Comorile nonagenarului O'Sickey/ de Adrian-Silvan Ionescu

La sucursala din oraşul Warren a Institutului Butler de Artă Americană (Butler Institute of American Art), ce-şi are sediul central în Youngstown, Ohio, a fost deschisă în intervalul iulie-septembrie 2010 expoziţia a doi plasticieni de reputaţie internaţională, Joseph şi Algesa O'Sickey. Este atât o manifestare cu intenţie retrospectivă - pentru că Algesa a trecut la cele veşnice în 2006 -, dar şi una de prezentare a operei curente a nonagenarului foarte activ care este Joe O'Sickey.

O valentină pentru Algesa

Am avut şansa să cunosc această excepţională familie de artişti încă de la prima mea vizită în zona Ohio, în 1991. Şi de atunci am fost onorat cu prietenia lor. Aşa că o expoziţie de asemenea anvergură, urmată de o întrevedere cu venerabilul plastician sunt evenimente demne de consemnat.

Joseph O'Sickey şi-a dorit ca această expoziţie să fie un omagiu adus memoriei soţiei dispărute - care, în timpul vieţii, nu a beneficiat de un catalog, ce abia acuma, postum, i-a fost consacrat. De aceea a şi intitulat manifestarea "A Valentine for Algesa" ("O valentină pentru Algesa"), făcând referire la felicitările pe care i le desena soţiei de Sfântul Valentin - Ziua Îndrăgostiţilor - şi folosind drept afiş şi copertă a catalogului una dintre ele, pe care i-o dăruise la împlinirea a 50 de ani de căsnicie, în 1997.

Algesa D'Agostino s-a născut pe 7 iunie 1917 într-o familie de italieni stabilită în Minnesota, iar Joseph s-a născut pe 9 noiembrie 1918, într-o familie de origine poloneză din Detroit. Având înclinaţii spre plastică, în adolescenţă, la începutul anilor 30, amândoi au luat lecţii de artă la cursurile de duminică ţinute la Cleveland Museum of Art. Dar nu în acea perioadă s-au cunoscut, ci puţin mai târziu, în 1946, şi s-au căsătorit în anul următor. Amândoi aveau deja propria specializare, Algesa orientându-se spre artele decorative şi ale spectacolului, Joe spre arta de şevalet.

Contemporani cu Jackson Pollock, Andy Warhol, Claes Oldenburg şi Roy Lichtenstein - cu cel din urmă fiind şi buni prieteni -, soţii O'Sickey au ştiut şi au avut tăria să se păstreze în zona realismului şi chiar a unui tradiţionalism vizual. Joseph a fost un inspirat postimpresionist, peisagist de forţă şi colorist de mare talent.

Matisse în pijama vărgată

Algesa vibra la textile, la modă, costum şi scenografie de teatru. Delicată şi rafinată, ea părea o soră a actriţei Audry Hepburn atât fizic, cât şi ca alură şi distincţie vestimentară. A activat ca director de galerie, s-a ocupat de decoraţiuni interioare, a desenat bijuterii, a făcut costume pentru piesa "Îmblânzirea scorpiei" prezentată la Great Lakes Shakespeare Festival (1977). Dar şi-a dezvoltat şi o opreă personală de mare preţ, făcând portrete într-o tehnică neconvenţională a genului tridimensional, sculptura moale, executată din materiale textile. A creat astfel o tehnică foarte particulară, în care foarfeca şi maşina de cusut înlocuiau eboşoarul şi dalta. Operele sale au ceva din arta păpuşarului ce execută marionete. Pasionată de lumea plasticii şi a literaturii, din perioada clasică dar şi din cea modernă, ea a "portretizat" reprezentanţi ai culturii din Renaştere, Romantism şi din contemporaneitate, de la Shakespeare şi Molière la Delacroix, George Sand şi Chopin, de la surorile Brontë, Virginia Woolf, D.H. Lawrence şi F. Scott Fitzgerald până la Matisse, Brâncuşi, Modigliani, Picasso, Warhol şi Lichtenstein. I-a intitulat, simplu dar foarte elocvent, "Eroi", pentru că toţi au fost eroii tinereţii şi maturităţii ei de mare consumatoare de cultură. Toate figurile au o notă şăgalnică de umor copilăresc şi amical: Shakespeare ţine în mână un baston de măscărici decorat cu clopoţei, Chopin este înveşmântat într-un elegant halat de casă, Matisse lucrează colaje îmbrăcat în pijama vărgată, ca şi când ar fi fost copleşit de inspiraţie în toiul nopţii, Picasso strânge între degete nelipsita-i ţigaretă, Lawrence şi Scott Fitzgerald apar nuzi, ca referire la scrierile lor "decoltate", Brâncuşi este încruntat şi butucănos dar îşi îmbrăţişează, cu gest protector şi eleganţă de balerin, "Măiastra", Lichtenstein se pregăteşte să arunce, surâzător, publicului, o minge de plastic în timp ce se recomandă, prietenos, "Hi! I'm Roy" (text plasat într-un balon, deasupra capului său, după sistemul benzilor desenate).

Atracţia pentru spectacolul de teatru de păpuşi o avea de multă vreme. De la o vârstă fragedă a fost o avidă cititoare şi şi-a îmbogăţit muzeul imaginar. Când avea 12 ani, sora ei mai mare, Nina, a decis că ele trebuie să se instruiască, să stăpânească o engleză impecabilă (deoarece în casă se vorbea doar italiana şi lecţiile de la şcoală nu erau suficiente), să cunoască bunele maniere, să fie elegante şi pregătite de a face faţă într-o societate aleasă. S-au înscris la biblioteca publică şi au citit multă literatură britanică, în special Dickens, Thackeray, Jane Austin şi surorile Brontë, evitându-l, în chip programatic, pe Mark Twain, pentru că autorul american folosea prea mult argou, ce nu le era folositor. Spre a fi bine îmbrăcate, Algesa făcea schiţe pentru toalete iar mama lor, care era croitoreasă, le executa. Tot împreună au făcut un teatru de păpuşi. Tatăl le construise o scenă de mici dimensiuni, Algesa scria scenariile, făcea decorurile şi marionetele. Apoi surorile D'Agostino porneau să dea spectacole prin vecini şi pe la şcolile din Cleveland Hights, iar din puţinii bani pe care-i câştigau astfel îşi cumpărau cărţi de literatură universală. Artista de mai târziu nu a părăsit niciodată universul copilăriei: un prim ciclu de sculpturi l-a realizat din păpuşi sau fragmente de jucării găsite. Fiind foarte fragile, compoziţiile erau închise în casete de plexiglas. În expoziţie figurează câteva dintre acele lucrări - capete bucălate de porţelan împodobite cu pălării cu pene şi cu voalete erau aşezate în eleganţi pantofi de bal, din anii 20, sclipind de paiete sidefii.

Dar, pe lângă remarcabilele sculpturi moi, Algesa O'Sickey a făcut şi grafică de calitate. Lucrări în tuş, creion, pastel şi acuarelă, o relevă ca pe o abilă desenatoare şi inspirată ilustratoare de legende antice într-un stil ce combină sintetismul perioadei ceramicii greceşti cu decor negru pe fond roşu şi cu simbolismul aluziv al lui Aubrey Beardsley. A mai executat şi paravane cu scene cavalereşti şi cu trubaduri sau compoziţii în paste, cu personaje de teatru, cu doamne elegante din lumea mare, în care autoportretul şi portretul lui Joseph sunt inserate ca repere ale unei existenţe subsumate esteticului.

Mr. Joseph, now

Pentru expoziţia de faţă, Joseph O'Sickey a decis să exploreze lumea circului, a spectacolului din arenă sub baia de lumină a reflectoarelor ce fac să strălucească ochii tigrilor şi să îmbrace în tonalităţi stranii siluetele dresorilor şi ale clownilor. Petele plate şi decupajul decorativ duc cu gândul la colaj. În alte lucrări, prin cloazonarea culorilor primare, ca şi prin secvenţialismul discursului plastic, sunt sesizabile referiri la creaţiile artiştilor ruşi din mişcarea Mir Iskustva. Pot fi observate similitudini cu opera lui Nicholas de Staël, Stuart Davis, Marsden Hartley şi chiar Lucia Dem. Bălăcescu în lucrări precum "Tigers and Cockatoos", "Clown and Child", "Clown with Bears", "Performers with Baby Elephant", "The Intermission" şi "Clown with Tigers" - despre care autorul spune, cu zâmbet ironic: "It's a self-portrait: me and the rest of the culture!" ("Este un autoportret: eu şi restul culturii!"). Toată această serie de lucrări datează din 2002. Consonanţele stilistice şi tematice sunt inerente în creaţia din anumite perioade ale unor artişti contemporani fără a însemna că ei se influenţează reciproc, cu atât mai mult cu cât, adesea, ei nici nu se cunosc şi sunt despărţiţi de mări şi ţări. Iar Joe este un artist cu totul original, lucrând sub impulsul propriei inspiraţii. În favoarea originalităţii seriei de circuri pledează marea suită de schiţe în creion, pastel sau laviu, începută cu ani în urmă dar concretizată în lucrări finite abia în ultimii ani.

O serie mai săracă în tonuri, mai criptică şi mai sumbră datează din 1964 şi o constituie siluetele de animale negre pe fond albastru, verde sau ocru. "Hawk, Raven, Crested Eagle", "Peacock", "Hawk and Raven" au în ele ceva aprehensiv, straniu, dramatic şi s-ar potrivi ca ilustraţii la scrierile lui Allan Edgar Poe, iar "Gazelle" pare

a-şi afla ascendenţă în Marele Ţap din "Capriciile" lui Goya.

Această selecţie de lucrări îl arată pe artist constant preocupat să exploreze noi mijloace şi teme. Paleta restrânsă îl revelă ca un plastician ce se poate exprima şi în zona bicromiilor, deşi nota specifică a creaţiei sale o reprezintă peisajele şi grădinile multicolore, pline de vibraţie ca şi când ar fi mângâiate de o boare de vânt. Taşismul de compulsaţie figurativă are în Joseph O'Sickey un reprezentant de seamă. Ca demn urmaş al peisagiştilor francezi, în 1981, a beneficiat de o rezidenţă de şase luni în Franţa, finalizată cu o mare expoziţie la Cleveland Museum of Art.

Atelierul, înăuntru şi în afară

După parcurgerea, pe îndelete, a expoziţiei l-am vizitat pe artist la locuinţa sa din Twin Lakes, o zonă pitorească, împădurită, din preajma a două lacuri de la periferia oraşului Kent, Ohio. Locuieşte acolo din 1968, iar grădina foarte îngrijită i-a slujit drept motiv pentru multe dintre picturile în care imortalizează mirifica Natură.

Interiorul era aranjat cu un desăvârşit bun-gust pentru a bucura ochiul şi a înălţa spiritul unei familii de intelectuali care împărtăşeau aceleaşi pasiuni rafinate pentru artă, literatură, teatru şi muzică clasică. (În atelier se afla un pian cu coadă scurtă pe care partiturile de Händel nu erau prăfuite, semn clar că nu erau doar simplu decor...). Eram înconjuraţi de obiecte de colecţie - artă africană sau extrem-orientală - şi de rafturi cu cărţi, întrerupte doar din loc în loc de câte o mare pânză cu un colţ de grădină, pictat de Joe, ce părea mai degrabă o spărtură în perete prin care grădina smălţată de flori se prelungea în casă. Fiecare obiect îşi avea locul său bine ales, pentru că Algesa îşi dedicase viaţa decoraţiunilor interioare şi unde ar fi fost mai potrivit să aplice formulele aranjamentului perfect dacă nu în propria casă?

Deşi erau foarte multe obiecte, relaţia dintre ele era atât de bine dozată, atât de picturală, încât nici un loc nu dădea senzaţia că este sufocat de excesul de piese. Se putea sesiza aici acelaşi gust ireproşabil şi talent de a distribui obiectele în chip agreabil într-un spaţiu preexistent ce provenea, parcă, dintr-o sursă comună cu acela al Reginei Maria a României.

Enormul atelier se afla în imediata apropiere, în incinta grădinii, fără a văduvi cu nimic frumuseţea spaţiului verde şi a rondurilor de flori. Mediul de lucru era împărţit între cei doi plasticieni care-şi elaborau operele în spaţiul propriu, respectându-şi orele de creaţie, comunicând şi discutând-şi operele doar la ore prestabilite. Spaţiul de lucru al Algesei este neschimbat după "plecarea" ei din 2006: nu a fost modificat, nu a fost invadat de numeroasele creaţii ale soţului. Pentru Joe, ea este încă acolo, ca o prezenţă spirituală benefică şi inspiratoare. Deasupra atelierului se afla un pod spaţios ce servea de depozit vizitabil, în care am admirat opera de-o viaţă a acestor plasticieni de excepţie ce au ştiut să-şi ducă existenţa sub semnul esteticului.

Şi pentru că, pe 9 noiembrie, Joseph O'Sickey a împlinit 92 de ani, să-i urăm sănătate, inspiraţie şi forţă de muncă încă mult timp de acum înainte. La mulţi ani, Maestre!

În imagini: 1. Roy Lichtenstein & Andy Warhol; 2. Perete cu clovni, tigri şi urşi; 3. Clown and Tigers; 4. Clown and Bears; 5. Intermission; 6. Hawk, Raven and Crested Eagle; 7. Hawk and Raven; 8. Shakespeare and Moliere; 9. Brâncuşi; 10. Picasso; 11. Pantof decorat; 12. Interior de atelier; 13. Nonagenarul Joe O'Sickey; 14. Artistul împreună cu autorul şi cu familia Wilson, în Kent, Ohio. Fotografii de Adrian-Silvan Ionescu

ADRIAN-SILVAN IONESCU (n. 1952) a studiat la Liceul de Arte Plastice "N. Tonitza" şi apoi la Institutul de Arte Plastice "N.Grigorescu", secţia Istoria şi Teoria Artei, pe care a absolvit-o în 1975. A lucrat ca muzeograf la Muzeul Naţional de Artă, apoi la Muzeul Municipiului Bucureşti, unde a fost chiar director adjunct (1990-1993), după care a fost consilier cultural la Inspectoratul pentru Cultură al Municipiului Bucureşti (1994-1995). S-a dedicat cercetării şi, din 1995 până în prezent, este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie "N. Iorga". Doctor în ştiinţe istorice (1997). Din 1996, a început să predea. Actualmente este profesor asociat la Universitatea Naţională de Arte şi la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, unde susţine cursuri de istoria fotografiei şi a filmului, istoria artei şi a costumului. Este critic şi istoric de artă cu o lungă activitate de cronicar plastic şi organizator de expoziţii. A publicat 12 cărţi şi a editat alte 3. Pentru lucrările sale, a fost distins cu Premiul Academiei Române (1992), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru critică (2002) şi Premiile "Simion Mehedinţi" (2003), "Nicolae Bălcescu" (2008) şi "I.C. Filitti" (2009) ale Fundaţiei Culturale "Magazin Istoric". Este cavaler al Ordinului Meritul Cultural (2004).