Geoană: Îl îndemn pe domnul preşedinte să nu profereze minciuni despre mine

Autor: Mediafax 09.12.2010

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, cataloghează drept "deplorabile" explicaţiile şi motivaţiile oferite de şeful statului în legătură cu incidentul din 1 Decembrie, de la parada militară şi îl îndeamnă pe preşedintele Traian Băsescu "să nu profereze minciuni" despre el.

"Constat cu regret şi mâhnire că Traian Băsescu nu a înţeles, nici după şase ani de mandat prezidenţial, despre cum trebuie să se comporte şi cum trebuie să vorbească un şef de stat. Din păcate, Traian Băsescu nu a înţeles nici că în statul român există o ierarhie şi o ordine constituţionale care trebuie respectate, indiferent dacă domniei sale îi convine sau nu. În acest context, doresc să calific drept deplorabile explicaţiile şi motivaţiile oferite de şeful statului în legătură cu incidentul de pe 1 Decembrie, de la parada militară. Onorul de Ziua Naţională se acordă preşedintelui României, nu lui Traian Băsescu în calitate de cetăţean", se arată într-o declaraţie e preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, remisă, joi, agenţiei Mediafax.

Geoană precizează că doreşe să îi transmită lui Traian Băsescu că "modul prin care domnia sa a câştigat cel de-al doilea mandat prezidenţial nu a fost încă pe deplin elucidat, iar suspciunea de fraudă continuă să planeze puternic". Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, referindu-se la explicaţia dată de Mircea Geoană pentru vizita acestuia la Sorin Ovidiu Vîntu că fostul său contracandidat la Preşedinţie are multă mizerie în spate şi că minte, cum minte şi Victor Ponta.Citiţi mai mult pe www.mediafax.ro