadei de concordat nu plătim decât fresh money şi ceva din suma acordată societăţii de leasing. Toţi banii vor fi achitaţi după ce se va încheia procedura de concordat. Credem că societatea va evolua foarte bine."